Smart Woman

Nu s-a obosit sa-mi arunce vreo privire. I-a spus doar mamei printre dinti ca, daca vrea sa mai vina acasa, sa o faca singura. Insa femeia nu s-a desprins de ghemotocul pe care il tinea in brate si pana la urma a trebuit s-o primeasca in casa.

Anii au trecut, insa nu as putea spune ca sentimentele i s-au imbunat. Mai degraba s-a obisnuit cu ideea si s-a resemnat. Toata copilaria mi-am imaginat ca atunci cand voi creste mare ma voi marita si voi avea un baiat. Speram ca, din clipa in care ii voi intinde tatalui meu copilul iar el il va lua in brate, ma va ierta pentru faptul ca n-am fost baiat si ma va iubi.

Adolescenta fiind m-am uitat inapoi cu scarba si revolta la acel vis prostesc. In perioada aia am avut nenumarate izbucniri, multiple incercari de a fugi de acasa, am facut orice numai sa obtin de la el o frantura de atentie. Incercam sa-l fac sa se dea de gol, macar o data sa imi arate ca, undeva in adancul sufletului, el tine la mine dar este prea mandru s-o arate.

Orice as fi facut am primit in schimb aceleasi replici prin care ii reprosa mamei ca i-a spus de la inceput ca nu au cum sa astepte nimic bun din partea mea, ca se astepta sa ajung in starea aia sau in locul ala. Era indeajuns de satul de mine incat sa nu se mai oboseasca sa-mi reproseze ceva in persoana. O invinuia pe mama pentru tot, iar eu nu meritam nimic.

Cand am implinit 18 ani m-a luat pentru prima oara la o discutie. Mi-a vorbit pe un ton calm, deschis, insa cuvintele lui ma ard pana in ziua de azi. Mi-a spus ca s-au chinuit mult sa ma aiba, s-au chinuit sa-mi ofere o masa, o casa, educatie si tot ce am mai avut nevoie. Insa am ajuns la o varsta la care ar trebui sa ma uit inapoi cu recunostinta si sa pornesc pe propriile picioare mai departe, macar din respect pentru ei care si-au dat destui ani din viata.

M-a incurajat sa dau la o facultate intr-un oras mai mare, sa ii spun daca am nevoie de ajutor sa-mi gasesc serviciu si gazda si sa nu o impovarez pe mama cu discutia noastra. Si am plecat. Si nu m-am mai uitat inapoi. Mai vorbesc la telefon cu biata mama care se topeste de dorul meu, ii mai cumpar cate un bilet de tren sau de autocar sa vina sa ma vada cand si cand, dar inapoi nu m-am mai dus nici macar in vizita.

Am trecut peste visurile copilaresti si peste revolta adolescentina, m-am impacat cu situatia si incerc sa nu il judec. Nu ma mai gandesc la cum ar fi fost daca ar fi fost altfel tata, ori daca eu as fi fost baiat. Insa am avut grija ca pe sotul meu sa-l intreb de la inceput daca are vreo preferinta in privinta copiilor si abia apoi mi-am permis sa ma atasez de el si sa-l privesc nu ca pe un iubit, ci ca pe viitorul tata al copiilor mei.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau”.

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii si clipuri video.