Acasa | Carte si Film | Cannes vs. Hollywood: Filmele bune castiga, cele proaste aduc vizibilitate
Pregatiri pentru Festivalul de la Cannes, editia 2011 / Foto: Reuters
Organizatorii festivalului inteleg puterea si fascinatia creata de staruri: imaginea actritelor in rochii uimitoare si a actorilor in frac sau la costum plimbandu-se pe covorul rosu la o premiera mondiala atrage toate privirile. Acesta este motivul pentru care, in fiecare an, la Cannes decursul normal al festivalului este dat peste cap de "masina" de promovare a filmelor cu mega-buget, relateaza David Gritten pentru The Telegraph. Crucial, aceste filme primesc "proiectii speciale" si raman in afara competitiei pentru Palme d'Or.
La festivalul din acest an (care incepe de miercurea viitoare), Johnny Depp si Penelope Cruz vor monopoliza privirea publicului ca staruri ale productiei "Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides", al patrulea film al francizei de un imens succes. Jodie Foster si Mel Gibson vor fi acolo in calitate de interpreti principali in pelicula "The Beaver" (care este regizata, de asemenea, de catre Foster), despre un director executiv deprimat care se exprima cu ajutorul unei papusi de mana.
Se pare ca "The Beaver" are sanse sa se incadreze in tipicul festivalului, desi la prima vedere nu pare. In ceea ce priveste "Piratii 4", putine dintre lansarile din acest an ar fi mai putin probabil sa ajunga la Cannes pe merite pur artistice. Desigur, Cannes are enorm de castigat in urma publicitatii oferite de prezenta vedetelor recunoscute la nivel mondial, in timp ce distribuitorii filmelor lor folosesc festivalul ca o rampa de lansare.
Totusi, este de remarcat faptul ca, desi pornesc cu mult aplomb, filmele hollywood-iene de multe ori dezamagesc. Un exemplu bun e filmul lui Ridley Scott "Robin Hood", in care joaca Russell Crowe. Nu numai ca a fost salutat la Cannes, dar a deschis festivalul. Insa reactiile publicului si ale criticilor nu au fost cele scontate de organizatori. Un alt exemplu a fost "Wall Street: Banii nu dorm niciodata" si, in timp ce Michael Douglas s-a prezentat peste tot ca un star major al cinematografiei, acest sequel al "Wall Street" a castigat putina afectiune sau respect.
Dar startul a fost dat acum cativa ani. Unul dintre exemple dateaza din 2007 cand Jerry Seinfeld si-a promovat filmul animat "Bee Movie" imbracat intr-un costul imens de albina si coborand de pe Hotel Carlton din Cannes. Scena ramane una dintre cele mai penibile din istoria festivalului. In anul 2006, "Codul lui Da Vinci" a deschis festivalul de la Cannes, atat publicul cat si criticii aratandu-si la scara larga dispretul.
Francizele nu sunt nici ele vazute cu ochi buni de catre critici. Printre cele care nu si-ar fi avut locul in cadrul festivalului s-au numarat: "Star Wars: Revenge of the Sith", "Ocean's 13" si, in anul urmator, "Indiana Jones si Regatul Craniului de Cristal". "Piratii 4" si "Kung Fu Panda 2" continua aceasta traditie.
In urma cu doi ani, Disney a preluat Hotelul Carlton pentru a promova "A Christmas Carol 3D", in care joaca Jim Carrey si Colin Firth. Fatada impunatoare a hotelului a fost acoperita cu zapada falsa, creand un tinut inghetat de basm, in mijlocul lunii mai. O parte din parter a devenit o grota inzapezita care conducea spre o sala vasta pentru conferinta de presa. In acel an, premiul Palme d'Or a mers catre filmul austriacului Michael Haneke, "White Ribbon". Intreaga sa productie a costat, probabil, mai putin decat extravaganta inzapezita a celor de la Disney.