Acasa | Calatorii | Vacanta asta te faci pierdut (I)

FOTOGALERIE

Vacanta asta te faci pierdut (I)

 SHARE  

Adaugat in 26 februarie 2014

Vacanta asta te faci pierdut (I)

Kalecik, Turcia. Foto: caia.ro

Gata, nu mai e la modă să dai sfântul check-in la Otopeni, ca să vuiască Facebook-ul că ai ieşit din ţară, iar apoi să îngreunezi funcţionarea Instagramului cu puzderia ta de poze de la plajă, de la Paris sau de pe pârtia din Austria, cu care îţi hrăneşti simultan orgoliul şi prietenii rămaşi în România.

Sezonul ăsta dă-te lovit, ascunde-te, trăieşte misterios, fă-te pierdut. Şi măsoară de-abia la finalul aventurii succesul tău în social media. Vei fi, pur şi simplu, un zeu.

Satul meu iubit

De pe şosea mi s-a părut că văd un castel pe vârful unui munte. L-am rugat pe şofer să o ia pe cărarea pietruită, în sus. A protestat, înjurând în turceşte şi fluierând pe sub mustaţa groasă şi neagră kürt şi terörist, adică kurd şi terorist.

După cum arăta silueta de piatră mă aşteptam mai curând să găsesc acolo nişte cruciaţi murdari şi zdrenţăroşi care se întorceau de la Ierusalim, decât nişte gherile contemporane. Nu m-am lăsat şi maşina a început să urce până când am văzut clar nişte copii alergând bezmetici pe nişte stânci, trăgând după ei zmee din plastic colorat.

IMG_0525

Când nu cădea zmeul, cădea copilul, într-o hărmălaie generală care avea în fundal cel mai frumos apus de soare din câte au văzut Munţii Taurus.

“Partiya Karkerên Kurdistanê”, a spus şoferul şi a oprit maşina hotărât. Adică Partidul Muncitorilor din Kurdistan, nume care se leagă de lupta de eliberare a kurzilor de sub turci şi nenumărate atentate.

M-am dat jos şi am luat-o încet spre haita de copilandri ocupaţi cu zmeele lor şubrede care m-au înconjurat împingându-mă înspre zidurile care nu erau ale unei cetăţi, ci ale unui sat, pe numele lui Kalecik.

Am urcat pe o scară de lemn până am ajuns pe o terasă. Acolo, o femeie m-a salutat politicoasă şi mi-a arătat nişte trepte abrupte. Eram în vârful muntelui şi al satului, în faţa unei case de piatră galbenă. Pe uşă ieşeau pe rând băieţi tineri şi bărbaţi mai în vârstă, toţi din familia Aslan (leu). Neamul lor trăieşte în satul ăsta de 500 de ani.

Înainte a fost loc de creştini şi evrei, care, asemenea lor, cultivau câmpiile fertile din vale. Istoria i-a fugărit de pe-aici şi satul a fost ocupat de ei, kurzii, care au şi rămas. Sunt vreo 200 de suflete în citadela de pe munte, care nu cunoaşte încă termopanul şi încălzirea centrală, dar, ca orice loc pierdut din lumea contemporana are televiziune prin satelit.

O femeie frumoasă şi înaltă se prezintă mândră. E Samira. Tatăl ei a fost şef de sat multă vreme, prin urmare ea e parte din aristocraţia locală. Primesc pe o tavă de cupru cu ornamente nuci şi alune din grădinile familiei Aslan. Vine şi ceaiul roşu, în vreme ce observ că prin toate cotloanele perechi de ochi mici şi migdalaţi mă urmăresc.

Puştimea a abandonat temporar lupta cu zmeele pentru a se deda plăcerii de a spiona adulţii. Samira îmi spune că au mai avut anul ăsta nişte vizitatori străini, drumeţi care porniseră într-o aventură prin munţii Taurus. Îmi propune să rămân la ei câteva zile şi se oferă să îmi facă un tur de sat.

IMG_0573

Copilandrii se regrupează şi cu alai coboară înspre ceva care pare o stradă principală, atent pietruită. Un cuptor înalt, ca un furnal, în care se coc lipiile e chiar în mijlocul unei piaţete. În capăt e moscheea. Pe buza prăpastiei e un staul mare.

Casele sunt urcate unele peste altele, unele străduţe sunt acoperite cu arcade de piatră.  E parcă un Ierusalim în miniatură ori un oraş medieval mediteraneean. Dar nu e. E doar un sat de la marginea unor imperii care nu mai există, prea mic şi neînsemnat ca să intre pe vreo hartă.

IMG_0506

Cum ajungeţi acolo: avion: Bucureşti- Istanbul- Şanliurfa; maşină Şanliurfa- Nusaybin- Kalecik.

