Smart Woman

Uneori ma intreb de ce au uitat romanii sa zambeasca, sa raspunda frumos. Ce ii face atat de suparati pe viata?

De curand m-am intors din Romania - deci memoria e inca fresh. Cum am aterizat, terorizat de atmosfera de foc si praf, primul lucru pe care l-am putut articula a fost… "Vreau la mare - cu primul tren, cu prima ocazie". Prietenii repede: "stai frate ca e noapte, plecam maine dimineata cu primul tren" - astfel ca un Radler (apropo, un lucru bun :p) m-a mai racorit si pus pe picioare.

Dimineata la CFR, normal ca trenul avea intarziere 40 de minute (cum naiba ca doar pleca din Bucuresti?)… ma rog, "CFR-ul si calitatea-baba si mitraliera". Cum tin la banii mei, am renuntat imediat la calitatile ceferiste si m-am indreptat grabit-grabit spre autocar. Prima surpriza (placuta de aceasta data): biletul mult mai ieftin decat la cefereul lu’peste, asta m-a facut sa le acord ceva mai multa atentie. Doar ca un nene, probabil sculat cu fata la cearceaf, ma repede spunandu-mi fara nici un pardon, sorry. "Fara valiza, ori la bagaje ori nu urci ". Ups, stai ca eu nu mi-am cumparat nici macar bilet (apropo, intrebam pe un altul cand pleaca si cam cat costa biletul).

Il intreb pe nene: "Domnule, dar e un bagaj de mana («valiza mea» era un bagaj de cabina unde aveam toata averea mea: calculatorul) plus ca sunt suficiente locuri… daca imi dispare, raspunzi dumneata?" Incerc eu timid sa aplanez un conflict ce parea a fi iminent. Desi ma consider o persoana calma, deja simteam cu mi se ariceste parul si cum ochii mei prin dioptriile de +4 ajung sa arate a +8. Deja ma pregateam sa fac 180 de grade cand un "cetatean" cumsecade ii raspunde "zburlitului"… "Dar lasa-l dom’le ca e spatiu si daca omul are laptopul , nu-i mare problema"… Apoi catre mine si mai cumsecade: "Lasati domnule, ca dupa ce plecam, il puteti lua sus" (omul era chiar soferul :p ).

La asemenea gesturi de omenie cum sa nu te imbunezi si sa nu zambesti (chiar daca zambetul iti este amar) si intr-un final sa nu iti mai fie frica de faptul ca ti se va fura pretioasa comoara. Exact, omul ala m-a facut sa imi pun trollerul la portbagaj, si sa il las acolo pana la sosirea in Constanta…vorba aia: "cu miere prinzi mai multe muste decat cu rahat". Nu discutam ca primul, pe acelasi ton "hotarator" i-a mai criticat si le altii; el era ala cu biletele. Iar cand a ajuns in dreptul meu mi-a cerut marunt - ca el nu are sa-mi schimbe… Evident, replica mea a fost pe masura: pai ar trebui, ca asta e treaba dumitale. Ma rog, inca de la 6 arici :p.

De ce primul nu a putut macar vorbi politicos si sa explice de ce nu e voie cu trollerul… nu am putut intelege nici pana in ziua de astazi, si ca el sunt tare multi. Continuand peripetiile cu "incrancenarea romanesca", ajung la mare. Bineinteles ca nu aveam nicio rezervare, plus ca nici nu stiam unde sa ma opresc... vorba aia: "caine surd la vanatoare". Cum aveam experiente de-a dreptul neplacute cu taximetristii constanteni si chiar cu autobuzele (ultima data mi-a tipa o cucoana din cutiuta metalica cand am vrut s-o intreb ce autobuz ma duce pana la Mamaia, la hotel Perla), am hotarat sa iau estivala. Costa mai ceva mai mult si biletul nu e pe toata ziua (asta aviz la imbunatatiri ) dar macar simti briza marii de la distanta, iar eu eram hotarat sa nu ma mai enervez.

