Acasa | Familie | "Sistemul educațional este, în mod fundamental, greșit"

"Sistemul educațional este, în mod fundamental, greșit"

 SHARE  

Adaugat in 9 decembrie 2013

Sistemul educațional este greșit. Foto: Agerpres

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că școala nu sprijină transformarea copiilor în niște adulți responsabili, autonomi și cu spirit etic, ci se axează pe transmiterea de cantități enorme de informații și pe încurajarea spiritului de competiție, fără să țină cont de calitățile individuale ale fiecărui elev.

Marcel Căpraru, conferențiar la Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova și preşedinte al Asociaţiei Alternative Pedagogice, susține o reformare a sistemului educațional, dar și a modului în care privim creșterea și dezvoltarea copilului.

E nevoie de autoritate în relația părinte-copil?

Copilul vine pe lume într-un mediu construit pentru nevoile adulților, total nepotrivite nevoilor de creștere a copilului. Întrucât copilul are numeroase tendințe care fac posibilă creșterea, tendința de explorare a mediului, de utilizare a mâinii pentru a manevra toate obiectele din mediu, care pot fi periculoase sau se pot strica, adultul e nevoit să intervină și să-l oprească prin propria autoritate, să-i spună nu face asta, nu face aia, nu asta, nu aia.

Efectul: energiile creșterii, energiile vieții deviază de la cursul lor normal, se separă și se revarsă, copilul devine încăpățânat, capricios, rebel – dacă are un potențial puternic, sau plângăcios, timid, retras, super-atașat de alții – dacă e o fire slabă.

Dacă părinții ar cunoaște și ar observa legile acestor energii și, pe baza acestei cunoașteri ar alcătui un mediu care să răspundă nevoilor copilului, toate aceste caracteristici ar dispărea și n-ar mai fi nevoie de ceea ce se numește ”autoritate” părintească.

Numărul cazurilor de violență școlară a crescut în ultimii ani, performanțele au scăzut. Unde credeți că greșește sistemul educațional? Și care credeți că sunt cauzele?

Sistemul nu greșește. El încearcă să facă ceea ce a fost proiectat să producă încă de la apariția învățământului de masă obligatoriu: resursă umană instruită (pentru a fi valorificată și folosită de către corporații) și cetățeni dependenți și obedienți pentru a fi ușor manipulați.

De fapt, pot spune că sistemul educațional este, în mod fundamental, greșit. La temelia lui stau două modele care nu se potrivesc naturii umane. Primul este modelul școlii ca fabrică, deoarece învățământul public de masă s-a născut odată cu revoluția industrială, cu epoca eficienței în producție, iar școala a fost, în mod conștient, modelată pe principiile managementului industrial, copiii fiind considerați o materie primă care urmează a fi procesată, prelucrată în școală, sub autoritatea statului, cu ajutorul unui instrument stabilit de către stat – curriculumul –  pentru a produce tipul uman descris mai sus.

Cel de-al doilea model se referă la concepția că mintea copilului este un vas gol, o tabula rasa, o coală de hârtie albă, vas care urmează a fi umplut cu cunoștințe de către profesori, concepție dominantă la începuturile învățământului de masă, atribuită filosofului britanic din secolul al XVII-lea, John Locke, concepție care a dat naștere psihologiei behavioriste cu ideea ei centrală că, prin asocieri, repetări și întăriri pozitive sau negative (recompense și pedepse) se pot obține comportamentele dorite.

Ei, bine, copiii nu sunt nici materie primă, lemn, metal, piatră, care să se lase modelată după cum vrea statul, iar mintea lor nu e un recipient gol. Personalitatea și mintea umană sunt elemente vii, organice care cresc și se dezvoltă dinlăuntru în afară, după legi proprii, nu sunt construite din afară, prin asamblare, cum sunt construite produsele industriale. Nimeni nu poate construi din bucăți nici măcar corpul unui copil, darămite mintea și sufletul!

Prin urmare, programa și programul statului, sistemul educațional cu structurile sale impuse sunt obstacole în calea dezvoltării naturale, iar atunci cînd întâmpină stavile, baraje, energiile vieții își ies din albie, deviază de la cursul normal, nu se mai pot controla, se revarsă fără scop, inundă. Actele de violență sunt o reacție la aceste opreliști, sunt o agitație, o dereglare interioră, și o revărsare haotică în afară. Râul nu se mai poate controla, și lovește în stânga și-n dreapta. Orice om devine agresiv cînd resimte acțiunile celorlalți ca o reprimare.

Elevii au constatat că școala nu mai e depozitarul unic al informației, că informațiile vehiculate prin școală sunt depășite moral, că cerințele niciunui un loc de muncă nu se mai potrivesc cu ce le spune școala etc. și devin din ce în ce mai indiferenți, având altceva de  făcut.

