Acasa | Articolul tau | Studenta, chiria şi cursul de drept civil

Studenta, chiria şi cursul de drept civil

 SHARE  

Adaugat in 15 iunie 2012

 Studenta, chiria şi cursul de drept civil

Cu chirie sau cu forţa. Foto: Reuters

"Eu sunt studentă şi având nevoie de bani m-am angajat într-un club terasă, unde sunt plătită doar cu 600 lei /lună. Politicienii ar trebui să încerce să trăiască cu 150 lei/săptămână, să-şi plătească studiile, cărţile, mâncarea şi cazarea, întreţinerea, detergenţii cu care te speli şi dacă se poate şi o hăinuţă sau un pantof!

Vă rog ca experiment să încerce politicienii să trăiască şi în chirie la proprietar, adică să fie evacuaţi şi să se descurce legal să primească o locuinţă de la primarie.

Este o situaţie extremă să ţi se ia casa conform unei legi şi să te lase fără nici un sprijin social de reparare a unor greşeli din anii '40 , cu altă greşeală după anii '90. Da, este vorba de familiile evacuate din casele nationalizate care au ajuns să cerşească an de an fără răspuns de la autorităţi o locuinţă socială şi să-i plimbe cu zăhărelul că nu au fonduri, că nu au case etc, şi să răspundă POLITICIENII care fac TESTUL BOGĂŢIEI cum s-ar descurca cu 600 lei /lună din care să-şi plătească şi chiria, întreţinerea, curentul, mâncarea, medicamentele, studiile, detergenţii, transportul şi să mai pună şi ceva deoparte pentru a-şi strânge avans să-şi cumpere casă?!"

Impresionant mesaj... tristă poveste. Studentă la drept, traind o dramă în familie şi spunându-şi peste tot povestea.

Cursul de drept civil te invaţă multe lucruri atunci când eşti studentă studioasă şi locuieşti cu chirie. Afli ce drepturi ai ca şi chiriaş, ce drepturi are proprietarul şi aşa totul devine mult mai simplu.

Trebuie să munceşti din greu în fiecare lună să-ţi plăteşti chiria. Sau poate nu... Adică, ce s-ar întâmpla dacă ai face un experiment? Că doar eşti tânără, inventivă, şi uite câte lucruri vrei să faci. Dacă nu ţi-ai mai plăti dintr-o zi chiria? Ce s-ar întâmpla? Deschidem cursul de drept civil şi căutam. Mda... proprietarul ar putea să rezilieze contractul. Aşa, şi? Ce înseamnă până la urmă o reziliere de contract? Până la urmă asta nu înseamnă nimic, cel puţin pentru o bună perioadă de timp, dacă tu refuzi să pleci din casă. Şi ai familie mare, că nu stai singură, doar cineva trebuie să plătească - mama, tata...

Hm... proprietarul ar putea să ceară rezilierea contractului în instanţă, nu? Ha, ha! Te uiţi în codul de procedură civilă, studiezi puţin portalul instanţelor, câte termene, la ce interval şi... Concluzie: păi o să-i ia proprietarului vreun an, poate un an şi jumătate. Până atunci poate te muţi undeva înainte de ultimul termen de judecată. Că doar ai învăţat bine la drept şi orice persoană e nevinovată până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Ar putea proprietarul să ceară executarea silită pentru neplata chiriei. Asta ar dura cam 3, poate 4 luni. Dacă eşti fată deşteaptă vreo două, trei luni îl duci pe proprietar cu zahărelul, spui o poveste lacrimogenă, îl impresionezi, se mai bagă şi mama, promiţi că-i plăteşti peste vreo lună, două, îi dai şi în scris, că ce contează?! Până se duce la executor, până bagă acţiunea în instanţă... ehe... Şi dacă vrea să te execute silit ce-o să-ţi ia? Ca tu venituri declarate nu ai, lucruri pe numele tău nu ai. Deci, în concluzie, fată dragă, îţi spui într-o zi, privindu-te în oglindă, de ce să plăteşti tu chirie? Fraieră ai fi dac-ai face-o. Şi uite-aşa ai bani de facultate privată.

Şi tot aşa, timpul trece şi expiră termenul contractului. Ce-o să faci? Cică ar trebui să pleci. Să restitui bunul închiriat, cum ar scrie la carte. Asta ar însemna să te muţi. Să-ţi strângi lucrurile, să-ţi cauţi în altă parte, să plăteşti avans noului proprietar. E deja prea complicat. Tu vrei bani pentru mâncare, pentru hăinuţe, pentru pantofi. Ce-ar fi dacă nu te muţi? Ce spune Codul Civil? Ce poate să facă proprietarul? Hmmm... păi dacă eşti fată deşteaptă, îi spui o poveste cum că tu te pregăteşti să pleci, dar mai durează puţin. Dacă-l duci suficient timp cu vorba şi nu face nimic să te dea afară, îţi spune Codul civil soluţia: invoci "relocaţiunea tacită" şi susţi că ai un nou contract tot pe 1 an, ca şi primul.

