Acasa | Smart Story | Ce se intampla daca vorbesti la mobil in timpul unui concert ZHL? Ti se preda o lectie de bune maniere in vazul tuturor

Ce se intampla daca vorbesti la mobil in timpul unui concert ZHL? Ti se preda o lectie de bune maniere in vazul tuturor

 SHARE  

Adaugat in 14 octombrie 2010

Ce se intampla daca vorbesti la mobil in timpul unui concert ZHL? Ti se preda o lectie de bune maniere in vazul tuturor

ZHL String Ensemble la Covent Garden / Foto: SmartWoman.ro

Ce ai face daca in timpul unui concert informal unul din interpreti ti-ar lua telefonul din mana si i-ar canta interlocutorului tau o arie clasica? Dar daca altul te-ar urmari cu contrabasul in brate prin sala rugandu-te sa ii cumperi CD-ul? Iti spun eu, ai invata, cu siguranta, sa nu mai vorbesti la telefon in timpul unei reprezentatii artistice, ai cumpara probabil CD-ul in discutie si ai ramane cu o poveste pe cinste de spus mai departe. Asa a inceput si povestea ce urmeaza.

Cine a trecut in prag de seara prin Covent Garden, nu se poate sa nu se fi oprit macar pentru cateva momente la concertele de muzica clasica sustinute acolo. Cand spun muzica clasica e tentant sa te gandesti la muzicieni imbracati la patru ace si la nelipsita atmosfera sobra. Nu e cazul; reprezentatiile de care vorbesc sunt pline viata, extrem de interactive, ba de-a dreptul hilare astfel incat nici prin gand nu ti-ar trece ca asisti la un concert de muzica clasica.

Am descoperit acest lucru in timpul unui sejur in Londra cand, intr-o seara, curiozitatea m-a dus in Covent Garden. Cele 15 minute pe care eram dispusa sa le petrec acolo s-au transformat in mai bine de o ora dupa ce am dat de un grup de “street-performers” care au dansat, au cantat, au alergat prin sala, au pus publicul pe jar si au facut toate acestea, nu cu mainile legate la spate, cum zice o vorba, ci pe ritmuri de muzica clasica si cu vioara sau violoncelul in brate.

Grupul de care vorbesc se numeste ZHL String Ensemble, si este, dupa cum ii spune si numele, un ansamblu de coarde. Le-am cumparat CD-ul (credeti-ma ca altfel nu as fi scapat de ei) si pot spune ca pana in ziua de astazi ramane unul dintre cele mai ascultate compact discuri din colectia mea muzicala. Dupa cateva sapaturi am aflat ca e vorba de un ansamblu cu o vechime de 17 ani "in campul muncii" din care face parte si un muzician roman, Bogdan Vacarescu. Cu acesta am discutat despre cum se poate face muzica clasica accesibila, despre pericolul de a fi prea insistent si despre cum e sa canti imbracat in jeansi.

Bogdan mi-a vorbit despre ZHL dar si despre evolutia lui artistica explicandu-mi si de ce internetul ofera atat de putine informatii oficiale despre formatie. Spun oficiale deoarece gasesti peste tot numele lor alaturi de clipuri amuzante inregistrate de spectatori. Aveti in cele ce urmeaza cateva exemple care, desi sunt facute de amatori reusesc sa surprinda momente memorabile din timpul reprezentatiilor.

Lectii de bune maniere: Daca vorbesti la telefon in timpul unui concert trebuie sa suporti consecintele

SW.ro: Implicati publicul astfel incat intraga sala devine o scena. Reprezentatiile vostre sunt foarte active, iar tacticile pot fi uneori chiar agresive (datorita insistentei). Vi s-a intamplat ca cineva din public sa reactioneze violent sau cineva sa cumpere CD-ul doar pentru a scapa de voi?

Bogdan Vacarescu: Din fericire, nu am reusit sa scoatem pe nimeni din fire! Dar cu siguranta cativa oameni au cumparat CD-ul numai ca sa scape de noi, numai ca sa scape de atentia publicului. Cateodata alegem pe cineva si facem din ei tinta publicului prin diferite tactici, dar evident pastrand totul intr-un registru amuzant. Cele mai multe persoane nu sunt insa obisnuite sa aiba atentia a cateva sute de oameni pe ele, se inrosesc si ar face orice sa iasa din aceasta situatie...

SW.ro: Povesteste-mi un moment memorabil din timpul reprezentatiilor.

Bogdan Vacarescu: Greu de ales! Petru mine momentele frumoase sunt la sfarsit cand lumea vine sa ne multumeasca pentru spectacol si multi regreta faptul ca nu stiu sa cante la un instrument. Multi iau numerele noastre de telefon si vor lectii de vioara. Sau oameni care incep sa danseze o polka pe muzica lui Strauss... Exemplele sunt multe.

SW.ro: Care e cel mai amuzant moment prin care ati trecut in timpul unui spectacol, dar cel mai incomod?

