Smart Woman

Ce căutam eu la ora aia pe stradă? Ca să spulber insinuările, nu mă duceam la ea, mă duceam la alta. Pentru o radiografie a stării de spirit şi una dentară. Am aflat mai apoi că, dentar, stăteam bine.

Am luat loc la o masă, de fapt, pe două scaune, ambele cu faţa la stradă. Era tristă. Cea mai tristă fiinţă din toată cafeneaua, mai tristă decât un dop de şampanie care nu face poc, mai tristă decât o oală care dă pe dinafară direct pe plită. Credea că soţul o înşeală. Era genul de femeie care l-ar fi umplut cu azot, dimineaţa, la plecarea la birou şi care să-l menţină inert până la întoarcerea sa biiiinişor acasă, unde i se desfăcea supapa. Cu vorba sacadată, storcea din bietul om toată vlaga, ca un teasc de podgorie şi i se părea firesc ca din boasca rămasă să mai scoată şi mâna a doua (seconhen, cum ar zice o vânzătoare, fostă funcţionară la Primăria de sector şi pe care o ştia şi mama că nu făcea faţă la ghişeu. Era ca un virus în mediu antibiotic. Se mulţumea doar cu şpăguţe şi strica cota de piaţă).

Timeia s-ar fi descurcat şi fără bărbat foarte bine, dar nu poate concepe a trăi fără iubire. Putea fi o iubire de departe, la care s-a gândit în timpul unei ploi repezi, cu fulgere şi o piesă clasică, cu mulţi bemoli, în difuzoarele încastrate. Soarta a făcut să-l întâlnească pe o arşiţă de prăjit ouă în şapcă şi cu o bere caldă într-o mână noduroasă, bere pentru care, vara asta, se terminase cota de gheaţă. El a fost de-un pesimism atroce şi tocmai pentru că nu mai tânjea după nimic altceva şi nu mai avea nicio deziluzie de probat, a fost cerut de soţ.

Orice ar fi încercat să facă el, ea făcea, hai, de zece nu, dar de nouă ori mai bine, da. Putea şi singură să-şi deschidă portiera la maşină, putea şi singură să demonteze un calorifer de fontă şi să-l spele prin interior, putea şi singură să-şi poarte bătăliile, nu s-ar fi speriat dacă ar fi văzut o pereche de bretele ale nu ştiu cui, atârnând în alt cui, pe hol. În fond, după taxiuri nu trebuie neaparat să fluieri. Atitudinea asta independentă nu i-a picat bine egocentricului ei soţ şi probabil (ce probabil? Sigur!) că acum este în braţe cu o făptură docilă, care cerşeşte protecţie, care declară că fără ajutorul lui nu ştie ce s-ar fi făcut cu atâtea sacoşe şi cu un soţ atât de gelos.

Se uita prin vitrină la trecători. Părea că-şi caută totuşi iubirea negăsită din ziua aceea cu tunete şi bemoli. Mai avea puţin şi m-ar fi ignorat dacă nu i-aş fi aprins ţigara pe care o învârtea printre degete, aşa cum ar fi vrut să facă, de altfel, şi cu mototolul ei.

- Ascultă, nu mă temeam de intenţiile lui pasionale, pornite din gena lui de mascul căpos despre care învăţasem de la mama că numai asta urmăreşte, ci mai degrabă de faptul că mă puteam alege cu un supus care mă venerează, un căţeluş care ascultă de comenzi ca după trei ani de dresaj. Euforia asta l-a ţinut cât am fost în Maldive, în cele două săptămâni de miere plătite de tata. Şi când mă gândesc că aveam la picioare toţi bărbaţii de pe raza oraşului, iar eu, orbită şi de soarele cu protuberanţe în exces din vara aia, na, tocmai pe el mi s-au odihnit ochii!

Sunt foarte sensibilă la complimente, însă nici acum nu-mi explic cum de-am putut să-l cred că mă vede cu siluetă de nimfă, când stătea cu sticla aia de bere caldă, sprijinit într-un cot, îmi adresa două complimente sirop şi apoi rânjea mânzeşte cu tovarăşii lui de la masă. Când credeam că totul s-a stins şi că nu e loc de mai bine, dintr-o săritură eram în picioare din cenuşă, din iarbă verde. Dar nu pentru el! Cavalerul acela în armură lucitoare îmi apărea printre dunele de nisip. Mă întremam fulger şi porneam bezmetică spre oaza lui. Nu era decât o închipuire, un corcoduş cu fructe pârguite după o foame indusă. Sunt de-o gelozie explozivă, dar nu atât pentru că l-aş iubi excesiv, ci pentru că avem un contract împreună ale cărui clauze trebuie urmate întocmai. Ai călcat strâmb, plăteşti cu penalizări care să te usture! Nu tu! Vorbesc de el... Ce-ai sărit aşa? Nu cumva şi tu... Te plictisesc?

- Nu Timeia, numai că nu ştiu cum te-aş putea eu ajuta? Ce sfaturi să-ţi dau ca să poţi fi exagerat de generoasă cu timpul pe care i-l acorzi pentru îndreptare? Azi, spre exemplu, l-ai umplut cu azot?

- Ai putea să mă ajuţi făcându-l gelos. Să pleznească mândria lui masculină, să se încovoaie de remuşcări, să pună sub semnul incertitudinii finanţarea asiduă şi constantă din partea tatălui meu.

- Timeia, dar nici măcar n-o cunosc pe cea cu care soţul tău spui că te înşeală. Nici nu aş putea paria că mă voi face plăcut ăleia. Poate că ea nu apreciază bărbaţi adonisieni şi inteligenţi, poate este atrasă de faimă, de carieră, de păr pe piept, ce ştiu eu?

- Nu cu ea, prostuţule! Cu mine...

- Timeia, soţul tău este şeful meu. Cum aş putea să-i aduc tocmai lui un asemenea afront?

Aşa ceva mi-a povestit prietenul meu Pascal care se întorcea vlăguit după ce tocmai făcuse posibilă pleznirea mândriei masculine a şefului său. Şi direct!

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata, trebuie doar sa ne specifici cum vrei sa te semnam. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii.

Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.