Acasa | Articolul tau | Scrisoare către un screen-peeker
Nevoia de intimitate. Foto: Photoxpress
Dragă Screen-Peeker,
În primul rând, aș vrea să îți spun că ai un nume foarte interesant. Deși te văd aproape în fiecare zi și ne cunoaștem de câțiva ani de zile deja, mi-a luat ceva timp să te identific, pentru că ai uimitoarea capacitate de a fi și domn și doamnă în același timp, după cum te surprinde momentul. De aceea poate nu am știut unde să te caut exact, dat fiind că ești atât de special. La început găsisem pe cineva pe nume voyeur, dar m-am mai gândit puțin și mi-am dat seama că nu poți fi tu, în ciuda asemănării puternice. Așa că mă bucur că te-am găsit într-un final și sper să primești această scrisoare la timp.
Știi, m-am întrebat de multe ori de ce ne întâlnim atât de des. La început am crezut că ai o fascinație deosebită pentru ecranul calculatorului meu, că poate scriu ceva ce mi-ar putea aduce următorul premiu Nobel pentru literatură sau că studiez ceva anume care mi-ar putea aduce recunoașterea în domeniul științific. M-am mai gândit că poate mi se reflectă ochii într-un mod mai special în cei cincisprezece inci plini de pixeli care deformează, uneori, și în bine. Ai să râzi, dar am crezut și că poate vrei să intri în vorbă cu mine și nu știi cum, altfel decât aruncând o privire, pe furiș, la ecranul cu luminozitatea mereu scăzută și legându-te de ce vezi – sau ce nu vezi – acolo. Am fost foarte dezamăgită să aflu că te comporți la fel cu toată lumea și că nu sunt deloc deosebită.
Am fost la fel de surprinsă să descopăr reacțiile celor din jur la ceea ce faci tu: unii se întorc și vorbesc cu tine despre ce este afișat pe ecranul ștrengar, fără să fie deranjați de ochii tăi iscoditori. Alții te ignoră cu desăvârșire și își văd mai departe de ocupație, iar alții simt când te apropii și schimbă imediat documentul afișat cu un altul, aparent mai inofensiv, ca să își protejeze dramul de intimitate oferit cu zgârcenie de un spațiu de lucru mult prea mare și înghesuit. Și mai sunt cei din categoria mea, cei care țin foarte mult la spațiul lor cu ei și pe care activitatea ta îi irită atât de tare încât, dacă nu ar fi într-o etapă destul de calmă a vieții lor și într-o relație destul de controlată cu ei înșiși, s-ar întoarce cu mare drag către tine să îți povestească puțin despre rude, părți ale corpului și alte asemenea legate de apariția noastră pe lume.
Dragă S.P. (sper că nu deranjează că îmi permit să îți diminutivez numele; mi se pare că ne știm deja de atâta timp încât aproape că faci parte din familie), probabil că nu ai fost prin preajmă atunci când citeam pe ecranul calculatorului un lucru care te-ar fi ajutat. Te iert pentru asta. Articolul respectiv spunea că, în jurul fiecărui om, există un cerc invizibil, cu diametrul cuprins între 46 centimetri și 1,22 metri, de care, dacă treci, reușești cu succes să faci ca persoana al cărei spațiu îl invadezi să înceapă să te displacă. Eu am trecut de această etapă. Nu, nu te amăgi singur, încă nu sunt suficient de calmă încât să te accept așa cum ești. Dimpotrivă, îmi displaci atât de tare încât îmi simt starea zen, construită cu multă trudă și experiențe de viață dificile, în mare pericol de dispariție.
De aceea îți scriu acum. S.P., suntem oameni amândoi, cu aceleași nevoi de spațiu și intimitate, pe care eu ți le respect. Cred că este destul loc pe planetă pentru amândoi. Eu nu am unde să plec acum să fiu mai departe de tine, dar știu că tu ai mult mai multă flexibilitate decât mine și îți poți găsi un alt loc în care să fii fericit și împlinit. Și mai știu că nu ești într-atât de îndârjit încât să vrei să mă chinui la nesfârșit, pentru că ai și tu o inimă, care bate. Așa că, te rog din suflet, ascult-o și pe ea din când în când și lasă-mă să respir puțin.
Îți mulțumesc anticipat pentru bunăvoință.
Cu sinceritate...
Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau" si a fost publicat prima oara pe povesticunoi.ro.
Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.
Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.