Mai mult, rolul ascuns al școlii, acela de îndobitocire, de divizare, de demoralizare a maselor pentru a fi ”manageriate științific” și de discreditare a celor nonconformiști (școala îi discreditează prin umilire, cândva, celor neascultători li se lipeau urechi de măgar) a fost suplinit de televiziuni aflate, de obicei, în mâna claselor dominante.

Sunt de vină profesorii? Elevii? Unde greșesc părinții?


Elevii nu pot fi de vină deoarece ei sunt obligați să se supună sistemului. Nu au posibilitatea să facă o școală așa cum vor ei și, interesant, nici nu știu cum vor. Ei doar resimt oprimarea, resimt că ceva nu e în regulă. De asemenea, profesorii și părinții, deși critică din ce în ce mai dur sistemul, nu pot fi blamați pentru că toți au intenții bune, dar și interese proprii în sistem: profesorii au un loc de muncă, părinții au un loc unde să-și lase copiii când sunt mici și să scape de ei când sunt mai mari.

Eforturile și contribuțiile unora sau altora dintre profesori sunt eclipsate și înfrânte de logica abstractă a instituției școlare care e dirijată de un clopoțel, nicidecum de legile minții și sufletului uman.

Vina, dacă vreți, e ascunsă în spatele unor prejudecăți uriașe ale adulților față de copii. Adultul se ia pe sine drept creatorul copilului, când, în fapt, copilul este cel care, prin munca lui, construiește adultul. Și tot copilul este cel care reînnoiește lumea în permanență, întrucât nimeni nu s-a născut adult.

Sistemul de învățământ nu se poate reforma de pe o zi pe alta. Dar ce se poate face pentru a crește calitatea educației pentru viitorii elevi?

Calitate, eficiență, randament, performanță, standarde. Sunt termeni folosiți în economie care pot caracteriza o marfă, un produs, un gadget, nu o ființă umană. Hai să introducem alte criterii: independența personală, dragostea față de mediu, față de semeni, față de muncă, bucuria vieții, râsul autentic, speranța, trăirea în realitate, sinceritatea, autenticitatea.

Cred că, înainte de a face o reformă, trebuie să trecem, toți adulții, printr-o îndelungată psihoterapie socială, pentru înlăturarea confuziilor mentale și curățarea crustei pietrificate care ne învelește spiritul. Trebuie să turnăm un pic de apă vie într-un sistem mort spiritual.

Suntem formați să mărșăluim umăr la umăr ca nisipul de pe plajă, care, la orice mică adiere, se împrăștie în toate părțile. O ploaie spirituală ne-ar înțeleni, ne-ar da iar rădăcini care să ne țină împreună și să ne facă puternici. În sistemul educațional sfatul meu e să încercăm să lucrăm mai mult cu sufletul decât cu rațiunea rece a sistemelor moarte, până ne obișnuim. Și atunci vom descoperi calea spre reformă.

Ar trebui ca sistemul să se concentreze mai mult pe materiile creative sau pe cele exacte (matematică, fizică, chimie)?

Nu sistemele se concentrează, ci oamenii. Sistemul ar trebui să le permită elevilor să se concentreze pe interesele, trebuințele și pasiunile lor care sunt dictate de o ”programă” interioară a dezvoltării, conform unui orar precis stabilit de natură. Dar logica clopoțelului nu te lasă: când te concentrezi pe frumusețea unei poezii, sună!

Trecem la mate, când te pasionează rezolvarea unei probleme, sună! Trecem la istorie, când te prinde personalitatea vreunui domnitor, sună! Trebuie să trecem la fizică. Și, uite-așa, totul îți devine indiferent, capacitatea de concentrare, nemaifiind exersată, se atrofiază și înveți că, în viață, nimic nu trebuie dus la bun sfârșit.

Ce pot face părinții pentru a suplini lipsa unui sistem educațional coerent?


Să se asocieze și să-și facă altul. Să-și scoată copiii de sub autoritatea statului care, prin școală, le întârzie maturizarea, părinții să acționeze ca o familie, iar familiile asociate să acționeze ca o familie mai mare.

Sunteți în învățământul superior de ani buni. Cu ce ar trebui să intre tinerii în sistemul universitar după 12 clase de învățământ?


Să fie independenți, să știe ce vor, să fie responsabili față de ei înșiși, să trăiască în realitate, nu în închipuiri. Experiența îmi arată că sunt mai independenți cei care au ”fentat” cu responsabilitate școala, în special liceul.

De unde obsesia pentru olimpici și ignorarea copiilor medii?

