Acasa | Jurassic Park | In Recoleta nu miroase a eternitate, ci a cafe late de peste drum

Velociraptor sepulcrus

In Recoleta nu miroase a eternitate, ci a cafe late de peste drum

 SHARE  

Adaugat in 25 ianuarie 2012

In Recoleta nu miroase a eternitate, ci a cafe late de peste drum

Cimitirul Recoleta. Foto: feher.wordpress.com

Viii fac turism in orasul mortilor iar intrarea este libera. Te costa daca vrei sa stai, hehehe, pentru ca nu poti sa sapi o gaura-n pamant si sa pui o cruce. Nu, nu, fiecare mormant este un P+2, ornat viguros cu statui si vitralii, nu le place marmura, e prea rece, e pentru sedii de banci din Romania nu pentru locul de veci.

Presedinti, poeti, medici, militari si politicieni, toti sunt ingropati in cimitirul Recoleta. Ingropati este impropriu spus, pentru ca nu i-a bagat nimeni in pamant, domnii si domnitele de care va spuneam se odihnesc, in functie de posibilitati, intr-o viluta sau in ditamai palatul, paziti de ingeri care-si tin un aratatorul alert indreptat in sus, pe aci ti-e drumul.

Da' Evita, unde e Evita? Turistii americani tropaie in adidasi cu talpa groasa pe alee catre numarul 26 unde este Maria Eva Duarte de Peron-Madonna, Don’t cry for me Argentina. Eee, acum stiti - se odihneste, da stiu, am mai spus asta, dar vroiam sa fiu ironica, cine se poate odihni cand zeci de oameni se inghesuie, sporovaiesc, da-te asa, au, m-ai calcat, stai sa pun mana, mami fac caca, draga cine e Evita, o cantareata, flash, flash, click, flash.

Trei brazilience in mini pozeaza erotic in fata unui cavou, turistii se plimba ca la un targ de imobiliare, uite-l pe asta, ce de bani a avut, e Hugh Heffner, ala e viu cred, de ce e in halat de casa si de ce afara? poate a iesit la o tigara, tigara de dupa, de dupa viata, hehehe. E drept ca nu sunt cersetori care sa-ti arate un ciot si sa miroasa a putred, de fapt asta e, in Recoleta nu miroase a eternitate ci a cafe late de peste drum unde sunt insirate sali de asteptare, o berica, o prajiturica. "Doamna Guadalupe de Moreno?". "Eu sunt". "E timpul. Puteti sa va terminati cafeaua si sa va luati la revedere de la prietene, nu e nici o graba".

De ce ar fi, ca si noi, dinozaurii, sa stiti ca traiam pe fuga si ce-a ramas din noi dupa meteorit? Velociraptorul soarbe ganditor din berea Imperial la 970 de centimetri cubi si ii face semn chlenerului sa ii mai aduca una. E timp pentru toate, chiar si sa mori, in Jurrasic Park.

Despre Raluca Feher in 3 vorbe: "In 2000, cand presa se ducea dracului, am fugit in publicitate, a carei stea tocmai se ridica. In 2011, cand publicitatii i s-a cantat prohodul, am vrut sa sar parleazul in alta parte, dar n-am gasit nimic care sa ma coafeze, asa ca m-am gandit sa fac serios singurele 3 lucruri care imi plac cu adevarat, sa citesc, sa scriu si sa calatoresc." Asadar Raluca s-a urcat in avion si a coborat pe partea cealalta a lumii, in exotica Argentina, generic denumita si Jurassic Park. Nu se stie cand se intoarce, insa cat sta pe acolo, ne impartaseste impresiile ei.

Galerie imagini

 


Autor: feher.wordpress.com
 


 SHARE :  Trimite pe mail
feher.wordpress.comjurassic parkcimitirul recoletabraziliaevita CITESTE MAI MULTE DESPRE

7997 citiri

3 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Articolul tau

Ou sont les neiges d'antan?

Ou sont les neiges d'antan?

A nins mult in cartier, am stat mult in casa si am ascultat radioul. Cu ochii pe geam, mi-am adus aminte de niste dupa-amiezi de iarna din copilaria mea mica la Magura, cand stateam in bluza si strampi si sosete de lana in pat la bunica in camera.

Carte si Film

7 filme de animatie asteptate in 2017

7 filme de animatie asteptate in 2017

Despicable me 3 - Steve Carell si Kristen Wiig isi reiau rolurile in cea de-a treia parte a filmului, în regia lui Pierre Coffin și Kyle Balda și co-regizat de Eric Guillon, in care Balthazar Bratt, un copil celebru din 1980, nascoceste un sistem de dominație mondială.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.

Familie

Fii un tată, nu un portofel!

Fii un tată, nu un portofel!

Ce copil nu se bucură atunci când tata cheltuie bani în neștire pentru dorințele lui? Dar oare are nevoie copilul de toate acele daruri? Psihologii spun: fii un părinte, nu un portofel.

Calatorii

Călătorește mai mult în 2017. Cum să-ți planifici vacanța la care visezi

Călătorește mai mult în 2017. Cum să-ți planifici vacanța la care visezi

Pe lista ta de New Years Resolutions sigur se află sa călătorești mai mult. Gândul la destinații exotive ți-a rămas întipărit în minte încă de vara aceasta, când nu ai putut să rămâi rece la avalanșa de poze din destinații exotice de pe Facebook și Instagram.

Articolul tau

Zece minciuni despre sex din filme (sau nouă minciuni și un mare adevăr)

Zece minciuni despre sex din filme (sau nouă minciuni și un mare adevăr)

Filmele, minunatele filme, fără de care n-am putea trăi, ne plac cu atât mai mult cu cât sunt mai apropiate de realitate, dar și cu cât mai mult se îndepărtează de ea.

Articolul tau

O altfel de despărțire

O altfel de despărțire

Gata, a venit momentul. Casa e goală, hainele și cărțile ei nu mai sunt la locul lor. Dezordinea, cândva exasperantă, a lucrurilor acum este înlocuită cu rafturi goale.

Articolul tau

Ma intorc acasa

Ma intorc acasa

Au trecut anii, multi petrecuti in multe tari, care mai de care mai dezvoltate si mai mandre. Intr-o zi insa am simtit ca s-a facut vremea sa ma intorc acasa.

Opinii

Of, Parentingul

Of, Parentingul

Tot aud de câteva primăveri despre modern parenting . Adică cum vine asta? E vorba de părinții moderni?

Articolul tau

Mi-am pierdut încrederea în superba mea soție

Mi-am pierdut încrederea în superba mea soție

M-am trezit devreme în acea dimineață rece de ianuarie. Trebuia să ajung la înmormântarea mătușii mele.