Acasa | Articolul tau | Nu este simplu sa cresti un copil in doi, cu atat mai putin in trei

Nu este simplu sa cresti un copil in doi, cu atat mai putin in trei

 SHARE  

Adaugat in 5 ianuarie 2012

Nu este simplu sa cresti un copil in doi, cu atat mai putin in trei

Prietenie intre fiica si noua sotie? Foto: Photoxpress

Am citit multe articole cu sfaturi de la psihologi si am citit multa psihologie. Ce mi s-a parut intotdeauna incorect au fost intrebarile de genul "Dar doamna psiholog are copii ca sa poata vorbi despre relatia dintre parinti si copii?"

Cred ca este foarte prost pusa problema. Cineva facea candva o analogie buna: "E ca si cum ai intreba chirurgul daca el a trecut printr-o operatie pe cord deschis si l-ai considera incompetent daca nu". Psihologul nu este un parinte care pur si simplu isi da cu parerea din proprie experienta. El trebuie, dimpotriva, sa lase la o parte propriile sentimente si trairi si sa cumuleze experientele tuturor celorlalti, astfel incat sa dea un sfat obiectiv. Acum, discutia se poate intinde mult: sunt psihologi competenti, sunt altii complet paraleli, sunt si psihologi care ajuta zeci, sute de parinti in relatia cu ai lor copii insa in casa proprie au cel mai prost crescut copil si nu sunt in stare sa aplice teoria pe care o propovaduiesc atat de elocvent.

Nu sunt psiholog, insa sunt intr-o situatie in care am nevoie de toata indrumarea posibila. Asa ca am cerut pe de o parte sfatul apropiatilor si pe de alta parte am inceput sa citesc psihologie, in cautare de ajutor profesionist. Am citit carti, am citit articole, am citit discutii pe forumuri. Apropiatii si forumistii vin fiecare cu parerea lui, cu experienta lui, nicio situatie nu este la fel ca alta. Psihologii sunt parca ceva mai unitari in sfaturi, poti observa o linie. Dar o poti urma?

In urma cu ceva ani am cunoscut un barbat. Era divortat iar fosta sotie si copilul lor se mutasera pe un alt continent. Cam o data pe an, pentru doua-trei zile, se ducea sa vada fetita, care nu era inca de varsta scolara. Noi ne-am indragostit, relatia a evoluat de la sine si, la un moment dat, a venit ca normala intrebarea daca vreau sa ma marit cu el. Am spus da si ne-am casatorit dupa vreo 6 luni. Fata de fetita nu aveam niciun sentiment altul decat bunavointa. Este ciudat sa spun asta, insa in asemenea situatii nu simti intotdeauna persoana ca fiind reala, ci aproape ca un mit. Auzi desprea ea vorbindu-se la superlativ, stii ca exista acolo undeva, vezi fotografii, dar nu este palpabila.

Totul s-a schimbat cand, la inceputul anului trecut, mama si fata s-au intors in tara (pentru cativa ani, definitiv, nu se stie). Este foarte ciudat atunci cand nu cunosti copilul sotului la inceputul relatiei, ci apare ca din senin dupa ani de zile. Situatie ciudata pentru mine, situatie foarte grea pentru ea, care a trecut si prin trauma de a schimba tara, limba, de a lasa in urma prietenii si tot ce cunostea. Mai ales ca este la varsta la care incepe sa se revolte iar acasa da vina pe mama pentru ca i-a schimbat intreg universul iar cand este cu noi da vina pe mine ca as incerca sa-i inlocuiesc mama. Si tatal este vazut confuz. Cand se bucura ca il are din nou aproape, cand il acuza pentru ca nu a mers cu ele in strainatate si ca a fost departe atata timp.

Dupa aproape un an de diverse incercari, abordari diferite, sfaturi, idei, depresii, renuntari si iar incercari, lucrurile nu s-au imbunatatit, dar nici nu s-au inrautatit. Parca s-au inmultit putin momentele in care reusim sa relationam, insa sunt intunecate de suspiciuni. Eu ma astept sa izbucneasca in orice clipa, iar pe ea o vad ca se intreaba, mereu si mereu, daca gestul de bunavointa pe care i-l arat este din suflet sau este prefacut. Nu are incredere in mine si ma intreb daca o sa aiba vreodata. Eu una am renuntat sa mai urmez sfaturi, pur si simplu ma port asa cum simt: imi este draga si imi place sa o ajut, sa o scot in parc, sa ne dam pe role, sa ii gatesc ce stiu ca ii place sau sa o duc prin librarii sa-si aleaga carti. Insa n-am de gand sa o cumpar, nu ii trec cu vederea greselile si nu incerc sa ii inlocuiesc mama, asa ca in casa avem niste reguli pe care trebuie sa le urmeze si ii atrag atentia atunci cand simt ca este cazul, fara sa exagerez.

Merg pe ideea ca un copil are nevoie de iubire si disciplina, chiar daca la varsta asta se indoieste de prima si este deranjata de a doua. Sper ca, in timp, vom deveni prietene si ca va intelege ca toti trei (eu si parintii ei) ne dam silinta sa facem ce credem ca este mai bine pentru ea, chiar daca nu intotdeauna ne iese. Nu este simplu sa cresti un copil in doi, cu atat mai putin in trei.

Cred ca asta este problema noastra principala, a oamenilor in general, chiar si a psihologilor: nu faptul ca sfatul psihologului ar fi prost, ci faptul ca ne este foarte greu sa-l punem in practica. Si cel mai simplu este sa ridicam intrebari asupra celui care ne ofera un ghid, decat asupra capacitatii noastre de a ne plia.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Ani
 


 SHARE :  Trimite pe mail
psihologia copiluluirelatiefamiliesituatiecopildivortrecasatoriemama vitregaadolescentaeducatiedisciplinadezvoltare CITESTE MAI MULTE DESPRE

9315 citiri

17 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.