Acasa | Articolul tau | Dupa "Generatia Decretei" vine "Generatia Celor cu multe Optiuni". Daca primii sunt familisti cu desavarsire, cei din urma prefera...
Generatii diferite, perspective diferite / Foto: Reuters
Urmeaza descoperirea singuratatii pline de dulceata, a lipsei de responsabilitati, a posibilitatii de alegere a timpului de acum, a timpului de dincolo, a serilor incepute tarziu si terminate devreme dimineata, a vorbelor dulci spuse multor fete incantatoare, senzationale, fara a mai simti nevoia a unui al doilea sau al treilea telefon. Totul continua intr-o spirala ce pare fara de sfarsit.
Deja ai trecut printr-o casatorie de 6 ani, cu 3 ani de curtare, chiar nu-ti mai surade varianta unui alt contract. De ce? Deoarece dupa o perioada de timp pasiunea dispare. Dragostea sau aceea forma a ei de dependenta emotionala continua sa existe dar fara a mai oferi satisfactie (mai ales cea sexuala). Acum stii ce va urma. Acest lucru nu-l stiai inainte de nunta, cand o gramada de invitati zambesc ciudat si nu pot spune: "mai copii, stati asa ca stati bine!".
Decreteii au deja 40 ani si, mi se pare mie, ca viata capitalista i-a prins mai asezati. Au apucat sa faca un copil sau doi, sa isi cumpere un apartament, sa ramana pe langa familiile lor, sa se stabilizeze in orase de provincie sau in afara tarii, dar mai putin in Bucuresti. Trecand pe langa frustarile inerente majoritatii casatoriilor, ei par ca aprecieaza si sprijina aceasta institutie.
Generatia post-decretei are multe optiuni si mai putina asezare: slujbe bine platite, eventual in afara tarii, dorinta de a calatori, de a experimenta locuri, hobby-uri, oameni noi. Sunt mai receptivi la stilul de viata lejer din punct de vedere al responsabilitatilor dar bine remunerat. Si ma intreb, oare ce vom vedea peste 20, 30 ani ? Banuiesc ca niste oameni singuratici, ce nu-si gasesc locul si prietenii, ce socializeaza in cercuri de toate felurile dar nu in familie; fara copii, fara nepoti. Parintii se vor fi dus deja, vulcanul Eros si-a domolit considerabil caldura, diversele suparari nu vor mai avea asa mare importanta, iar diverse boli incep sa se cronicizeze.
Intrebarea aceasta mi-a ramas in minte dupa o discutie scurta pe care am avut-o in timpul unei calatorii cu avionul cu o doamna foarte distinsa, profesoara universitare cu specializarea sociologie. Am intrebat-o ignorant si contrariat: "De ce asa multa sociologie? Nu este clar traseul unui om: nastere, casatorie, moarte?".
Ce simt acum este lipsa de reper, lipsa femeii de langa, la bine si la greu. Si totusi ma intreb daca nu am fost oare indoctrinati cu idea casatoriei; daca se poate intampla ca acest lucru sa nu fie ceea ce ni potriveste noua, oamenilor. Acum avem o noua doctrina ce propovaduieste pastrarea optiunilor de libertate asupra noastra si pastrarea posibilitatilor astfel incat dragostea moarta sa nu sugrume asa cum zbaterea in plasa paianjenului face ca prinderea sa fie tot mai stransa. Nu pot sa nu ma intreb daca o fi mai buna sau nu. Si va intreb pe voi: sunteti fericiti?
Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau”.
Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a sterge sau edita mesajele ce contin atacuri la persoana, insulte sau cuvinte licentioase