Bogdan Vacarescu: Unul din momentele amuzante este cand violistul din formatie s-a dus direct la o masa unde cineva vorbea la mobil. I-a luat mobilul de la ureche si a inceput sa cante la telefon (o astfel de actiune e la ordinea zilei in Covent Garden, nu scapa nimeni sa dea  un telefon in timpul concertului fara sa aducem atentia asupra persoanei respective). Revenind la poveste, dupa ce a cantat, pare-mi-se "O Sole Mio", a inceput o conversatie cu interlocutorul si a aflat ca cel caruia i-a facut o serenade intreaga la telefon era tatal spectatorului. Iar cealalta persoana de la masa era coleg de serviciu cu tatal lui!

Cat despre cel mai incomod, e simplu: Intr-o zi, dupa vreo 2 minute de incercat sa facem pe un om sa bata din palme impreuna cu noi (tot publicul batea ritmul pe muzica noastra in afara de el), am aflat ca nu avea maini…

Muzica clasica accesibila publicului larg

SmartWoman.ro: Cum e sa interpretezi Bach sau Mozart in jeansi?

Bogdan Vacarescu: In trecut muzica era pentru toata lumea. Cu timpul, muzica clasica sau "culta" a devenit o muzica exclusivista, pentru un cerc foarte restrans de oameni. Am auzit de nenumarate ori conversatii intre persoane care nu vin la concerte de muzica clasica din motive de genul ca nu au costum de haine adecvat si nu vor sa-si ia un costum doar pentru a merge la un concert, "nu au pregatirea necesara" sau nu le place. Interesant este ca le place muzica de film gen "Lord of the Rings" sau "Star Wars", fara sa-si dea seama ca este compusa exact pe acelasi calapod ca muzica clasica. Practic, muzica clasica a pierdut foarte mult prin adoptarea unui aer de snobi.

SW.ro: Va considerati "street-performers"?

Bogdan Vacarescu: Da,  suntem street-performers si tot ce facem este sa reintroducem muzica clasica oamenilor care altfel nu ar avea acces la ea. Ni s-a spus de foarte multe ori de catre spectatori ca le-am deschis ochii catre o muzica ce, daca ar fi fost pusi sa o asculte in alte circumstante, ar fi refuzat. In acelasi timp, facem multe concerte serioase in sali de concert sau biserici, in functie de cerinte si de  imprejurari.

SW.ro: Cum ati ajuns sa cantati la Covent Garden?

Bogdan Vacarescu: ZHL este printre primele ansambluri care au adoptat acest mod de entertainment in Covent Garden. Este un grup veteran acolo care a pus bazele si a definit acest mod de abordare a muzicii clasice ce are la baza interactiunea cu publicul, miscarea de scena si capabilitatea de a face un show.

"In Romania nu as fi putut realiza nici 5% din ce am reusit sa fac in Anglia"

SW.ro: De cata vreme esti cu ZHL? Din cate stiu esti si unul dintre fondatorii grupului Paprika Balkanicus. Imi poti povesti mai multe despe asta?

Bogdan Vacarescu: M-am alaturat grupului ZHL in 2002. In acelasi timp am facut parte din cvartetul de coarde Graffiti Classics (2002-2006) care are la baza acelasi stil ca ZHL dar care a elaborat show-ul mai mult catre teatru /comedie. Cu ei am facut turnee in Europa, America si Australia. De asemenea, colaborez cu alte 5 ansambluri de muzica de camera.

Paprika Balkanicus l-am inceput in 2006 si incepand cu 2010 se numeste pur si simplu Paprika. Muzica este est-europeana si acopera stiluri traditionale din Romania, Serbia, Macedonia, Bulgaria, Grecia, Ungaria si restul statelor din blocul de Est.

Am fost totdeauna curios sa incerc si alte genuri de muzica si l-am ales pe acesta primul din cateva motive: primul si cel mai evident este pentru a cunoaste propriul meu folclor care aproape ca este pierdut pentru noua generatie. Ce aud si vad la televizor cand vin in Bucuresti o data pe an, nu are nici o legatura cu adevarata valoare a muzicii traditionale. Al doilea motiv este ca pot sa imbin muzica clasica si muzica traditionala in improvizatiile pe care le fac pe temele cantecelor. Acesta ma duce la un alt aspect care m-a atras la aceasta muzica: improvizatia. Ca interpret de muzica clasica nu am nicio pregatire pentru asta, am invatat singur si mai am inca mult de invatat. Este foarte grav ca muzicienii clasici nu sunt indrumati deloc catre improvizatie.

Paprika este formata din 6 muzicieni: Zika si Misha la acordeon, Vlad – chitara, James – bas, Rastko – percutie si eu la vioara. Cu Paprika am aparut la cele mai mari festivaluri de muzica precum Glatonbury, Edinburgh Festival, Exit WOMAD etc. dar am facut si turnee in Japonia, Australia si Europa.

SW.ro: Ti-ai inceput educatia muzicala in Romania, si ti-ai desavarsit-o la London Royal Academy of Music. Ce te-a facut sa pleci?

