Smart Woman

Ne pregatim de explorari. Prima destinatie: Delta Dunarii. Nu eram pentru prima data cu cortul dar eram pentru prima data in explorari necunoscute.

Inchidem ochii si alegem un punct la “intamplare”. Spun asa intrucat ne-am limitat doar la zona Sulina a Deltei. Ne-am pregatit din timp: rucsaci, cort, harta. Ne-am cumparat chiar si barci pneumatice de pescuit profesionale; ne calculasem ca ar trebui sa tina 120kg (cel putin) una. Cumparam tigai, undite, ba chiar si malai... ca de, ne ducem in pustietate sa avem cu ce sa ne facem de mancare.

Pe vremea aia netul nu era chiar atat de accesibil, la fel si informatia. Pentru prietenul meu era o noutate; nu mai fusese niciodata si isi dorea de foarte multa vreme iar acum se visa deja explorator,  un nou reporter National Geographic “pe viu”. Eu, fata finuta, nu eram la prima “vizita” in Delta, dar vacanta mea a fost total diferita de ce visam acum. Pe vremea aia eram doar o copila, abia intrasem la scoala (era prin anii ´90). Ai mei au preferat vacanta cu iahtul: o saptamana cu aproape totul inclus. De data asta eram in necunoscut. O singura informatie utila aveam (si logica ar spune unii) stiam ca sunt foarte multi tantari asa incat una din preocuparile mele de baza a fost crema petru tantari. Am mai discutat cu unul cu altul; nimeni nu stia nimic concret. Unii ne-au sfatuit sa ne caram cu multe sticlute de votca dupa noi, ca de, localnicii beau mult si la caz de nevoie poate ne ajuta cu cate ceva. Insa majoritatea ne-au spus sa ne luam tot, inclusiv apa (asta daca nu vrem sa bem direct din Dunare, evident). Si bineinteles ca majoritatea a privit cu scepticism entuziasmul nostru pentru aventura.

Echipati complet: cu oala, cu malaiul (al meu deja se visa facand mamaliga cu apa din Dunare, ca lipovenii), votca, conserve, undite, creme si tot ce am crezut noi ca ne este necesar; entuziasmul nu ne lipsea. Cu rucsacii in spinare direct la Tulcea (drumul cu maxi a fost interesant - bani mai putini, confort mai bun). De acolo frumos bacul pentru navetisti catre Sulina. Asta era intr-o sambata iar noi ne facusem planul sa stam o saptamana. Fusesem anuntati ca duminica nu circula niciun bac. Coboram undeva la Mila 23, nu pe partea turistica ci pe partea "locala", ca de! suntem "adevarati exploratori". Ne indepartam de bratul Sulina, nu de alta dar atata lucru ne-a dus si pe noi capul la inceput: barcile noastre, oricat de rezistente ar fie ele, nu “fac fata” bratului.

Se apuca al meu la umflat barci si, pregatiti de drum, “imbarcarea” spre necunoscut. Realizam ca harta de aici in colo nu ne mai ajuta prea mult. Incepem noi sa vaslim si observam ca “vaslirea” pe canal nu este o chestie atat de simpla. Ma rog, ne prindem din mers care e treaba cu vaslitul si cautam un “loc” de camping. Observam o “miriste” superba, numai fan, miros placut… ce mai, locul ideal pentru prima noapte ca adevarati “exploratori”. Dam sa tragem la mal si observam ca malul e plin de un soi de "fruct" lemnos, in forma de tetraedru cu varfuri foarte ascutite (o forma de tepi) pe care intr-un final il numim “fructul dracului”. (Este unicul loc unde l-am gasit insa acolo era pretutindeni: fie in apa, fie pe uscat, iar forma lui tetraedrica il face foarte “neprietenos” mai ales pe uscat; in orice pozitie ar sta, el inteapa).

