Acasa | Smart Story | Dirijorul Tiberiu Soare: “Musc zabala” inainte de fiecare spectacol. E vorba de acea energie pe care, daca nu o simti, urci pe scena...

Dirijorul Tiberiu Soare: “Musc zabala” inainte de fiecare spectacol. E vorba de acea energie pe care, daca nu o simti, urci pe scena rece ca o lingura

 SHARE  

Adaugat in 23 noiembrie 2010

Dirijorul Tiberiu Soare: “Musc zabala” inainte de fiecare spectacol. E vorba de acea energie pe care, daca nu o simti, urci pe scena rece ca o lingura

Tiberiu Soare / Foto: SmartWoman.ro

Desi multi i-au ascultat muzica, nu foarte multa lume il stie. Asta deoarece, in timp ce pe scena se desfasoare tragedii si comploturi, iubiri se nasc si mor, el e la pupitru dirijoral, ascuns de priviri, moduland note scrise cu sute de ani in urma. "Am o lacuna in vizibilitate. S-ar putea chiar sa par mai modest decat sunt de fapt; in realitate nu sunt chiar asa modest" explica cu franchete dirijorul Tiberiu Soare, cel care de-a lungul timpului a aparut pe scena in fata a numeroase orchestre, ba chiar si a unor cantareti de rock.

Provenind dintr-o familie de ofiteri de cariera, te-ai fi gandit ca drumul lui in viata ar fi altul. Dupa cum recunoaste, e primul artist din familie, insa pe la 16-17 ani nu s-ar fi gandit nici in ruptul capului ca asta ii rezerva viata. Desi elev la liceul de muzica, cochetase deja cu idea de a fi ofiter sau pilot de avion. Acum Tiberiu Soare e una dintre tinerele vedete ale Operei Nationale Bucuresti. Dupa mici sapaturi afli ca si-a inceput activitatea de dirijor in 1999, la varsta de 22 de ani, iar de atunci a dirijat numeroase orchestre printre care si cea Radio. E implicat in numeroase proiecte muzicale; incepand din 2002 e la pupitrul ansamblului de muzica contemporana Profil iar din ianuarie 2007 este coordonatorul Studioului Experimental de Opera si Balet "Ludovic Spiess", din cadrul ONB.

L-am gasit pe Tiberiu in cabinetul dirijorilor de la ONB, dupa o repetitie pentru “Turandot”, unul dintre spectacolele acestei stagiuni. Cu aceasta ocazie, intre doua fumuri de tigara, mi-a povestit pe un ton usor didactic despre eticheta vestimentara de la opera si despre ce inseamna muzica buna, a disecat mitul partiturilor invatate pe de rost si a analizat "fetisismul" baghetei. Am aflat ca nu are calculator si ca se fereste sa petreaca pe internet mai mult timp decat e strict necesar. Asa se face ca, in ciuda volumului de munca, isi gaseste timp sa mai citeasca. De asemenea, a recunoscut ca nu prea citeste recenzii, fie ele bune sau rele, decat daca ii cad in mana, si ca e intr-o "cearta" continua cu departamentele de PR deoarece refuza sa isi construiasca o imagine. E convins ca ceea ce face vorbeste in numele lui.

SmartWoman.ro: Dirijezi de 11 ani. Mai ai emotii cand urci la pupitru?

Tiberiu Soare: Absolut. Exista emotii si emotii. Sunt acele emotii distructive, care vin, de fapt, dintr-o lacuna de pregatire. E teama de esec care nu trebuie confundata cu tracul obisnuit. In cazul meu sunt emotii in sensul ca “musc zabala” inainte de spectacol, nu mai am rabdare. E tipul acela de incarcare energetica - un tip special de tensiune. Daca nu o ai, vii pe scena rece ca o lingura iar rezultatul o sa sune ca atare, chiar daca oamenii canta bine. Cel mai important concert pe care il am, e cel care urmeaza.

SW.ro: Cum simti tu, de la pupitru, punctul culminant al unei opere, moment pe care, de altfel, tu il creezi?

Tiberiu Soare: Singurul cuvant care ar descrie chestia asta e extaz, dar nu in sensul dulceag; nu e vorba de o pierdere de sine cu ochii dati peste cap. E un extaz controlat si dirijat, extaz in sensul etimologic grecesc care inseamna o iesire din tine insuti. Cateodata nimeresti o seara de asta extraordinara, un moment de gratie, cand toata lumea e acolo si ai sentimentul ca poti sa faci ce vrei tu. E o stare de gratie, ti se acorda. Orice meserie, oricat ar fi de frumoasa ar fi implica o anumita rutina. Nu ai cum sa ai momente sublime in fiecare seara. Dar din cand in cand vine muza, cateodata cand nu te astepti. Momentele acestea le vanam noi in momentul in care mergem zilnic si facem muzica.

