Acasa | Calatorii | Pieţele plutitoare din Delta Mekongului

Can Tho, Vietnam

Pieţele plutitoare din Delta Mekongului

 SHARE  

Adaugat in 2 aprilie 2012

Pieţele plutitoare din Delta Mekongului

Can Tho. Foto: pinguini-prin-lume.blogspot.com

Am coborât uşor pe harta Vietnamului şi am ajuns la Can Tho, una din localităţile de la gura deltei râului Mekong. Ştiam că acest orăşel e o destinaţie mai puţin căutată decât celelalte pe care le vizitasem anterior şi ne-a surâs  ideea unor zile departe de hoardele de turişti care tropăie prin Vietnam.

Mekongul este leagănul multor civilizaţii şi sursă importantă de hrană. Fluviul se desparte aici într-o vastă reţea de canale pe care poţi naviga şi descoperi o abundenţă de plante şi animale.

Aici ne-a mers bine de la inceput. Am găsit un hotel ieftin şi curat (excepţie făcând armata de furnici dinăuntru, dar asta este o privelişte omniprezentă în Vietnam, nici n-ar mai fi meritat menţionat aspectul, dar ar fi fost fraza prea seacă fără un pic de paranteză :D). Apoi am plecat la plimbare prin piaţa locală unde am văzut la vânzare peşti vii de nenumărate soiuri, zbătându-se în ligheanele colorate de pe caldarâm. Ne şi gândeam cum o să ne îmbuibăm cu peşte în această zonă că, deh, e delta, nu?

Dar cum ora mesei nu venise încă, ne-am luat nuci de cocos: ieftine (cam 1,5 lei bucata), bune şi dulci de tot. Ne-am plimbat prin piaţa imensă întinsă pe trotuar, de o parte şi de alta, cale de mai mulţi kilometri. E o privelişte impresionantă de peşte, fructe, legume şi multe alte bunătăţi care-ţi fură ochii. Toata această agitaţie şi colorătură îţi dau o stare de veselie, de binedispunere şi de mulţumire. Uiţi că ai mers kilometri întregi, uiţi că trebuie să stabileşti călătoria de pe râu de a doua zi, uiţi de toate şi  te bucuri laolaltă cu oamenii de pe stradă.

Pe lângă nenumărate soiuri de peşte, în piaţă sunt şi grozav de multe soiuri de fructe. Am cumpărat  fructe de mai multe feluri cu sub un leu kilogramul: banane mici, papaya verde, papaya galben, ananas şi încă alte două pe care nu le putem numi. Papaya verde a fost groaznic... când l-am taiat, întreaga cameră s-a umplut de o putoare înfioratoare care nu s-a dat dusă cale de vreo jumate de oră. A fost atât de groaznic, încât "bomba" a trebuit escortată afară din cameră, coşul de la baie fiind mult prea aproape de nările noastre. A doua zi, am aflat şi de ce: papaya verde se cumpară pentru a fi lăsată la copt şi abia apoi mâncată. Cam cum se făcea cu bananele pe vremea lui Ceaşcă.

A doua zi am fost pe râu. Scularea la 4.50. Pinguinul ar fi vrut la 5, dar cochetaria feminină a învins. La 5.30 a fost plecarea, că deh, aveam un răsărit de prins. Vă puteţi doar imagina frumuseţea şi poezia unui răsărit pe Mekong, cum de altfel o facem şi noi, caci era cam înorat şi nu am văzut răsăritul. Mai nasol e că norii au fost doar la orizont, unde trebuia să răsară soarele, astfel că de pe la 8 încolo ne-am "bucurat" din plin de un soare mult prea dogoritor. Să se tot fi tolănit pe la 30-30 şi ceva de grade mercurul din termometre. Noroc, însă, că barca avea acoperiş, care ne-a protejat de soare obstrucţionându-ne, în acelaşi timp, cam 30% din privelişte. Cu toate astea, peisajele sunt superbe, ca şi unele din pozele pe care le-am făcut (da, da, ne lăudăm şi noi singurei), din care am selectat câteva.

Am vazut două pieţe plutitoare, unde tarabele sunt, de fapt, bărcile oamenilor, împrăştiate care încotro pe o zonă de râu. Pinguinul a fost surprins de cât de puţine bărci au fost (vreo 30-40 de la număr), căci ni s-a zis că vine lume de pe tot Mekongul (şi Mekongul e mare, nu glumă) plus că am fost duminică, promiţându-ni-se extra aglomeraţie faţă de zilele săptămânii. Bărcile-tarabă sunt, de fapt, bărci-tarabă-casă, căci acolo stă familia întreagă cu căţel cu tot, acolo dorm, mănâncă, se spală, cresc plante de apartament etc.

Doar pentru că au casa în barcă şi toată treaba arată cum se vede în poze, nu înseamnă ca femeile din deltă nu sunt cochete. Exista şi barca "butic de haine", unde poţi beneficia şi de consultanţă de fashion: chemi buticul la tine, iar tanti vânzătoarea îţi spune care din bluziţele ei de supraelastic se potriveşte cel mai bine cu ochii tăi. Am avut ocazia să vedem şi machiaje complicate, chiar şi gene false.