Ce puteţi face: drumeţii în munţii Taurus, agricultură ecologică în vale, cot la cot cu locuitorii satului, curs intensiv de bucătărie arăbească şi turcească.

IMG_0546

Sfat: folosiţi un ghid local cunoscător de limba kurdă.

bucatarie punpun 

Departe de lumea dezlănţuită

dealuri thai

Maşina 4X4 se zbate în nişte hârtoape infernale, cu pământ moale, de la precipitaţiile bogate ale începutului de muson. Sunt la doar 50 de kilometri de Chiang Mai, cel mai mare oraş din nordul Thailandei, dar civilizaţia urbană pare foarte îndepărtată în acest loc, unde, şoc! nici semnal la mobil nu ai.

În jur e o atmosferă de film colonial, numai livezi de longan, palmieri cu frunzele încărcate de picuri de ploaie, orezării şi copaci cu flori mari.

casa punpun

Sus pe un deal se vede o casă mare, de cărămidă, cu mansardă, ca o casă boirească de la latitudini temperate, nicidecum de la ţară, din Thailanda.

În apropiere de casă zăresc o femeie cu părul roşu, umflat, care sapă. Nu departe e un tip cu creastă şi piercing. Muncitorul care întinde cărămizi la uscat poartă un tricou cool pe care scrie Farang Forever (farang este cuvântul cu care thailandezii îi alintă pe străini).

eu cu doi locatari

Se înşiră pe rând, în faţa ochilor mei, o persoană de sex indecis cu părul rasta, un puşti zburlit, o fetiţă blondă cu ochi albaştri. Când cobor din maşină, un tânăr cu mulţi cercei în urechi, îmi urează cald “bun venit la Pun Pun”.

Pun Pun e o fermă organică unde oameni de toate etniile, vârstele, condiţiile sociale, vin să înveţe ceva de mult uitat în societatea contemporană: poţi trăi fără bani, pământul e darnic şi rodnic, trebuie doar să te reeduci şi să cauţi sprijin în acei indivizi care, asemenea ţie, au abandonat dragostea de arginţi.

Sună pompos şi radical, dar de fapt, vii aici câteva săptămâni, vezi că plantele cresc din pământ, nu în galantarele supermarketului, te convingi că cina nu se face dând un telefon, ci muncind într-o bucătărie, că nimeni n-a murit fără televiziuni de ştiri două săptămîni şi că internetul e un moft când grija ta e să-ţi asiguri hrana zilnică.

gradina longkan

Oamenii care au făcut Pun Pun, un thailandez şi soţia sa australiană, au preluat o bucată de pământ pârjolită, distrusă de practicarea agriculturii cu chimicale. Au avut răbdare cu pămîntul şi încet, încet, voioşia naturii tropicale a reapărut pe dealul odată negru.

Ţăranii din zonă i-au crezut cel puţin imbecili la început, apoi au înţeles că să îţi distrugi propriul pământ cu chimicale pentru câţiva ani de recoltă bogată nu e aşa o mare şmecherie. După un timp, comunitatea a început să crească: bancheri, ziarişti sau aventurieri care cutreierau Asia de Sud-Est s-au aciuat temporar sau permanent la fermă.

Din pământul argilos, membrii comunităţii produc cărămizi şi din cărămizi îşi fac case, pentru ei şi pentru posibilii oaspeţi, pentru că la Pun Pun nimeni nu e întors din drum, atâta vreme cât nimereşte drumul până acolo.

Cum ajungeţi acolo: avion: Bucureşti-capitală europeană sau asiatică-Bangkok-Chiang Mai, maşină de teren cu şofer localnic până la Pun Pun.

Ce puteţi face: puteţi socializa cu tipi interesanţi şi ciudaţi, învăţa cum arată plante de care n-aveaţi idee că există, cânta seara în cor şi cu acompaniament de chitară hituri internaţionale de acum 30 de ani cel puţin, puteţi deprinde munca ogorului, puteţi mânca sănătos.

Sfat: nu ai ce căuta acolo dacă te sperii de-o biată şopârlică, te dezgustă noroiul sub unghii sau ai o aversiune binecunoscută şi netratată încă pentru munca fizică.

Notă: Textul a fost scris pentru Esquire Big Black Book, ediţia de toamnă-iarnă 2013


Citeşte şi:

.

Travel Channel în România: Trenurile “gourmet” ale lui Jonathan Phang

.

Eye contact: Florin Costache, Berlin

.

Vederi din călătorii: pietre funerare din Hanoi



Autor: caia.ro
 


 SHARE :  Trimite pe mail
caia.rocalatoriiturismthailandaturciaoameniexperienteculturi CITESTE MAI MULTE DESPRE

6264 citiri

3 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.