Acasa | Smart Story | Despre adoptii in Romania: Copiii din spatele hartiilor

Despre adoptii in Romania: Copiii din spatele hartiilor

 SHARE  

Adaugat in 7 mai 2010

O fi la moda sa adopti, starurile de la Hollywood stau frumos la coada si asteapta cu anii sa primeasca un orfan de prin Somalia, Haiti, Cambogia. Dar noi avem copiii nostri parasiti in spitale si pe strazi. Iar romanii care se uita la hartiile de adoptie ca la ultima lor sansa nu sunt nici Angelina Jolie, nici Madonna, nici Sandra Bullock.
Cei care isi doresc un copil trebuie sa lupte cu birocratia / Foto: Reuters
Cei care isi doresc un copil trebuie sa lupte cu birocratia / Foto: Reuters

Andrada a sperat sa aiba un copil al ei ani de zile. Niciun medic nu a diagnosticat-o, pe ea sau pe sotul ei, ca fiind infertili, dar sarcina intarzia sa apara. Intr-un final au recurs la adoptie. Luni intregi s-au luptat cu birocratia pentru a obtine atestatul ca sunt apti sa adopte. Obtinerea lui a venit ca o victorie imensa, sarbatorita de cei doi impreuna cu cei dragi. Dar pe masura ce zilele s-au transformat in saptamani si apoi in luni de asteptare, bucuriei i-a luat locul disperarea. Asteptau un telefon de la Protectia Copilului pentru a li se prezenta un bebelus. Cuplul dorea un nou-nascut, dar in urmatoarele 7 luni nu au primit niciun semn. Cu cat copilul cautat este mai mare, cu atat mai multe sanse ai sa gasesti si, in acelasi timp, cu atat mai putine sanse are copilul sa fie adoptat. Intr-o dimineata de noiembrie au primit telefonul. Un baietel brunet, cu ochi albastri, a fost cel care le-a schimbat viata inca din clipa in care l-au privit prima oara. Urmarea nu a fost lipsita de greutati, de momente in care unul sau celalalt s-a simtit prea epuizat sa mearga mai departe, dar la un an de cand au devenit parinti cu acte in regula, pot spune cu mana pe inima oricui ca totul a meritat.

Sistemul romanesc de adoptii este ineficient. Nu o spun eu, o spun cei care adopta, atrag atentia expertii, o striga presa. In momentul in care un copil este abandonat, statul ii cauta parintii si rudele pana la gradul IV. Legea este buna in ideea in care ar fi in beneficiul copilului sa ramana in familie. Dar atunci cand nimeni din familie nu il vrea, demersurile asistentilor nu fac decat sa ingreuneze si sa amane infierea micutului de catre niste oameni mai iubitori. Din pacate, excesul de zel se exercita in directia gresita, asistentii facand uneori presiuni in mod repetat asupra parintilor sa-si reprimeasca in familie copilul, desi acestia nu vor din vari motive. Conform legii 273/2004, parintii naturali sunt consiliati de catre autoritati cum sa-si recupereze copilul chiar daca acestia au fost decazuti din drepturile parintesti, iar procedurile de adoptie de catre alta familie au inceput. Cazuri in care mama si-a lasat copilul prin toalete, pe casa scarilor sau in punga la gunoi dupa care s-a razgandit si a cerut copilul inapoi, nu inainte ca acesta sa fie plasat in grija unei familii iubitoare, nu sunt straine de tara noastra.