Incerc sa explic astea, pentru carcocasii care ar avea ceva de comentat, adica imi calculam cu precizie pasii sa evit pericolul, scandalul si agitatia inutia. Vorba aia, doar venisem in vacanta. Ajung unde vroiam (adica la Mamaia), bezmetic si dornic de noi aventuri. Na belea, ca dintr-o parcare ajung direct intr-un restaurant. Nici vorba sa lasi loc de trecere de la parcare-autobuz-trafic si sa ajungi direct la mare, decat pe la mama naibii; restaurantele - chiorchine, unul langa altul. Binenteles ca alt nene ma opreste foarte ofticat "Cum de mi-am permis sa trec prin terasa lor, nu am vazut ca-i restaurant?" Ups, un altul.

Cum pe mine ma desparteau de mare doar 200 m si ma gandeam cu groaza cum naiba sa ma intorc pe caldura sa ocolesc atata?… repede vin cu ideea: "bine dom’le atunci adu-mi un espresso illy, dar sa fie bun" (vazusem reclama la cafea :p). Omul se mai potoleste, imi aduce cafeua, isi cere scuze (desi erau tardive). Eu imi beau cafeua (oricum simteam nevoia :p) si ajung repede la mare fericit ca macar ultimul neuron mi-a functionat si am gasit o solutie salvatoare.

Acum, peripetii cu cautatul camerei. Ma duc in primul hotel intalnit sa intreb cat mai costa o camera si daca sunt pentru 2 nopti. O tanti (desi cred ca era mai tinerica decat mine) imi raspunde fara nici macar sa schiteze cel mai mic gest ca ar cauta ceva (o fi fost vreun geniu daca stia exact cate camere sunt goale si cand se elibereaza toate) si plina de incredere: "Nici pomeneala domn’le". Ups, iara am dat peste o alta oparita… desi nu aveam nici 24 de ore de cand am aterizat in Romania. Ce pret, ce camera?! Acum imi parea rau ca am deschis gura.

Putea sa schizete macar un semn de politete, un buna ziua si un zambet nu costa nimic… astea sunt free, mai ales daca lucrezi intr-un domeniul precum turismul. Nu dom’le, la romani bata, incrancenarea, ura, rautatea ce strabate prin toti porii vazuti si nevazuti. Ma rog, intr-un final gasesc pe unul "dragut" care sa rezoneze cu starea mea de spirit (mai sunt si din astia, dar parca prea trebuie sa ii cauti cu lumanarea).

Peripetiile au continuat de-a lungul intregii saptamani si daca ajung sa ma enervez la fiecare 5 minute cum ies din casa intalnind tot felul de "opariti", mai bine lipsa. Oricat de mult am incercat sa stau izolat: cu prietenii, cu familia, cautand locuri singuratice, mai devreme sau mai tarziu m-am izbit de incrancenarea romaneasca. Si pentru ce, ma rog, sunt eu de vina cu unuia ii merge prost ?

Nu vreau sa judec pe nimeni si nimic insa zau ca saptamana in Romania mi s-a parut un an impovarator si desi nu mi-am vazut vreun fir de par alb prin cap, sunt ferm convins ca dupa aceasta experienta de neuitat mi-a aparut unul.

E trist sa descoperi ca oameniii nu se pot bucura de clipa, momentul actual. E trist sa realizezi ca desi un zambet nu costa nimic, romanii refuza sa il dea… desi se spune ca ar fi ospitalieri.

Partea frumoasa a lucrurilor e ca eu m-am dezlipit de ura, incrancenare… si vreau sa zambesc (desi uneori nu am motiv). Vreau sa vad oameni zambind in jurul meu (desi fiecare are problemele lui ascunse). Astfel ca, in prima zi de lucru, la avizier, am vazut un anunt simpatic "Take a smile when you need one :)". 

Eu unul, chiar aveam nevoie de el si am luat unul. Daca aveti nevoie, luati si voi unul (chiar daca e de import) si zambiti. Un zambet e intotdeauna "free".

Nota autorului: Vreau sa specific ca nu sunt scriitor de meserie, nu am scris in viata mea un articol (asta pentru carcotasi). Am vrut doar sa exprim o parere personala si doresc sa fie tratata ca atare. 

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.