Piaţa plutitoare strecoară în sufletul vizitatorului plăcerea descoperirii, veselia interacţiunii şi negocierii, curiozitate şi admiraţie. De menţionat este că fiecare barcă e "dotată" cu câte un băţ lung în vârful căruia atârnă câte o legumă care "explică" ce vinde barca respectivă. Cu "măciuca" în faţă bărcile plutesc uşor pe Mekong şi poţi astfel vedea de la distanţă ce vinde barca respectivă. Au existat şi vreo două bărci cu multe legume pe băţ, un fel de supermarketuri plutitoare de la care puteai cumpăra tot ce-ţi trebuie dintr-un singur foc.

Am vazut şi mangrove, despre care Pinguina a învăţat la geografie când era mică, dar nu-şi mai aduce aminte cu exactitate cum arătau. Pinguinul nu-şi mai aduce aminte să fi studiat despre aşa ceva. Oricum, mangrovele sunt foarte frumoase şi, conform Wikipedia, nu se găsesc în Vietnam. Aşa că ce am văzut noi, puteţi vedea şi voi în poze şi să vă daţi cu părerea ce sunt.

Barcagiul, foarte simpatic, ne-a dat să mâncăm fructe, ne-a împletit inele şi brăţări din frunze, ne-a mai explicat câte una-alta, ne-a ţăpit puţin, chestii obişnuite. Am oprit la un restaurant, cică să gustăm mâncare autentică locală. Am comandat şi noi ce era mai ieftin de pe meniu (preferăm să ne alegem singuri restaurantele, nu să fim plasaţi), apoi  ospătăriţa ne-a întrebat daca nu cumva... "something for your driver to eat?". Am zis OK, ce puteam zice? Şi-a ales omul un orez prăjit mai scump decât toata comanda noastră (dar nu foarte scump, totuşi, să zicem de vreo 10 lei). Bineînţeles că s-a retras să... "catch up with my friends", alţi barcagii aflaţi acolo cu aceiaşi schemă şi a mâncat o supă instant de 1 leu, astfel că orezul a apărut doar pe notă. Experienţa nu a fost degeaba, ne-au adus un şarpe să-l ţinem în mână.

A venit şi vremea mesei... şi nu, nu suntem obsedaţi de mâncare. Prima dată am fost la un restaurant descris în ghid ca "preferat al localnicilor, servind munţi de peşte proaspăt gătit". Ce am primit? 3 bucăţele de peşte gatit cu câteva ore bune înainte plus un soi de drob din peşte cu ou, cantitate cam 4 îmbucături de Pinguin sau 8-10 de Pinguină, depinde cum măsori. Flamânzi fiind, am decis să comandăm peştele cel mai scump de pe meniul unui alt restaurant de-l ginisem cu o zi înainte.

Am ajuns acolo, am comandat, am întrebat ce e şi ni s-a explicat că e un "catfish" întreg de vreo 30 de centimetri. La asta visam şi noi, un peşte mare, proaspăt, numai pentru noi, că doar deh, suntem în deltă, nu? Păi peştele ar trebui să fie aproape gratis p-aici, să plătim doar bucătarul :)) sau, cel puţin, aşa ne gândeam noi... Apoi ne-au zis că nu mai au "catfish", ci doar "Mekong fish, is it OK?". OK, zicem noi, chiar mai bine, sună mai autentic :))). Ce primim? O supa de peşte cu TREI bucăţele de peşte înăuntru plus multe, multe buruieni, atât cantitate, cât şi varietate. Atâtea feluri de buruieni nu a mâncat Pinguinul niciodata... Pinguina nu a prea gustat din ele, ba că au un gust funky, ba că e supa dulce etc. Urma să aflăm în Tailanda că multitudinea de buruieni consumate în acea zi nu este comestibilă, se pune doar de gust.

Despre Pinguini: Ne plimbam prin lume fara un plan prea bine definit, pana cand fie ni se termina banii, fie ne intoarcem ca urmare a agravarii starii de sanatate a Pinguinului. In vara lui 2011, Pinguinul a aflat ca este bolnav. Boala s-a manifestat prin inflamarea articulatiilor labei piciorului, determinandu-i Pinguinului un mers specific de... pinguin :) Anul trecut ni l-am petrecut in China, predand engleza (noi doi), invatand chineza (noi doi), literatura chineza (ea) si economie (el). Vrem sa prezentam calatorii de prin zone mai puţin umblate de romani ca pe ceva accesibil, distractiv si incitant.

Galerie imagini

 
 
 
 
 


Autor: Pinguinii
 


 SHARE :  Trimite pe mail
ghid calatoriican thopiete plutitoaremekongvietnampinguini prin lume CITESTE MAI MULTE DESPRE

8834 citiri

4 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.