Catinca a ales in urma cu sase ani sa devina asistent maternal. A luat in ingrijire o fetita de doi ani si s-a atasat de ea mai mult decat prevede slujba. Cazurile in care “mamele sociale” prind drag de copii nu sunt, desigur, putine. Dar Catinca nu a putut accepta riscul de a o pierde la un moment dat pe micuta Ana. Asa ca atunci cand fetita a implinit 5 ani, a deschis procedurile de adoptie. Parintii, care pana atunci nu dadusera niciun semn ca ar fi interesati de soarta fetei, au inceput sa-i ceara bani pentru a ii acorda dreptul de infiere. Dupa aproape jumatate de an, procesul era inca in desfasurare, dar banii se dusesera de mult. Vazandu-se fara posibilitate de a mai stoarce bani, mama naturala si-a retras acordul de adoptie si si-a cerut copilul inapoi. Fetita nu a reactionat bine la reintoarcerea in familie. S-a inchis in ea si a refuzat sa comunice. La prima vizita a Catincai, cea mica a facut o criza cerand sa fie lasata sa plece cu ea. Dupa acest episod nu li s-a mai permis sa se vada. Tot ce a mai putut afla despre Ana este ca dupa 3 saptamani de cand a adus-o acasa, mama a pasat-o unei matusi unde traieste in conditii nu tocmai decente. Dezamagita si indurerata, Catinca a renuntat sa mai practice meseria de asistent maternal.

Riscand sa ma hazardez si sa fiu acuzata de subiectivism, legea este una aberanta. In conditiile de fond ale adoptiei se stipuleaza clar ca este nevoie de consimtamantul ambilor parinti naturali pentru ca un copil sa fie infiat, chiar daca acestia au fost decazuti din drepturi. Autorii textului fac precizari clare pentru toata lumea: acordul unuia dintre parinti este totusi “indestulator” in cazul in care celalat parinte este mort, dat disparut sau alte asemenea. Si, in cazul in care mai avea cineva dubii, le spulbera mentionand ca acordul parintilor nu este necesar daca sunt amandoi morti, dati disparuti etc. Parintii trebuie sa consimta in fata judecatorului ca sunt de accord cu adoptia si au la dispozitie 30 de zile sa se razgandeasca. In momentul actual sunt mii de copii abandonati, dar care nu pot fi adoptati deoarece parintii nu consimt ca ei sa aiba o sansa la o viata mai buna. Pe de alta parte, parintii saraci, dar carora le pasa de copil si vor pentru el o viata mai buna, nu au dreptul sa-i aleaga copilului viitoarea familie, pe aceasta o va alege statul. Ca in orice domeniu care se “respecta” de la noi din tara, statul poate fi la randul sau pacalit. Va spuneam mai devreme ca doritorii de nou-nascuti obtin foarte greu ocazia de a vedea unul. Aceasta deoarece, daca pot spune asa, se dau “ca painea calda” inca din maternitate. Cei care prin diverse metode afla ca urmeaza sa fie abandonat un copil, se prezinta la spital si se recomanda drept tatal bebelusului. Mai departe, lucrurile evident se simplifica incomparabil, desi tot demersul este ilegal.

Daca as spune ca societatea romaneasca se imparte in doua vis a vis de adoptii (cei pro si cei contra) ar suna simplist, ca un cliseu spus de cineva la terasa, cu berea in mana, in incercarea de a gasi o tema care sa anime spiritele. Sunt zeci de posibilitati. Sunt cei care nu s-au gandit niciodata la adoptii. Sunt cei care dau spre adoptie in speranta unei vieti mai bune a copilului. Sunt cei care isi tin copiii in orfelinate fara a se interesa de ei si fara a le oferi ocazia sa fie adoptati. Sunt cei care vor sa infieze, dar nu acum, mai pe la 40-50 de ani, dupa ce cresc propriii copii. Sunt cei care nu s-au gandit la asta niciodata pana descopera, cu disperare, ca sunt sterili. Sunt cei din institutii care isi dau silinta sa le ofere copiilor o viata mai buna si fac minuni. Sunt cei din institutii care vor o viata mai buna pentru orfani dar o fac prost. Sunt cei din institutii care fac o afacere din adoptii. Sunt cei care sunt de acord cu adoptiile, dupa principiul “Cei care nu adopta un caine maidanez nu au inima... eu as face-o, dar am deja doua pisici!”. Si lista poate continua.

Pentru a le pastra dreptul la intimitate, numele persoanelor prezentate in material au fost schimbate.