Vrea să te dea afară forţat? Codul civil îţi dă soluţia: "evacuarea chiriaşului se face numai cu hotărâre judecătorească". Deci poţi să mai stai liniştită încă vreo câteva luni.

Dacă însă dai peste un proprietar citit, (a se citi "păţit") care-a mai trecut prin asta, atunci sigur o să te someze să pleci. Cum? Cu scrisoare recomandată pe care tu n-o iei de la poştă, că dacă nu te-a informat, tu de unde să ştii că vrea să pleci? Ce dacă ţi-a expirat contractul? Poate e de acord să mai stai, poate-i place de tine. Sau cu somaţie trimisă de executorul judecătoresc... Mda, naşpa, pe asta nu mai poţi s-o eviţi.

Dar după somaţie, cam cât durează până la o hotărâre de evacuare? Suficient, chiar şi pe noul cod civil. Trece şi vara, mergi şi la mare, dacă nu plăteşti nici întreţinerea ai bani şi de concediu. Ce bine e să fii student la drept. Câte lucruri utile înveţi ca să-ţi uşurezi viaţa. Fată dragă, îţi spui în altă zi, zâmbind enigmatic, în aceeaşi oglindă, numai fraierii pleacă când le expiră contractul şi le cer proprietarii să plece.

Are proprietarul alte variante? Ce-ar mai putea să-ţi facă, legal vorbind? În casă ai intrat legal, cu contract, deci nu e intrare prin efracţie, poliţia nu se bagă. Fată dragă, îţi spui iar în faţa oglinzii, numai chiriaşii nepregătiţi şi care nu-şi cunosc drepturile şi dreptul civil îşi plătesc chiria, întreţinerea şi pleacă atunci când le expiră contractul.

La un fost proprietar contractul nu l-ai făcut pe numele tău, ci pe numele bunicii. Păi sigur, tu care ai studiat cu atenţie dreptul civil şi dreptul de procedură civilă ştii foarte bine că o să fie greu de găsit un judecător care să aplece urechea la ideea că există cel puţin o suspiciune de rea credinţă, pentru că şi bunica ta a fost dată în judecată de un alt proprietar, la expirarea altui contract, pentru refuzul de nerestituire a unui alt apartament, neplata altei chirii şi a altei întreţineri... proces care nu s-a finalizat pentru că voi aţi plecat înainte ca instanţa să dea o hotărâre judecătoarească definitivă şi irevocabilă.

Ce uiţi tu, fată dragă, e că atunci când trăieşti la limita legii, viaţa ta nu mai e liniştită şi frumoasă. Te vei uita mereu peste umăr să nu fie prin preajmă vreun fost proprietar, te vei simţi mereu vizată atunci când va fi vreo poveste la radio despre chiriaşi rău platnici, vei sta cu lucrurile strânse şi mereu când va suna cineva la uşă nu vei ştii sigur dacă nu cumva e poliţistul de la secţia din zonă să te legitimeze, reprezentantul ENEL să-ţi taie lumina, sau poate cel de la cablu, avocatul vreunui fost proprietar care ţi-a dat de urmă, sau firma de recuperări debite.

Vei termina facultatea şi vei vrea să te angajezi - legal - pentru avansul ală de casă de care vorbeai la început. Ce vei face? Nu te vei angaja, ca să nu te găsească creditorii să-ţi pună poprire pe salariu? Vei pleca din ţară sperând că ai nişte studii de drept cu care poţi să-ţi găseşti de lucru oriunde? Oare?

Cât timp crezi că te vei putea ascunde şi justifica în spatele poveştii emoţionante de la început?

Ceea ce ar fi trebuit să înveţi tu la acel curs de drept civil şi la celelalte cursuri este că nu ai dreptul să îţi faci dreptate singură, nedreptăţindu-i pe alţii pentru o nedreptate pe care nu ţi-au făcut-o ei, şi că în instanţele noastre dosarele poate că se mişcă încet, dar până la urmă se mişcă. Şi într-o zi toate lucrurile astea pe care le faci astăzi cu dezinvoltură, ca pe un fel de studiu de caz, toate angajamentele scrise sau verbale pe care ţi le iei şi nu le respecţi, se vor întoarce împotriva ta ca un bumerang. Şi atunci, mama şi tata, cei care astăzi te încurajează, nu vor putea să te ajute cu nimic.

Povestea de faţă nu este un pamflet, ea se bazează pe fapte reale, iar personajelor nu sunt fictive. Şi povestea încă nu a ajuns la sfărşit...

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.



Autor: Prietenii proprietarilor
 


 SHARE :  Trimite pe mail
ghirieproprietatecod civiljudecatainselatoriedosarrau platniclitigiuevacuareordin judecatoresc CITESTE MAI MULTE DESPRE

14492 citiri

58 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.