Acasa | Articolul tau | Aud si o voce de femeie pe fundal... am simtit ca mor, dar acum intelegeam

Cand surpriza iese altfel

Aud si o voce de femeie pe fundal... am simtit ca mor, dar acum intelegeam

 SHARE  

Adaugat in 21 iulie 2011

Aud si o voce de femeie pe fundal... am simtit ca mor, dar acum intelegeam

In asteptare / Foto: Photoxpress

Era o dimineata innorata, insa ploaia statuse si am putut sa ma strecor pana in statia de autobuz fara sa ma zgribulesc sub raceala picaturilor.

Era inca primavara, copacii imi pareau de un verde inchis, sanatos, plin de viata, si mi s-a parut o placere asteptarea. Gandurile mele, in timp ce masina isi urma traseul iar eu ma uitam absenta pe geam, oscilau intre ce aveam de facut la serviciu si sotul meu, care era plecat de o saptamana in deplasare.

Am inchis ochii si mi-am imaginat cum ar fi sa ii fac o surpriza. Era joi; vineri seara as putea fi langa el. Mi-am alungat gandul asta din cap. Momentan, prima ce aveam de facut la munca. Ma stiu prea bine, cand ma entuziasmeaza ceva, nu ma mai pot concentra la altceva. Cu o energie debordanta, am facut cam in sapte ore ceea ce ma asteptam sa-mi ia cam noua.

Cu totul pus la punct, am inceput sa caut modalitati de a ajunge la el. Pretul avioanelor m-a facut sa renunt. Toata distractia era peste posibilitatile mele. Am plecat spre casa simtindu-ma ca un copil care a fost anuntat ca nu mai merge la Disneyland pentru ca vine in vizita, pentru o saptamana, o matusa ce nu il poate suferi.

Am apreciat totusi racoarea in drum spre casa. Vantul mi-a mai ridicat putin moralul. In momentul in care am bagat cheia in usa, mi-am dat seama ca nu strica sa mai arunc o ultima intrebare. Am sunat o prietena care lucreaza la o agentie de turism si i-am spus ce as vrea sa fac. Mi-a promis ca verifica si ma suna inapoi.

Doua ore au trecut greu, greu de tot. Cu ochii pe telefon, cu gandul la sotul meu, am asteptat un semn. Cand m-a sunat si mi-a spus ca are o oferta "last-minute", am fost din nou in al noualea cer. Nimic nu-mi mai doream. Cerul ma iubea, m-am gandit. Am inceput sa impachetez si m-am facut ca nu se intampla nimic deosebit atunci cand am vorbit cu sotul inainte de culcare.

Chiar eram fericita, si am dormit mai bine ca niciodata. In dimineata urmatoare, caldura isi reintrase in drepturi, dar nu-mi pasa. In cateva ore aveam sa fiu departe. M-am dus la lucru si m-am invoit ultimele doua ore, doua ore pe care le-am folosit ca sa fug la aeroport. In clipa in care in mod normal ieseam pe usa biroului, eu eram imbarcata in avionul de Viena.

Abia se innoptase cand am ajuns in fata apartamentului inchiriat in care il cazeaza de fiecare data. Era liniste pe hol, imi puteam auzi inima batand nebuneste. Am sunat, pregatita sa ii soptesc "surpriza" cand deschide usa. Am sunat din nou. Si din nou. Nu ajunsese inca. M-am asezat in fund, pe scari, bosumflata. Am oscilat o vreme daca sa-l sun sau doar sa astept.

Dupa doar 3 minute rabdarea m-a tradat, asa ca am apelat numarul 1 pe speed-dial. Mi-a raspuns cu gura plina. Mananci de seara? l-am intrebat. Da, mi-a spus el, abia m-am intors la apartament si bagam o gustare. La apartament in Viena? intreb neincrezatoare. Da, logic, unde altundeva? Capul imi vajaia, nu intelegeam nimic. Aud si o voce de femeie pe fundal. Am simtit ca mor, dar acum intelegeam.

Cu cine esti? intreb cu o voce tremuranda. Singur... Nu esti singur si nu esti la apartament. Vocea nu-mi mai era tremuranda, era criminala. De partea cealalta se lasase o tacere stupefiata dupa care ma intreaba: Ce ai? Ce-ti veni?... Vocea de femeie se aude iar, ceva mai vag. Nu inteleg ce zice, dar nici nu mai conteaza. Tip la el ca sunt in fata apartamentului si ca e un mincinos.

Se deschide o usa. Un vecin scoate capul sa vada cine urla pe scara. Probabil se pregatea sa cheme politia. O alta usa se aude. Mi-am imaginat ca in curand toti locatarii or sa fie cu ochii pe mine, privindu-ma dezaprobatori. Tacerea din telefon se prelungea, asa ca am avut intentia sa ies cat mai repede din bloc inainte de orice ar fi urmat sa-mi raspunda.

Insa acea a doua usa era chiar cea de la apartamentul inchiriat. Iar in usa statea sotul meu, cu telefonul intr-o mana, un sanvici in cealalta si uitandu-se la mine ca la nebuni. Intri sau ce faci? Daca ai sunat la usa, sa stii ca nu merge. Daca as fi stiut ca vii, iti ziceam. Am intrat, simtindu-ma absolut nauca. De pe hol deja puteam s-o privesc in toata splendoarea pe femeia care mi-a sabotat discutia cu sotul. Vorbea in continuare, nepasatoare, de pe sticla televizorului.

Intr-un final, a fost un weekend mirific, insa mi-am jurat sa ma las pentru totdeauna de asemenea surprize. Inima mea nu ar face fata la inca una de genul asta.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau”.

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii si clipuri video.



Autor: Sunny
 


 SHARE :  Trimite pe mail
surprizaavionlast minutevienaapartament inchiriatrelatiesuspiciunecasatorie CITESTE MAI MULTE DESPRE

13648 citiri

38 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.