Smart Woman

- Citeste aici articolul care a generat acest comentariu-reactie

Unii, ajunsi azi la varsta retragerii din viata activa, pun neplacerile prezentului si uitarea cu care societatea ii “rasfata” pe seama schimbarilor survenite in ultimii ani. Ei sunt nostalgicii comunismului. Si eu am fost sanatoasa, frumoasa si fericita in epoca aceea. Nu am trait din “invarteli” si poate de aceea nu privesc cu regret inapoi caci tot cu munca si cu zbucium am reusit sa merg inainte si atunci ca si acum.

Am insa o amintire care ma va insoti cat voi trai, o cunosc si copiii mei si o spun de cate ori se iveste ocazia.

Era in iarna lui 1988. Ca in fiecare joi seara, am plecat la concert, la Ateneu. Stiam ca va fi o seara “racoroasa”. Afara erau –18 grade si in Ateneu nu venea caldura decat in zilele in care se desfasura vreo activitata la Palatul Regal (nu stiu daca era o chestie tehnica sau una politica dar asa constatasem!).

Eram asadar imbracata ca pentru mers pe munte iarna si nu ca la un spectacol la Ateneu! Nu mai stiu ce era in program si nu mai stiu nici ce subiect abordasem in conversatie asteptand in foier. Imi amintesc insa ca nimeni nu discuta despre frig. Toti eram destul de tacuti si nu foarte nerabdatori sa ni se permita accesul in sala. Cand am intrat ne-a intampinat o “briza” , de parca eram pedepsiti pentru indrazneala de a insista sa iesim din casa pe asa o vreme.

Mi-am indreptat spre locul meu, m-am instalat fara sa schitez macar gestul de a-mi scoate haina, necum manusile sau caciula, si am asteptat linistita sa inceapa concertul. Asteptare a durat ceva mai mult decat de obicei si incepusem chiar sa ma intreb daca nu cumva venisem degeaba si spectacolul avea sa fie anulat. Dar… nu.

Cand eram mai convinsi ca vom pleca acasa, pe scena incep sa intre… niste persoane, aliniate ca la coada la pui de Crevedia. Dupa instrumentele ce le purtau in mana am inteles ca era orchestra filarmonicii. In rest, toti erau imbracati, cu haine, caciuli si manusi, aveau fulare la gat si nasurile rosii bagate in gulerele puloverelor.

Spectacolul era grotesc. Culori de toate felurile, cizme scalciate, partial ude. In fine, intreaga sala a izbucnit intr-un ras nervos cu hohote pe care nu puteam sa le oprim. Artistii, cu capetele in pamant, umiliti, inghetati, asteptau muti sa ne linistim.

Ce a urmat a fost… plansul de dupa ras!

Lacrimile au inceput sa ne curga din ochi si rasul s-a transformat in ranjet, apoi in tacere, o tacere de mormant. Nu stiu cat am stat in picioare asa. Mie mi-a parut o vesncie. O clipa cat un veac, un moment in care am inteles ca si noi eram de ras, cu totii, spectatorii ca si artistii, deopotriva. Nimeni nu schita niciun gest, erau doar linistea si lacrimile iar umilinta capata un soi de demnitate.

Imbracati cu totii, artisti si spectatori, infrigurati, cu fetele cazute, am simtit compasiune unii pentru altii, ne-am infratit instantaneu si ne-am consolat cu tacerea. Si dupa ce traiesti o secunda ca asta pentru nimic in lume nu mai poti sa ai nostalgii!

Nota redactiei: Acest comentariu a fost postat la articolul M-a marcat ziua la “norma” cu bunica. Brigadierul din sat a pus-o sa scormoneasca din nou cu degetele toata tarlaua pentru ca ratase o ceapa

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a sterge sau edita mesajele ce contin atacuri la persoana, insulte sau cuvinte licentioase