Feminismul a murit? / Foto: Reuters
Se pare ca totul incepe cu generatia noastra, mai exact cu fetele care au fost crescute in ideea ca pot avea totul: mariajul perfect, o cariera de succes, unul sau mai multi copii de vis, o viata sexuala mirifica si timp destul pentru socializare si ingrijire personala, relateaza cotidianul britanic The Guardian. Problemele apar atunci cand realitatea contrazice, intr-un mod mai mult sau mai putin brutal, asteptarile.
Pe de o parte, femeile din societatile avansate sunt, pentru prima oara in istorie, cu adevarat libere sa aleaga: intre familie, cariera sau o cale de mijloc (cea mai des intalnita varianta, si cea mai greu de sustinut). Sunt libere sa aleaga orice sfera de studii si, mai tarziu, sa lucreze in orice domeniu. Dar - intotdeauna exista un "dar" - egalitatea, de cele mai multe ori, se aplica la slujba, nu si acasa. In majoritatea caminelor sarcinile nu sunt impartite in mod egal, femeia asumandu-si un rol mai mare in ingrijirea copiilor, la curatenie si la gatit. Astfel, desi ambii lucreaza 8 ore pe zi (sa zicem), femeile sunt mai obosite si mai stresate.
Hakim sustine ca feministele creaza permanent mituri noi, fara nicio baza in realitatea sociala sau economica, pentru a convinge autoritatile sa continue lupta pentru drepturile femeilor. Unul dintre aceste mituri ar fi tocmai faptul ca segregarea ocupationala este o problema. In realitate, sustine autoarea studiului, femeile si barbatii pur si simplu au alte aspiratii. De exemplu, intotdeauna vor lucra mai multi barbati ca tamplari si mai multe femei ca educatoare nu pentru ca ar exista o discriminare ci pentru ca sunt alegerile pe care le face fiecare individ in parte. In toate domeniile usa este deschisa pentru ambele sexe.
Chiar si faptul ca atitudinea si asteptarile in cariera ar fi aceleasi pentru ambele sexe este catalogat ca un mit lansat de feministe. Dovada este oferita de numeroase studii care au demonstrat ca, de la bun inceput, femeile asteapta si cer altceva de la angajator iar aceasta atitudine din partea lor, nu din partea angajatorului, duce la tratament diferentiat. Atunci cand pot negocia beneficii, barbatii tind sa ceara un salariu mai bun in timp de femeile aleg un program mai scurt sau mai flexibil. Asta deoarece femeile apreciaza mai mult avantajele non-financiare precum dezvoltarea personala, stabilitatea si alti factori care sa le convina.
In The Guardian se incearca demontarea teoriei lui Catherine Hakim. Jurnalista Heather McGregor da exemple de femei care ar fi putut avea posibilitatea sa ramana acasa insa au preferat sa aiba o cariera, din diverse motive (de la frustrarea pe care o aduce o perioada lunga de "stat degeaba" pana la dorinta de a fi independenta permanent, avand in vedere procentul mare de divorturi). Exemplele prezentate sunt insa patru prietene ale jurnalistei.
McGregor considera ca problema consta in impresia femeilor ca ele sunt mai importante ca parinte, ca trebuie sa faca totul perfect, iar asta este o presiune in plus fata de problemele si stresul zilnic. Solutia jurnalistei: femeile trebuie sa se relaxeze iar totul va veni de la sine. Aceasta incheie in ideea ca eliberandu-se de vina, ele pot porni pe drumul catre o cariera de succes, aceasta permitandu-le sa se marite cu cine vor si sa angajeze oameni care sa rezolve treburile casnice.
Desi este ideal sa incetam aceasta goana dupa perfectiune, pe care timpul nu ne-o permite, articolul scris de Heather McGregor nu convinge. Ea nu reuseste sa combata studiul cu numai cateva exemple bazate pe propriile prietene. Reuseste sa demonstreze ca inca mai exista feministe, insa nu indeparteaza semnul de intrebare ridicat: oare majoritatea femeilor nu ar prefera sa stea acasa si sa aiba grija de copii daca salariul sotului le-ar permite acest lux?
Nota redactiei: Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a sterge sau edita mesajele ce contin atacuri la persoana, insulte sau cuvinte licentioase