Acasa | Articolul tau | Feminismul astazi - pana unde tine egalitate si de unde incep atacurile asupra celor de sex opus?
Feminismul astazi - incotro? / Foto: Agerpres
O intamplare de pe peron a scos la iveala o fire vulcanica, feminista convinsa, care parca cauta un motiv de conflict cu cel de sex opus prezent si vizibil mai tanar, evident ca sa il domine si astfel sa-si poata satisfice o sete de razbunare, daca nu pe cel vinovat, macar pe unul din specia lui. Imi citeam linistit cartea dar galagia ei si afirmatiile imi captau atentia. Bunul simt parasise perimetrul de ceva vreme:
"... Barbatii sunt niste prosti. Femeia e mai desteapta. Orice situatie tratata de o femeie e rezolvata mai bine. Ce poate face un barbat si nu poate face o femeie? Barbatii sunt incuiati si nesimtiti!..."
Acestea au fost ultimele sageti la care am asistat fara sa intervin. Desi puteam sa tolerez in continuare un lucru, totusi nu puteam sa admit ideea ca barbatul este, pe langa toate apelativele peiorative posibile enumerate, o fiinta redundanta. Nu puteam sa o admit ca idee gresita care otravea acea persoana si astfel am decis sa dau curs provocarii.
"Doamna, imi cer scuze ca intervin, dar tin sa va contrazic! Cele mai mari personalitati pe care le-a dat istoria in toate domeniile, dar in special cel stiintific, au fost in majoritate covarsitoare barbati si stiti prea bine!" Asta doar de incalzire.
"Inteleg spiritul feminist doar in masura in care sunt femei care au nevoie de asta fiind in postura de victima, dar dumneavoastra alunecati spre ceea ce combateti, facand din barbat o victima. Suntem claditi diferit, este cert. Intrebati adineaori ce poate sa faca un barbat si nu poate sa faca o femeie. Pai puneti o echipa de femei si una de barbati la sapat transee. Diferentele sunt evidente. Si asta e doar ca sa va raspund in masura in care ati atacat. Parerea mea, in schimb, este ca barbatul si femeia se completeaza si fiecare e bun pentru ceea ce a fost facut sa faca. In momentul in care intelegem si acceptam asta din postura fiecarui individ, barbat sau femeie, invatam sa ne respectam pentru ceea ce suntem si sa ne tratam ca atare.
Apoi sa lamurim si aspectul mentalitatii dominante a barbatului, din perspectiva istorica. Este evident ca nu tot timpul oamenii au trait la bloc, intr-o societate relativ sigura si avansata. Nu! Asta se intampla recent. Am trait si in pesteri, si sub pamant, si in copaci, si pe unde nu am mai umblat? Ei bine, viata era aspra, iar supravietuirea era adesea periclitata de batalii intre triburi, razboaie si asa mai departe. Cel inzestrat cu o putere fizica mai mare a plecat sa apere ceea ce insemna ceva pentru el. Femeia si copiii. Femeia cu un trup plapand nu putea sa mearga sa vaneze fiare salbatice, ci statea acasa sa aiba grija de cel mic. Uite asa tot barbatului ii revenea si sarcina de a procura hrana. In cateva cuvinte, cuprinzand secole si milenii, barbatul a fost nevoit sa ocroteasca si sa procure pentru ceea ce era important pentru el! Cum putea sa nu-si lase amprenta asupra barbatului? Odata cu puterea, vine si responsabilitatea, dar si riscul de a crede ca esti cineva cand multi se bazeaza pe tine. Asta vreau sa intelegeti.
Cei doi trebuie sa fie egali, negresit, iar cel care incearca un abuz trebuie pus pe o cale corecta! Consider ca suntem suma a ceea ce mancam din punct de vedere fizic, iar psihic, suma emotiilor, a experientelor, a ceea ce am citit si a ceea ce am invatat. Asadar, toate acestea ne definesc si din ele rezulta ceea ce numim caracter. Abuzurile nu sunt bune niciodata!
Trebuie sa intelegeti, doamnelor, ca un barbat este destul de dur cat sa se sature de el si are nevoie de o fire plapanda si intelegatoare, dar si desteapta sa-i poata corecta greselile cu abilitate (nu cu parul), deoarece orgoliul il face sa-i displaca sa fie corectat. Daca ii trebuia un alt barbat era pe invers... O discutie calma, intr-un moment prielnic si imbracata cu cuvinte bine alese, poate aplana orice conflict! Comunicarea este solutia. De asemenea, cei doi nu trebuie sa creada despre sine ca pot sa le faca pe toate si sa-l excluda pe celalalt. O intrepatrundere a sarcinilor consolideaza legatura.
Si inchei cu urmatoarele: Prostul, cand nu mai are argumente, da cu parul! O discutie echilibrata si bine argumentata este intotdeauna solutia. Nu trebuie sa te rusinezi cand nu ai dreptate. Nu ai cum sa le cunosti pe toate. Cauta sa-l intelegi pe celalalt si sa cladesti de acolo mai departe." Doamna s-a potolit, iar discutia s-a mutat pe aspecte din viata ei pe un ton calm.
Trebuie sa-ti adaptezi discursul la persoana pe care o ai in fata, folosind un limbaj apropiat, dar nu vulgar, si in acelasi timp controlat, iar, in cazul meu, argumente simple si logice pentru un interlocutor afumat de furie. Tonul poate sa depaseasca felul unei discutii calme pentru a nu risca, paradoxal, sa provoci furie mai mare dand impresia ca esti ignorant. Nu este general valabil insa. Trebuie sa te faci auzit si inteles. Trebuie, de asemenea, sa fii sigur pe tine. Un animal de prada simte frica si o foloseste in avantajul sau.
Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau”.
Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare
* Pentru a evita confuziile si a pastra coerenta discutiei va rugam sa postati folosind un singur nume / ID in cadrul aceluiasi articol
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a sterge sau edita mesajele ce contin atacuri la persoana, insulte sau cuvinte licentioase