Acasa | Familie | Criza gradinitelor: Cum se transforma educatoarele in femei de serviciu

Criza gradinitelor: Cum se transforma educatoarele in femei de serviciu

 SHARE  

Adaugat in 1 octombrie 2010

Criza gradinitelor: Cum se transforma educatoarele in femei de serviciu

Gradinitele din Capitala / Foto: Agerpres

Gradinitele si-au deschis portile de aproape o luna. Unele sunt insa pe cale sa le si inchida. Motivul: lipsa de personal si blocarea posturilor. Daca in unele institutii copiii asteapta sa ia masa in ture deoarece lipseste personalul de bucatarie, in altele educatoarele fac singure curat in clase si, impreuna cu angajatii de pe posturile nedidactice, se ocupa de restul nevoilor celor mici. Cum posturile sunt blocate iar cererile de deblocare inaintate de luni  bune nu primesc raspuns, situatia nu pare sa se reglementeze prea curand.

Gradinita dotata la ultimele standarde dar fara personal

Gradinita nr. 154 din Capitala e una dintre institutiile care au inceput noul an in straie noi. Fiind incadrata intr-un program pilot de extindere, gradinita si-a intampinat copiii cu un nou corp de cladire, ultramodern, dotat cu toate cele necesare, cel putin cand vine vorba de aparatura, mobilier si ce le mai trebuie piticilor. Vestile bune se opresc insa aici; institutia isi desfasoara activitatile cu jumatate din personalul nedidactic necesar, mai exact cu 8 angajati in loc de 16.

“Diminuarile salariale de 25% au facut ca personalul nedidactic sa ajunga la un salariu net de 430 ron, 450 ron, maxim 456 ron in functie de vechime. Ca urmare, cu tot regretul, multi  si-au dat demisia si au migrat spre alte domenii. [...] Pe langa posturile ramase vacante in urma demisiei personalului, avem si un caz de post unic de spalatoreasa care a iesit la pensie la varsta standard de pensionare. Posturile sunt blocate si, conform legii, nu avem voie sa facem angajari pana nu primim aprobarea de deblocare a posturilor de la Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti”, povesteste Elena Bentu, directoarea Gradinitei nr. 154 din sectorul 3.

Munca angajatilor lipsa de la Gradinita nr. 154 e acoperita de restul personalului. Spre exemplu, curatenia de dupa constructia noului corp a fost facuta de toti angajatii, de la educatori, pana la personalul de ingrijire si la director. Mai elocvent e poate faptul ca, la sfarsitul programului zilnic, educatoarele pun aspiratoarele in clase si isi pregatesc astfel spatiul pentru urmatoarea zi. Cele doua femei de serviciu ramase se ocupa de curatenia celor doua corpuri de cladire. Iar cand vine vorba de servirea mesei, “micii studenti”, cum ii descrie directoarea, iau masa pe ture intr-o singura sala de mese; nu ca nu ar mai avea inca una in cealalta cladire, insa nu exista personalul care sa o foloseasca.

Intre timp, directoarea unitatii continua sa trimita cereri pentru deblocarea posturilor in speranta ca acestea vor primi un raspuns. Pana acum raspunsul nu a venit, desi prima astfel de nota a fost trimisa Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti in luna aprilie.

Aceeasi situatia intr-o alta gradinita din Capitala

Gradinita nr. 64 din sectorul 3 se afla in aceeasi situatie. “Din aceasta toamna am ramas fara un numar de patru ingrijitoare; drept rezultat calitatea muncii noastre are de suferit. Conform planului de scolarizare, ar trebui sa avem 17 angajati pe posturi nedidactice; aceste posturi sunt gandite insa pentru cei 260 de copii din plan si nu pentru cei 471 de copii inscrisi. Si totusi, in acest moment functionam cu 13 persoane”, povesteste Elena Spineanu, directoarea Gradinitei nr. 64. Intrebata daca a incercat sa remedieze situatia aceasta a precizat ca a trimis cereri de deblocare catre Inspectorat inca din timpul verii insa fara rezultate.

80% din gradinitele sectorului 3 functioneaza la limita legalitatii

Conform Ordonantei de Urgenta 34/2009, posturile ramase libere in urma demisiilor sau pensionarilor raman blocate ceea ce impiedica angajarea de oameni noi. Pe de alta parte, functionarea unitatilor de invatamant prescolar cu personal subdimensionat incalca prevederile legale. Lipsa bucatarilor, a personalului de ingrijire, a paznicilor sau a personalului de intretinere nu respecta cerintele Directiei de Sanatate Publica astfel incat se poate ajunge chiar si pana la inchiderea unora dintre unitatile in discutie.

Cazurile celor doua gradinite nu sunt singulare. Presedinta sindicala pentru sectorul 3 Fanica Gavril a precizat ca in jur de 80% dintre unitatile prescolare din sector  inregistreaza probleme din cauza lipsei personalului nedidactic. Conform acesteia, in ultima saptamana, Gradinita nr.70 din sectorul 3 a ramas fara spalatoreasa si bucatareasa, aceasta din urma plecand dupa ce nu a mai facut fata muncii in lipsa personalului ajutator.

Conform F.S.L.I. (Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant) in aceeasi situatie se gasesc mai multe gradinite din Bucuresti; in sectorul 3 se inregistreaza 70 de posturi vacante, dar blocate la nivelul gradinitelor (50 de demisii, 20 de pensionari), iar in sectorul 5 se inregistreaza 62 de posturi vacante, din care 15 sunt datorate demisiilor. Principalul motiv al demisiilor pare sa fie scaderea salariilor cu 25%. Nivelul scazut de salarizare se poate dovedi a fi un impediment pentru ocuparea posturilor vacante dupa deblocarea acestora.

Contactat pentru detalii referitoare la aceasta problema, M.E.C.T.S (Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului) nu a furnizat inca un raspuns.

Criza gradinitelor in provincie

Criza personalului din institutiile de invatamant prescolar este prezenta si in provincie. Si acolo unele gradinite sunt la limita functionabilitatii si sunt la un pas de a fi inchide din cauza lipsei de personal. Presa locala noteaza ca la Focsani, spre exemplu la Gradinita nr. 10 lucreaza o singura ingrijitoare care supravegheaza 145 de copilasi. La o alta gradinita din acelasi oras, 220 de copii sunt supravegheati de 3 educatoare. La fel ca in Bucuresti, acestea se ocupa si de curatenia din institutie. Si la Cluj situatia este aceeasi multe din posturi fiind blocate. Sase dintre gradinitele din Botosani sunt pe punctul de a fi inchise.



Autor: Corina Ionel
 


 SHARE :  Trimite pe mail

15662 citiri

61 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.