Smart Woman

- Vezi aici articolul care a generat un asemenea comentariu-reactie

Oriunde m-am intors, numai pampersi, femei care s-au intrecut in sacrificii si, nu in ultimul rind, barbati care nu mai stiau cum sa gaseasca cat mai multe motive ca sa stea cat mai departe de acest balci. Evident SI al meu, care pana la varsta de 2 ani a fiului nostru nu prea a dat pe-acasa, fapt care m-a facut sa ma revolt. Evident, nu am fost femeia care se astepta, ca nici el sa nu mai iasa din casa, daca eu nu pot, insa toate au o limita.

Copilul meu, fiind mai mic decit copii din jur, am vazut unele greseli si am refuzat sa fiu mama ultra-ocrotitoare. Desi a fost bolnav fiul meu, pe cit posibil am incercat sa cresc un baietel descurcaret. Reactia celor din jur: huooooo!!!! cum adica nu ma intereseaza ca la 3 ani sa il trimit la lectii de engleza? cum adica nu stau in cap, ca la 3 ani nu vorbeste fluent? Pe scurt, am fost condamnata pentru ca nu eram dispusa sa ma conformez modei. Pentru ca, da, trebuie sa acceptam ca exista un model nou de a-ti creste copilul.

Consecintele: sotul fiind un om mult prea motivat sa fie acceptat de “societate” m-a condamnat vizibil si in fata copilului. Copilului, evident, i se pare mai simpatic parintele care ii cumpara dulciuri decit cel care il duce la medic si la gradinita, asadar s-a intors impotriva mea. Am ajuns la varsta de 30 de ani sa fiu o femeie care a renuntat la propria persoana pentru o familie care o condamna si un copil care vizibil nu o apreciaza, cu o sanatate distrusa in urma sarcinii si a unui accident rutier si cu un sot… mai bine nu zic.

Am fost frustrata, neimplinita din absolut TOATE punctele de vedere si am decis sa divortez. Societatea m-a condamnat si mai tare. Avind in vedere ca eu am fost parintele mai sever si tatal foarte hotarit sa iasa bine din aceasta situatie, ne-am judecat un an pentru copil. Folosindu-se de faptul ca situatia materiala i-a permis si pentru ca fiul meu a fost deja inspaimantat cu persoana mea, dupa un an am renuntat.

Au trecut 3 ani de atunci. Fiul meu treptat m-a uitat. Evident, ajutat de taica-sau, nu imi mai raspunde nici la telefon. In primele 3 luni am facut mai multe caderi nervoase. La 31 de ani, in 2 luni am incaruntit total. Apoi, am norocul de a avea prieteni adevarati si m-am ridicat. Am 34 de ani acum, 2 joburi… sau poate hobby-uri… nu mai stiu. O relatie care ma face sa ma simt o femeie implinita,fericita.

Da. Devin tacuta cind vad copii mici. Daca il visez pe fiul meu, in vis, mereu are 3 ani. Cit avea atunci cind s-a rupt legatura intre noi.

Concluzia mea ar fi ca sub nici o forma nu merita sa renunti la tine in prea mare masura. Indiferent ce iti impune familia, societatea… pentru ca si pe aceasta directie se exagereaza. Valorile pe care le-au cunoscut parintii nostri nu mai sunt azi valabile. Traim o perioada grea, cind de la o femeie se asteapta prea multe si e imposibil sa faci fata la fel de bine din toate punctele de vedere. Trebuie sa iti asumi riscul de a face o alegere. De preferabil, aia care te face fericita.

Cine ma condamna, sa o faca. Sper ca altii sa procedeaza mai bine. Pot sa va asigur, insa, ca tot ce am facut, am facut cu buna-credinta. Eu una niciodata nu as mai renunta la mine, oricit de mult imi iubesc copilul. El are nevoie de o mama fericita, implinita, nu de o menajera, un incubator mobil!

Nota redactiei: Comentariul a fost postat la articolul “Mesajul unei mame: Iubiti-va copiii, dar nu va abandonati pe voi”

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare.