Smart Woman

Filmul „Alice in Tara Minunilor” este, de ceva vreme, in cinematografe si, prin urmare, supus carcotelilor autohtone. Unii spun ca Alice – in interpretarea frumoasei Mia Wasikowska si in regia lui Burton – a murit. Dar sa luam aminte la vorbele alese ale omizii Absolem, personajul intelept din fim, si sa admitem optimisti ca Alice n-a murit, ci doar s-a transformat.
Poate ca distributia este dubitabila pe alocuri, dar nu voi insista asupra acestui aspect. Ci asupra marelui merit al regizorului american, acela de a nu fi mutilat „multul” povestii, predilectia pentru absurd, satira si limbaj inedit din cartea lui Lewis Carroll. De aceea, filmul nu este deloc o banala poveste pentru copii, ci are cel putin anumite idei filosofice, satirice si imaginative demne de atentia publicului.

Povestea care provoaca imaginatia

In cateva cuvinte, povestea este simpla. La inceput, Alice traieste, alaturi de familia ei, intr-o lume care, dupa toate datele, pare normala. Singurul fapt care o bantuie este un vis cu niste creaturi stranii, care se repeta obsedant. De fapt, nu este o inchipuire, pentru ca, asa cum se dovedeste pe parcurs, Alice „viseaza” amintirea unei alte vieti, a experientei traite in Tara Minunilor. Aici exista doua lumi: una imaculata si buna, a Reginei Albe, care este in declin pentru ca a fost cotropita aproape de tot de lumea rosie, sangeroasa, deci rea, a Reginei de Cupa. Alice, ademenita de un iepure alb, cade la propriu printr-o vizuina tenebroasa direct in acest taram fantastic. Rolul ei va fi, desigur, unul salvator.

Dar ce are Alice asa special de se poate aventura in Tara Minunilor? Primul insemn, si cel mai important, este ca ea stie, la fel ca tatal ei, ca „singura metoda de a obtine imposibilul este de a crede ca este posibil”. Apoi, Alice este suficient de irationala cat sa accepte ca exista si alte lumi. In plus, e naiva, deci curajoasa, si nu se sperie de fabuloasele creaturi bune sau rele care se perinda prin acest tinut asa-zis de poveste: animalele ciudate care cuvanta, pisica iluzionista cu zambet placut inspaimantator, palarierul seducator si nonconformist, dar deloc nebun, gemenii umflati si din cale-afara de caraghiosi, tipatoarea pasare Jujub si, evident, marele inamic, intruchiparea raului suprem, Jaberrwocky. Pe care Alice il rapune, pentru ca ea poate invinge raul! Ba mai mult, poate converti raul, imblanzindu-l si atragandu-l pe fiorosul Bandersnatch in tabara celor drepti.

Filosofia aparentelor si a iubirii

„Aceasta aventura este imposibila”. Cam asa incepe filmul. Culmea e ca aventura devine posibila (si, gratie tehnicii 3D, devine chiar mai posibila decat ne-am astepta). Pana si Alice, care-si repeta la inceput ca totul este un vis, se convinge si ne convinge ca „acest loc este real”. Scenariul progreseaza, astfel, sub forma unui joc si a unei alunecari intre real si ireal.

Apoi, spre final, se contureaza firava filosofie a dragostei. Alice, intr-o ultima incercare de autosugestionare, ii marturiseste palarierului (cine altul decat Johnny Depp?!) ca totul este numai in mintea ei. Iar teama ca ar putea fi ireal, adica un simplu produs al imaginatiei ei, il pune pe palarier pe ganduri. Dar intervine Alice, care, printr-o replica patrunzatoare, echilibreaza minunat situatia ambigua: „As putea visa pe cineva care este pe jumatate nebun”. Iar raspunsul imediat al palarierului complineste perfect ideea ei primara: „Da, dar trebuie sa fii pe jumatate nebuna ca sa ma visezi.” Un dialog scurt si profund in care conceptul de dragoste este conturat la modul ideal si in termeni firesti!

Satira sociala

Satira este exprimata atat prin imagine, cat si prin limbaj. Personajele diforme (cu nas, sani, burta si gusa aplicate, deci false) din jurul Reginei de Cupa, cu capul ei imens, ilustreaza aristocratia contrafacuta. De altfel, si Regina Alba are gesturi de-a dreptul crispate in public si, in spatii mai restranse, devine chiar grosolana. Sa nu uitam ca scuipa ca o mahalagioaica in potiunea pe care i-o pregateste lui Alice! Ceea ce nu-i rau deloc, pentru ca ne face sa radem sanatos!

La fel ne amuza si iepurele imbracat in jilteca, atunci cand, asa manierat cum e, se mira de animalele din lumea nomala, pentru ca „umbla dezbracate si-si fac nevoile in public”. Memorabil e si complimentul damei ipocrite, adresat Reginei Rosii exact atunci cand palarierul ii asaza pe cap o palarie care-i ascunde cu totul monstruosul chip: „Maiestate, nici ca se putea o alegere mai buna!” Si acestea sunt doar cateva dintre surprizele filmului! Iar savoarea lor poate fi redata cu greu in afara contextului. Asa ca mai bine vedeti filmul si, ca sa intelegeti cum a luat nastere „Alice in Tara Minunilor”, va propun cateva date curioase si controversate, despre Lewis Carroll, marele om care a scris povestea.

Din picanteriile vietii lui Lewis Carroll

Charles Lutwidge Dodgson (27.01.1832 – 14.01.1898), pe numele lui adevarat, este un renumit scriitor englez care s-a nascut intr-o familie saraca. Insa, in ciuda vitregiei sortii si dand dovada de multa inteligenta, el a ajuns, in cele din urma, sa invete la Oxford. Pe Lewis publicul il cunoaste mai ales pentru literatura scrisa, dar el a avut multe alte pasiuni: logica, matematica si fotografia fiind numai unele dintre ele.

Se spune ca Lewis suferea de micropsie si macropsie, doua boli care afecteaza perceptia obiectelor din jur. In plus, se mai vehiculeaza ca avea si o forma de epilepsie care nu duce la pierderea constiintei, ci la alterarea ei. Toate acestea sunt invocate, adesea, ca premise ale literaturii lui destul de bizare, mai ales pentru epoca victoriana in care predominau scrierile sentimentale.

Lewis Carroll a fost diacon la Christ Church, Oxford. Aici i-a cunoscut pe Henry Liddell si pe fiica lui, Alice, in varsta de 11 ani. Ea l-a inspirat in crearea personajului omonim din „Alice in Tara Minunilor”. Relatiile scriitorului cu aceasta pubera stau si acum sub semnul intrebarii. Ba mai mult, asupra lui planeaza acuzatii (nesustinute) de pedofilie. Se vorbeste ca Lewis nu era pasionat de femei adulte, petrecand foarte mult timp in compania fetelor mici. In plus, ca fotograf, multe dintre fotografiile lui intruchipeaza copile partial sau total nude.

Pe de alta parte, pasiunea lui se explica prin faptul ca, in perioada victoriana, a existat o miscare estetica si filosofica care avea in centru naivitatea juvenila. Iar Lewis Carroll nu a fost singurul adept al acesteia! Nu exista dovezi clare nici pro, nici contra inclinatiilor lui sexuale. Adevarul tine, probabil, de interpretarea si de tolerabilitatea fiecaruia! De bine, de rau, chiar si somitatile pot avea apucaturi neintelese.

Isabella Prodan este redactor si traducator de carte.