Bogdan Vacarescu: Intr-adevar, bazele muzicii mi le-am format in Romania si mai apoi in Londra. La momentul cand am studiat acolo, liceul si Academia de Muzica erau la un nivel foarte inalt. Nu stiu cum e acum dar am avut noroc de o educatie muzicala extraordinara in Romania. Si, mai ales, am un mare respect pentru cei doi profesori de vioara ai mei: domnul profesor Beno Schwartzman si maestrul Paul Ratz.

Motivul plecarii a fost imposibilitatea de a pune in practica ideile mele. Sunt foarte multe preconceptii in Romania si prea putini oameni dispusi sa incerce ceva nou. Si chiar daca gasesti acei oameni care ar vrea sa incerce ceva nou, apare intotdeauna problema de a trece proiectul peste alti cativa oameni cheie. Detaliile sunt de prisos, insa era o mafie. Imi amintesc cum mi s-a zis la concursuri de vioara sau muzica de camera de catre profesori din juriu "imi pare rau, daca era dupa mine luai premiul 1, dar din pacate trebuie date baiatului sponsorului si trebuie sa te multumesti cu 2 sau 3". Sau "nu inteleg ce cauti la concursul asta, cu cine ai vorbit pentru premii?"

SW.ro: Cum e sa fii artist in UK comparat cu Romania? Crezi ca ai fi putut sa faci in Romania ceea ce faci acum in Londra?

Bogdan Vacarescu: Nu zic ca nu sunt aranjamente si in restul lumii. Dar macar daca esti bun ai un loc undeva sub soare. In Romania nu as fi putut realiza nici 5% din ce am reusit sa fac in Anglia. Nu zic ca o duc extraordinar aici, dar reusesc sa traiesc din muzica si din proiectele mele. In plus, in Londra este o concurenta fantastica (in orice domeniu de altfel) si asta nu face decat sa ma impinga inainte. Pe altii ii striveste, depinde cat te tine psihicul si fizicul.

O alta diferenta esentiala este lista de oportunitati. Spre exemplu: in urma unui simplu set de muzica clasica intr-un restaurant, am ajuns sa imprim vioara solo pentru coloana sonora a filmului "Adam Resurrected" cu Jeff Goldblum si Willem Dafoe, muzica fiind scrisa de Gabriel Yared, care a compus si pentru "The English Patient", "The Talented Mr. Ripley" etc.

Despre ZHL si membrii ei

"ZHL s-a format in Londra in 1993 ani si a avut foarte multi membri de-a lungul acestei perioade. Formatia are acum undeva in jurul a 12 membri si fiecare primeste concerte prin rotatie. Sau in cazul in care, spre exemplu, avem 2 turnee in acelasi timp, ne putem imparti: o parte in Grecia, o parte in Norvegia cum a fost cazul in vara ce a trecut", povesteste Bogdan. "Nonconformismul a fost, evident, lucrul care ne-a unit. Am avut cativa membri de-a lungul anilor care nu au putut iesi din maniera «clasica»."

Cat despre numele formatiei, Bogdan mi-a explicat si de unde vin initialele buclucase. Ele "apartin celor trei membri fondatori: Jim Huang (chinez) care canta in continuare cu noi, Lee, un prieten al lui Jim, iar de «Z» nu mai isi aduce nimeni aminte fiind de acum 17 ani, dar stim ca era un nume de origine japoneza."

Si-au facut publicitate in stil clasic, adica iesind in strada, in una dintre zonele extrem circulate ale capitalei britanice si cantand. Si va trebui sa ma credeti pe cuvant cand spun ca de indata ce incep sa cante, nu poti sa nu ii observi. "In urma concertelor in Covent Garden, am devenit foarte populari printre agentii de muzica si de aceea poate ca nimeni nu a gasit ca trebuie depus extra efort pentru publicitate. In plus, cantand in Covent Garden avem expunere maxima si cadrul perfect pentru promovarea genului de muzica pe care il abordam."

Aviz amatorilor, faptul ca sunt "stree-performers" nu inseama ca sunt si amatori: "ZHL este format din muzicieni profesionisti, absolventi ai celor mai prestigioase colegii de muzica din Londra si Anglia: Academia Regala de Muzica, Colegiul Regal de Muzica, Scoala de muzica si drama Guildhall, Trinity etc. Toti membrii au proiectele lor personale sau cateodata chiar cu alti membrii ZHL. Avem recitale clasice, concerte si cateodata interpretam chiar alte genuri de muzica."

Sfatul meu e ca atunci cand ajungeti prin Londra sa faceti o mica oprire la Covent Garden. Decideti mai apoi daca vreti sa intarziati sau nu pe acolo. Intre timp, Bogdan ne asigura ca formatia isi va pastra stilul care a facut-o faimoasa.  "ZHL va ramane ceea ce este: o formatie care va face muzica clasica accesibila si placuta pentru toata lumea! Cat despre mine, lucrez mai departe la proiectul meu cu formatia Paprika si evident continui sa sustin concerte de muzica clasica, dat fiind ca aici este fundatia mea ca artist."



Autor: Corina Ionel
 


 SHARE :  Trimite pe mail
mainmuzica clasicalondrazhl string ensemblecovent gardenbogdan vacarescubachmozartstar warsgabriel yared CITESTE MAI MULTE DESPRE

11807 citiri

7 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.