Acasa | Carte si Film | Cine este artista cvasi-necunoscuta care i-a suflat premiul Grammy pentru cel mai bun debut lui Justin Bieber?
Esperanza Spalding / Foto: Reuters
La inmanarea premiului, Spalding a recunoscut ca anterior nominalizarilor sperase sa fie selectata pentru unul dintre premiile Grammy dedicate sectiunilor de jazz. Nu se asteptase insa ca numele ei sa fie trecut pe lista celor mai buni debutanti din domeniu, ba chiar mai mult, sa castige, devenind astfel primul interpret de jazz din istorie onorat cu acest premiul.
"E deja ciudat ca sunt aici, ca stau in fata voastra. […] In lumea din care vin eu, acesta e inceputul inceputului. Am 26 de ani… cantaretii [de jazz] sunt mai in varsta decat mine si sunt inca in urcare", a declarat cantareata citata de AP.
Esperanza Spalding e un artist multilateral dezvoltat. Compozitoare si cantareata, aceasta stapaneste 5 instrumente muzicale, preferatul ei fiind contrabasul care o insoteste pe oriunde merge. A crescut intr-un mediu multietnic. "Vorbesc spaniola, mama mea e galeza, hispanica si nativ americana, iar tata e negru" a povestit tanara intr-un interviu pentru Bass Player argumentand prezenta limbii spaniole in cantecele ei.
Desi nu are nicio educatie muzicala vocala, dupa cum povestea intr-un interviu pentru Nu-Soul Magazine, muzica sa este vazuta foarte bine. O recenzie realizata de NY Times in urma cu doi ani ii descria pe atunci noul album astfel: "Esperanza are foarte multe: improvizatie jazz reusita, funk, scat singing, ritmuri din vernacularul brazilian si portiuni vocale in engleza, portugheza si spaniola. In centrul albumului se afla o cantareata, interpreta la contrabas si leader de orchestra al carei talent nu este chestionabil. Dar muzicii ii lipseste o masura cruciala de modestie", sublinia Ben Ratliff facand referire la varsta neobisnuit de tanara pentru un cantaret de jazz si la premiile acordate acesteia in ciuda faptului ca lumea nu pare sa o cunoasca prea bine.
Talentul i-a fost recunoscut prin numeroase premii iar la varsta de 20 de ani a fost angajata ca profesor la Colegiul Berklee devenind unul dintre cei mai tineri artisti care sa ocupe o astfel de pozitie. Desi nu a fost vazuta adesea pe scene mari, se poate mandri cu cateva aparitii remarcabile: a fost invitata sa cante la Casa Alba si la Ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru pace, a cantat in deschiderea concertului lui Prince de la Madison Square Gardens, a urcat pe scena alaturi de Herbie Hancock si Pat Metheny iar dupa o aparitie in cadrul emisiunii lui Letterman, Paul Shaffer a descris-o drept "cel mai cool invitat pe care l-am avut vreodata", informeaza NY Times.
S-a lansat in 2006 cu albumul instrumental "Junjo". Debutul a fost bine primit de cunoscatori, acestia apreciind in egala masura cel de al doilea album, de aceasta data vocal, "Esperanza". A urmat, in 2010, albumul "Chamber Music Society" care i-a cimentat renumele. Astfel, in ciuda faptului ca artista a ramas necunoscuta publicului larg, premiul Grammy acordat acesteia pare binemeritat. Tanara de 26 de ani are, pana acum, o cariera incununata de succes dovedindu-se a fi un artist deosebit de activ, iar "virtuozitatea a fost intotdeauna bine vazuta de votantii Grammy, la fel si imaginea reconfortanta a unui tanar artist care sustine idealuri prestabilite de calitate", conchide NY Times intr-un material ce incearca sa explice "marea surpriza a premiilor Grammy".