SW.ro: Cum e platita muzica in Romania?

Tiberiu Soare: Prost! Dar nu e nici un secret. In general artistii sunt platiti foarte prost, si nu ma apuc acum sa fac cine stie ce campanie impotriva nu stiu carui nemernic care distruge cultura. Pur si simplu, facem parte din categoriile dispensabile. In genul acesta de societate in care traim acum, arta e privita ca un fel de mot care vine peste. Arta nu vine doar din dorinta asta de satisfacere a unui snobism. De fapt asta e, cei care privesc arta ca pe un lux nenecesar, se tradeaza pe ei insisi ca fiind snobi. Arta e o necesitate, orice forma de exprimare artistica vine dintr-o necesitate. Cand aceasta ncesitate e ignorata apare aceasta viziune snoaba asupra artei; mai intai ne asiguram ca avem ce ne trebuie si apoi vine si arta. Nu e “dupa aceea vine si arta” deoarece aceasta imprima o directie oamenilor, un fel de a fi si a se pozitiona in raport cu lumea.

SW.ro: Atelierele de muzica organizate de Fundatia Calea Victoriei au fost o incercare de a schimba aceasta perceptie asupra muzicii clasice ca fiind ceva straina?

Tiberiu Soare: Vroiam sa arunc o punte. Sper ca mi-a iesit. Cel mai bine stiu cei care au participat. Atelierele se numeau usor pompos “Cum ascultam muzica?”, “Exista muzica clasica?” - incercam, in primul rand, sa provoc un pic, sa arunc pe masa niste teme care sa invite la dialog mai degraba decat la o expunere seaca. Nu am vrut conferinte ci intalniri interactive. Cred ca acesta a fost un obiectiv atins. M-au ajutat si pe mine sa imi clarific niste lucruri. In momentul in cand te specializezi pe o directie (in cazul meu muzica simfonica, de opera si de balet, in rest pot doar sa imi dau cu parerea despre pop sau jazz), unul dintre cele mai bune teste pentru a te verifica este sa incerci sa explici cuiva care nu se pricepe. Daca pot sa explic ce inseamna chestiile astea schimband termenii si nesperiind lumea, asta inseamna de fapt ca si eu imi clarific lucrurile acestea.

SW.ro: Cum a fost publicul de la ateliere. Ai regasit publicul de opera?

Tiberiu Soare: Tineri, liceeni dar si oameni mai in varsta, unii dintre ei trecuti de 50 de ani – o distributie destul de fidela fata de ce se intampla in salile de opera. Asta e un lucru care ma bucura foarte mult. In ultima vreme vin din ce in ce mai multi tineri la opera si la balet. Cand n-am spectacol si vin intr-o sala de opera in care sunt multi tineri, sunt cel mai fericit om- imi dau seama ca exista un viitor pentru genul acesta muzical.

Am fost intrebat odata, destul de abrupt, intr-o emisiune televizata, daca consider ca opera e un gen pe moarte. Exista, intr-adevar, un anumit fel de a vedea opera, prafuit, care da senzatia de inaccesibilitatea – acest fel de a vedea opera este pe moarte, si foarte bine ca e pe moarte. Asa si trebuie. Nu am sa merg pe un discurs demagogic- ca opera trebuie deschisa tuturor; nu e adevarat. Iti trebuie un efort ca sa intelegi ce se intampla acolo. Dar e deschisa tuturor oamenilor care vor sa se imbogateasca, ori sa stii ca nu sunt putini aceia. Tocmai de aceea observ trendul acesta de coborare a mediei de varsta la publicul de opera si de balet. Cred ca e nasterea unui nou gen; e opera, dar nu opera asa cum era in anii ’50 sau ’60 ci opera asa cum o vedem azi, un gen dinamic si care spune ceva despre viata reala, ca si teatrul. E o oglinda- vii si vezi oameni in carne si oase care urca pe scena si sufera, si se bucura, si dau. Si in momentul in care vii sincer in fata publicului si dai ceea ce vrei tu sa imparti, raspunsul e instantaneu.

SW.ro: Publicul tanar nu vine intotdeauna imbracat la patru ace precum cel mai in varsta. Are si asta ceva de a face cu noul gen de opera?

