Smart Woman

Cred că toată lumea știe deja despre doborârea cu rachetă a avionului din estul Ucrainei, soldată cu aproape 300 de morți. Un grup de oameni dornici de război, cu orgolii imense și cu idei fixe, s-au luat la harță și vor neaparat să lupte. Vor sange! Pentru Rusia, pentru independența de Ucraina, pentru ideile lor și pentru mândria lor. Sunt probabil foști soldați (și/sau actuali), obișnuiți cu răul, cu asprimea, cu ordinele, cu supunerea, cu moartea.

Într-o zi, au acces la un lansator de rachete. Îl poartă pe străzi și cineva, un mic Dumnezeu, decide că este timpul să îl încerce: oare merge? Pe radar apare un avion - oricare, la 10.000 m, și… micul Dumnezeu decide: trage! Chiar dacă ar fi fost un avion de luptă, micul Dumnezeu nu are scrupule: trage!

Cum am puteam să le explicăm mamelor și taților atei din Olanda și din celelalte țări că: “așa a vrut Dumnezeu”, că “necunoscute sunt căile Lui”?  Ei știu foarte bine ca Omul a luat decizia de a trage! Omul a fost în aceste caz un mic Dumnezeu care a hotărât pentru 300 de oameni și cei lăsați în urmă. Când Omul care a spus “trage” este cunoscut, cum pot ei să accepte că este un “accident de război?”.

Desigur, pentru ortodocși, poate fi mai ușor: Dumnezeu i-a adunat pe toți, din diverse părți ale lumii, în același avion care a fost doborât. Căile Sale sunt necunoscute și toate au fost cu un scop măreț, neînțeles încă.

Citesc despre Guvernatorul regiunii din jurul Cernăuților care a trimis ordin de mobilizare tinerilor de aici. Mame care nu doresc ca băieții pe care i-au născut cu dragoste și pe care i-au crescut cu sacrificiu, să participe la război. Nu e vorba doar de moarte în sine ci și de traumele fizice și/sau psihice pe care le vor suferi aceștia în timpul războiului, inevitabil!

Mici Dumnezei care au hotărât pentru sute de tineri: dacă vreți să mai trăiți aici, veniți în războiul Nostru, dacă nu, să vă relocați în alte țări! Mici Dumnezei care își arogă dreptul asupra vieții și morții unor tineri, asupra vieții familiilor lor, asupra viitorului familiilor lor. Cine sunt ei? Niste mici Dumnezei!

Pentru noi, ortodocșii, poate fi mai simplu: Dumnezeu are un plan măreț cu oamenii din această regiune, îi pune la încercare și le testează puterea și rezistența. Dar, pentru mamele acestor tineri, nu e ușor să accepți că viață din viața ta, sânge din sângele tău, suflet din sufletul tău este la cheremul unor Oameni – mici Dumnezei!

Nu spun că vor fi vremuri grele, ar fi chiar trist și mă sperie. Citind despre avionul din estul Ucrainei, totul părea încă departe. Dar acum, citind despre blocarea șoselei Cernăuți – Suceava, totul pare foarte aproape de România. Reacția ostilă a Guvernatorului regiunii față de populația care dorește pace și neimplicarea în razboi mă sperie. Sunt mama și mă doare! Mi-e teamă!

Oamenii sunt liberi. Ar trebui sa fie liberi. Dar mici Dumnezei hotărăsc dincolo de puterea noastră.

Știu că evenimentul este deja trecut. Dar doresc să aduc un pios omagiu tuturor mamelor celor 300 de persoane, tuturor parinților și rudelor. Și să susțin, măcar prin înțelegere, protestul mamelor ucrainiene, împotriva micilor Dumnezei care vor să le înroleze fiii la război.

(P.S.1. Am scris aceste rânduri după ce am citit articolul “Și acum despre frică” de pe Contributors al domnului Gabriel Liiceanu. Da, ca mamă mi-e frica! Nu am ajuns încă la puterea tatălui Oscar Steinhardt să ii pot spune copilului meu: “Te aștept. Vezi să nu mă faci de râs. Să nu fii fricos și să nu te caci în pantaloni.” Pur si simplu nu pot și nu voi putea! Mi-e frica!)

(P.S.2. Nu, nu vreau o discutie despre ortodoxie sau credință. Eu știu că Dumnezeu este Bucuria Vieții și Libertate, nimic altceva! Restul sunt oamenii - micii Dumnezei!).