Autor: Alexandra Crisu
 


 SHARE :  Trimite pe mail
mainadoptieinfiereparinte naturalprocesprotectia copiluluiabandonorfaniasistent maternal CITESTE MAI MULTE DESPRE

11597 citiri

60 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

INFOGRAFIC Cum trăiesc femeile in Arabia Saudită

INFOGRAFIC Cum trăiesc femeile in Arabia Saudită

Arabia Saudită nu a fost niciodată cunoscută ca un loc progresist pentru femei. Aici ai nevoie de un tutore de sex masculin dacă vrei să conduci mașina sa-ți iei copilul de la școală sau ai nevoie de o procedură medicală .

Familie

Mă-sa vs Ta-su: Bârfa de la terasă

Mă-sa vs Ta-su: Bârfa de la terasă

Este berea băieților un fel de cafea a fetelor? Ce vorbesc femeile la cafea? Cât durează cafelele fetelor și cât țin berile băieților? Sunt mai interesante subiectele fetelor decât cele ale băieților? Mă-sa și ta-su au câteva teorii.

Familie

Scrisoare pentru fiul meu

Scrisoare pentru fiul meu

Dragă Luca, În câteva zile urmează să te înscriu pentru clasa pregătitoare. Nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul și nu știu când ai crescut într-atât încât să te pregătești deja să pleci cu ghiozdănelul în spate spre școală.

Frumusete si ingrijire

De cat somn avem nevoie?

De cat somn avem nevoie?

Multi dintre noi simtim ca nu dormim suficient, unii ar putea spune ca dorm prea mult. Acum exista un tabel pe care puteti sa il consultati, ce cuprinde noi recomandari privind durata somnului in functie de varsta, de la National Sleep Foundation .

Familie

Bunicile copiilor noștri

Bunicile copiilor noștri

Mi-am reluat activitatea, după aproape un an și jumătate. Și pentru că eu sunt plecată de acasă în jur de 9-10 ore pe zi (cu tot cu drumul prin oraș, dus –întors) și Lucian are aproximativ același program, se impunea luarea unei decizii majore: cine ne ajută cu copiii?

Relatii

Mă-sa vs Ta-su: Sexul în familie sau cum se face sex dupa ce vine copilul in casa

Mă-sa vs Ta-su: Sexul în familie sau cum se face sex dupa ce vine copilul in casa

Vin și vă întreb: câte dintre voi, mamele, credeți că sexul e important în viață de cuplu? Așa zic și eu, e destul de important, e cam pe același palier cu prietenia și comunicarea dintre cei doi. Dar ce te faci când în casă apare copilul și nu știi cum și unde să te mai ascunzi că să mai faci sex? Când dimineață cel mic se trezește fix odată cu voi? Iar seară adormiți voi doi înaintea lui?

Familie

Nu suntem stăpânii copiilor noștri

Nu suntem stăpânii copiilor noștri

Am crescut într-o casă în care “respectul” pentru adulți era sfânt, iar “respect” însemna să nu le ies niciodată părinților din cuvânt. Am mâncat tot ce mi s-a pus în față, deși asta presupunea, de multe ori, să vomit în spatele casei.

Articolul tau

5 lucruri pe care aș fi vrut să le știu înainte de a deveni mamă

5 lucruri pe care aș fi vrut să le știu înainte de a deveni mamă

Perioada de sarcină a fost cea mai fericită și mai relaxantă din viața mea. Primul an după naștere a fost însă cel mai confuz și mai nebunesc din viața mea. După 9 luni de euforie am urcat într-un carusel cu stări fizice și mai ales psihice care m-au derutat complet.

Calatorii

Țări în care n-aș călători

Țări în care n-aș călători

Sunt locuri în lumea asta în care nu aș călători nici pe banii mei, nici pe-ai altora, nici plătită să fac asta, exact așa cum sunt cărți pe care nu le-aș citi sau mâncăruri pe care nu le-aș mânca. Explicațiile țin mai ales de bruma de etică pe care un om contemporan și-o mai poate permite.