Tiberiu Soare: Probabil. Pe mine nu ma deranjeaza sa vad oameni care vin in jeansi la opera. Mai mult decat atat, eu insumi, din cand in cand, daca ma prinde seara si vreau sa vad un spectacol, vin ca dupa o zi de munca, in jeansi. Ceea ce conteaza e daca spectatorii rezoneaza sau nu cu ceea ce e pe scena. Evident ca nu poti sa vii in izmene. Sa nu uitam insa ca si mentalitatea vestimentatiei, care se ascunde indaratul vestimentatiei, evolueaza. A veni in costum la opera in anii '50 era un lucru normal si tocmai de aceea era scandalos sa vii imbracat altfel. De fapt, evolutia vestimentatiei publicului in sala de spectacol ne arata evolutia mentalitatii acestui public. Iar artistii care sunt pe scena trebuie sa inteleaga acest lucru.

Faptul ca muzicienii din orchestra sunt imbracati in frac a ramas dintr-o traditie pe care noi o avem din a doua jumatate a secolului al XIX-lea unde fracul era o costumatie necesara si obligatorie de seara, nu doar pentru cei care cantau pe scena sau in fosa ci pentru toti domnii. Faptul ca cei care asculta incep sa aiba alt tip de vestimentatie, zic eu ca te poate tindemna sa te gandesti la o costumatie pentru orchestra care sa vina cumva in intampinarea acestei schimbari. Chiar la “Turandot”, scenografa Viorica Petrovici a avut aceasta idee ca orchestra, inclusiv dirijorul, sa nu mai fie imbracata in fracuri ci sa apara in pantaloni si camasa neagra, ceea ce e un pas inainte.

SW.ro: Joshua Bell a aparut pe scena Ateneului imbracat mai "lejer"...

Tiberiu Soare: Daca mai vrei nume celebru care a venit si a spart aceste cutume de vestimentatie e Nigel Kennedy, care apare pe scena in bocanci cu tinte, jeaca de rocker si canta Bach si Vivaldi. Acesta e mesajul pe care il transmit acesti oameni.

SW.ro: Care au fost motivele pentru care te-ai implicat in Mozart Rocks?

Tiberiu Soare: Mi s-a parut o traznaie foarte haioasa. Mi-a placut idea ca pot sa imbin doua lucruri care imi plac foarte mult: clasica, care e specialitatea mea, plus rock-ul, care e pasiunea mea. E vorba si de deschiderea catre public: am atras un anumit segment de public care poate nu ar fi venit la un concert simfonic dar a venit la acesta. De aici unii spectatori si-au dat seama ca pot veni si la concerte simfonice. Daca vrei, e putin interdisciplinar. A prins bine.

SW.ro: In legatura cu deschiderea muzicii clasice, aud din ce in ce mai des de concerte de acest gen in spatii neconvetionale sau in combinatii inedite. Cum sunt primite de public?

Tiberiu Soare: Dand la o parte granitele conventionale intre genuri, muzica clasica, de opera, pop, jazz, rock, de fapt nu exista decat doua feluri de muzica: muzica buna si muzica proasta. Daca e muzica buna, intotdeauna va atrage oameni. Eu nu ii cred pe cei care deplang calitatea din ce in ce mai scazuta a gustului muzical. Nu e adevart. Gustul muzical evolueaza. Daca ramai intepenit intr-o anumita viziune, intr-o anumita optica, poti sa deplangi vremurile de aur de altadata si sa constati decaderea gustului. De fapt nu e o decadere, e o evolutie a gustului. E momentul sa renuntam la impartirea asta maniheista in “adevarata muzica” si “gunoi”. Exista muzica buna si muzica proasta iar aceste doua categorii se regasesc in toate genurile. Daca ar fi sa ne punem intrebarea “Cum stam cu muzica?” raspunsul ar fi “Stam bine, chiar foarte bine”.

Evident ca iti trebuie un set de criterii la indemana. In acelasi timp fiecare om are ceva interior care ii spune daca se afla in fata unui lucru de valoare sau nu. E important ca fiecare sa isi construiasca un set minim de criterii dupa care sa poata sa judece ceea ce asculta. Dar sa nu ne imaginam ca lumea din jurul nostru ar fi una mai buna daca toti ar asculta Bach si Mozart. Oamenii ar ramane aceeasi. Sa presupunem ca ar veni un dictator aberant care sa impuna ca toata lumea sa nu asculte decat muzica considerata buna: Bach, Mozart, Handel, Beethoven s.a.m.d. Oamenii ar ramane la fel, ba chiar ai ajunge sa incurajezi contrabanda. Ceea ce trebuie sa impui este cultivarea unui discernamant, iar asta se face prin educatie si contact cu muzica de calitate (a se observa ca nu am zis neaparat opera…). Mai apoi, indiferent de ce gen de muzica vei auzi, iti va placea sau nu.