Corporațiile și guvernele au nevoie de sprijin în manevrarea și manipularea maselor. De aceea caută să creeze elite pe care să le formeze în acest sens. Actualii olimpici vor deveni cei care vor fi școliți la Harvard în managementul maselor, al populațiilor, la Yale în managementul resurselor umane (ce expresie absurdă, “resurse umane”; resursa e ceva de care te folosești, prin urmare există niște supraoameni care se folosesc de oameni), devin head-hunteri, traineri, manageri, consilieri, conducători, consultanți, coacheri, activiști etc. Fac treaba murdară a corporațiilor convinși că fac bine. În fapt, sunt pregătiți să-i considere și să-i trateze pe ceilalți drept mase, oameni inferiori, prostime.

În România comunistă, în care noi aveam cei mai mari pitici din lume, trebuia să avem și cei mai deștepți elevi din lume. Elevii erau selectați prin diverse faze ale olimpiadelor școlare, apoi pregătiți special în diverse centre sub îndrumarea celor mai buni profesori, pentru a cuceri (”a aduce în țară”, se zice) medalii la olimpiadele internaționale.

Profesorii de la clasele din care proveneau olimpicii internaționali erau lăudați și apreciați de autorități și de părinți, creștea mândria în fiecare copil, părinte sau cadru didactic. Per ansamblu, mândria națională. Era – și este – un fel de capră râioasă cu coada sus.

Într-o societate obsedată de diplome, cum îi pregătim pe cei care nu pot/vor/nu au posibilitatea să urmeze o facultate, astfel încât să își poată găsi un loc de muncă?

Societatea e obsedată de diplome pentru că statul impune diplomele ca o condiție pentru un loc de muncă. În fapt, nu individul uman și calitățile lui contează, ci diploma, certificatul, care se pot obține pe diverse căi, uneori foarte facile: copiat, plagiat, corupție etc.

O soluție ar fi să se renunțe la diplome sau să fie eliberate de agenții neutre de evaluare a competențelor, nici de către școli, nici de către ministere. Adică, fiecare individ, pe baza propriei experiențe, a propriei pregătiri sau a celei obținute prin diverse școli și cursuri, atunci când consideră că și-a dezvoltat anumite competențe, se poate adresa unei asemenea agenții de evaluare, care, în urma unor probe, poate sau nu certifica cunoștințele, deprinderile și aptitudinile într-un anumit domeniu. Un asemenea sistem  functionează, de exemplu, în Noua Zeelandă.

Am citit că sunteți sustinător al sistemului Montessori. De ce ar putea el îmbunătăți calitatea educației?


Pentru că rezolvă toate problemele sistemului actual; pentru că are la bază programa și orarul stabilite de natură; pentru că e validat de o experiență de aplicare de peste 100 de ani pe toate meridianele; pentru că e validat de cele mai recente rezultate ale cercetărilor din genetică și neuroștiințe; pentru că reprezintă școala viitorului, sau, cum a fost numită deja, Școala 2.0; pentru că sunt cel care a introdus acest sistem în România postbelică încă din 1995; pentru că am tradus și publicat două din operele fundamentale ale Dr. Maria Montessori: “Mintea absorbantă” și “Secretul copilăriei”, pentru a face cunoscută românilor această abordare comprehensivă a dezvoltării omului și omenirii.

Deoarece dovedește că nu poți obține disciplină dacă nu dai libertate, că omul nu va fi capabil să se autocontroleze dacă e controlat și supravegheat tot timpul; deoarece contribuie la normalizarea societății și la realizarea păcii universale; deoarece nu promite că face genii, dar dă fiecăruia posibilitatea de a se dezvolta la maximumul potențialului său; deoarece copiii nu fac ce le place, dar le place ceea ce fac; deoarece creatorii Google, Sergy Brin și Larry Page, sau creatorul Amazon.com, Jeff Bezos, consideră că succesul lor se datorează școlii Montessori din copilărie. În curând voi lansa un site dedicat în întregime sistemului Montessori în România, unde cei interesați vor găsi și alte argumente.

Care sunt persoanele care v-au influențat creșterea și dezvoltarea intelectuală?

Mai degrabă a fost câteva lucruri decât persoane. Un geam mic spart de la un dulap din clasă, pe la începutul clasei a doua. Veneam dimineața devreme, pe întuneric, să fiu primul, băgam mâna pe geamul spart și luam o cărțulie din colecția “Traista cu povești”, o citeam acasă pe nerăsuflate, a doua zi o puneam la loc și luam alta. Nu știu de ce nu le ceream învățătoarei. Poate mi-era frică să afle că citesc și altceva, cum și ei îi era, pe atunci, frică să citească altceva decât îi indicau activiștii noii epoci.

Prin clasa a treia am descoperit o valiză cu cărțile lui Jules Verne în podul unui văr, rămase de la taică-su, care nu s-a mai întors de la Cotul Donului. Astea mi-au influențat dezvoltarea intelectuală.

.



Autor: Totul despre mame
 


 SHARE :  Trimite pe mail

11449 citiri

130 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.