Vorba aia, o fi barca noastra profesionala dar e totusi din plastic (fie el si mai tare). Al meu "explorator" deja intra in panica: daca se rupe barca, eram in mijlocul pustietatii, nicio casa prin jur, nici tipenie de om, pe malul celalalt... acum e acum. Gasim o metoda sa ajungem la mal si sa gasim un loc mai linistit. Cand sa ne dam jos din barci... problema. Ne scufundam in "pamant" ca in branza.  Tragem o sperietura zdravana, ne urcam in barci si incepem sa ne ingrijoram. Se facea seara, tantarii se apropiau. In sat nu voiam sa ne intoarcem. Observasem, de asemenea, ca mai exista si alte “petice” de pamant, fiecare cu intrebuintarea lui: asta pe care il incercasem noi era pentru fan, unul, ceva mai departe pentru lemne (era un fel de liziera din copaci mici, cu tulpina subtire si foarte desi). Intr-un final gasim un loc ceva mai departe, simplu, fara niciun copacel dar macar stabil. Ne aranjam cortul si mancam primele conserve. Va imaginati ca nici urma de lemn nu am gasit pe toata pajistea iar dintre cele gasite cele mai multe erau foarte ude. Ne pregatim de “invazie” (mainile imi erau deja albe de atata crema). Desi am fi vrut sa vedem un apus de soare ca-n Delta, a fost imposibil; roiul ne-a atacat. Dimineata, surprinza este si mai mare cand suntem “invadati” de cateva vaci (nu mi-am imaginat vreodata ca si vaca “inoata”). Ne pregatim din nou de drum. Mie una, mi se face lehamite de toata explorarea, voiam la civilizatie, la oameni, sa ne spuna incotro ar trebui o sa luam, sa ne fie mai bine.

Nu mai voiam sa aud de stat la peste, de cautat loc de dormit, de nimic. Nu discut despre faptul ca era imposibil sa faci baie in apa aia. Asa incat ne-am indreptat cu “pasi mari” catre sat. Problema noastra acum era bacul. Stiam ca duminica nu circula. Ajungem in sat si intrebam cum sa ajungem in Sulina (nu am fi vrut sa ne intoarcem acasa). Ne-am gandit ca mai repede se duce cineva in Sulina decat in Tulcea. Ii povestim unui localnic povestea noastra si mai ales aventurile. El ne explica ce este cu acel “pamant”: fiecare localnic are parcela lui de care are grija, isi fac singur pamantul iar, daca nu muncesc, apa il ia oricum. Ne mai explica una, alta de-ale locului (inclusiv mitul cum ca localnicul ar bea). Acum, nu ca el s-ar feri de bautura, ci doar ca el are bautura lui si nu trebuie sa vina cei de la oras sa i-o aduca. Intr-un final, isi face mila de noi si ne spune ca incearca sa ne ia pana la Sulina, dar ca va trebui sa stam pe punte. Cativa turisti il platisera deja pentru un drum pana la Sulina si nu era o problema daca stateam si noi acolo. Noi ii multumim pentru bunavoita, mai ales pentru ajutor, si ii lasam tot ce avem. Nu pentru ajutor ci mai ales pentru ca nu ne mai trebuia.

Asa am ajuns la Sulina. De data asta ne-am dus direct la mare, ne-am instalat cortul pe malul marii. Frumos, curat, liniste, salbaticie si feerie. Faceam drum in fiecare zi: mare-Sulina. Barcile le-am folosit pe post de saltele. Peste nu am mai prins dar ne-am delectat cu un salau prajit de toata frumusetea. Nici acum nu am uitat mujdeiul de usturoi de la Sulina. Per total a fost o vacant de vis unde am intalnit oameni minunati, am vazut locuri minunate, atata doar ca nu am fost “exploratori”.

Nu am regretat niciodata alegerea facuta, si chiar si acum, cand ne amintim de aventura noastra ca exploratori, radem. Am invatat un lucru - daca nu incerci, nu stii ce pierzi si, mai ales, nu iti vei cunoaste niciodata propiile limitele. Merita sa incerci in viata multe, important e sa stii si de ce faci si mai ales sa fii responsabil pentru faptele tale.

Nota redactiei: Acest material a fost primit pe adresa redactiei ca reactia la articolul In cautarea unei alternative: Mi-am pregatit cererea de demisie si bagajele. Urmatorul pas e incotro vad cu ochii

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare

* Pentru a evita confuziile si a pastra coerenta discutiei va rugam sa postati folosind un singur nume / ID in cadrul aceluiasi articol

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a sterge sau edita mesajele ce contin atacuri la persoana, insulte sau cuvinte licentioase