SW.ro: Ai ajuns sa lucrezi la o partitura atat de mult incat sa nu mai ai nevoie de text, sa poti dirija fara el?

Tiberiu Soare: Exista aceasta obsesie a tinerilor dirijori sau a studentilor de la dirijat de a memora o partitura. Si eu am trecut prin asta. A memora o partitura nu inseamna neaparat a o intelege. Mie mi-a luat cativa ani sa pricep asta. Si eu ma agitam foarte tare cu memoratul partiturilor. In momentul in care ajungi sa cunosti o partitura dupa ce o repeti, apare acea detasare de text; aia e foarte buna, e extraordinara- nu stai cu ochii fixati pe partitura, poti face contact vizual cu oamenii cu care lucrezi. In acelasi timp, ambitia in sine, sportul de a memora o partitura doar ca sa arati ca o poti memora, nu are nimic de a face cu actul muzical. Eu imi tin partitura intotdeauna deschisa chiar daca dirijez a cincizecea oara un titlu, si evident ca, daca cineva ar inchide-o, as sti ce sa fac, dar intotdeauna o tin deschisa.

Brahms isi dirija lucrarile pe masura ce le scria (in Viena secolului al XIX-lea). La un moment dat dupa moartea lui s-a descoperit in casa acestuia manuscrisul Simfoniei No. 2 in Re Major, simfonie pe care o si dirijase. Manuscrisul respectiv avea trecute de creion indicatii de intrari ale instrumentelor ceea ce inseamna ca, in momentul in care Brahms insusi isi dirija propria simfonie, o facea cu partitura in fata si dand paginile, dand intrarile dupa analiza dirijorala pe care tot el o facuse. Daca Brahms dirija cu propria partitura pe pupitru, nu vad nici un impediment ca vreun dirijor din lumea asta sa tina lucrarea in fata si sa o aiba acolo, macar in semn de respect pentru compozitor.

SW.ro: Ai un compozitor preferat?

Tiberiu Soare: Mozart. Ma atrage faptul ca imi spune ca dincolo de lucrurile normale care ne inconjoara in lumea de zi cu zi, sta intotdeauna la panda ceva miraculos. Asta se intampla in toata opera lui Mozart. E o muzica in aparenta de o simplitate dezarmanta si, totodata, indaratul ei simti intotdeauna un miracol care e pe cale sa se intample dar intarzie. Astepti, si ai sentimentul acela mostenit din trairile copilariei, ca urmeaza sa se intample ceva extrem de frumos. Starea aceasta de suspendare si de iminenta a unui miracol e o stare specifica pentru muzica lui Mozart. Daca nu cauti lucrul acesta in muzica lui Mozart, de fapt treci pe langa el chiar daca ii canti notele.

SW.ro: O ultima intrebare: cu bagheta sau fara?

Tiberiu Soare: Bagheta tine de dorinta de clarificare. Exista si un fetisism legat de bacheta. De vreo cativa ani, cam trei, mi-am dat seama ca nu mai am nevoie de ea si am aplicat un fel de brici al lui Occam: lucrurile de care nu ai nevoie, nu le bagi in reteta. Mi-am dat seama ca nu am nevoie si ca pot controla sunetul din mana. Pentru altii, este absolut necesara. Nu trebuie radicalizat. Am dirijat cu bagheta 7-8 ani de zile. Tehnica de dirijat difera. E vorba de expresivitate. Bagheta rigidizeaza putin, o mana ai pierdut-o, din punct de vedere al expresiei. In momentul in care renunti la bagheta pierzi cumva din latura tehnica dar castigi foarte mult in expresivitate. Toti dirijorii navigheaza permanent intre Scila si Caribda. Astea trebuie tinute intr-un anumit balans si fiecare face acest echilibru asa cum crede el mai bine de cuviinta. E o chestie care vine din tine.

La mine s-a intamplat dintr-un accident. Aveam repetitie cu Orchestra de Camera Radio urmata de spectacol la Opera cu “Lacul Lebedelor”. Am uitat partitura pe pupitrul de la orchestra Radio. Am dirijat fara si mi-am dat seama ca am castigat ceva extraordinar. O perioada am dirijat si cu bagheta si fara, pana mi-am dat seama ca cel mai bine e fara. A fost o trecere cauzata de acest mic accident, insa a fost naturala. E o chestie foarte personala.



Autor: Corina Ionel
 


 SHARE :  Trimite pe mail

5711 citiri

9 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.