Acasa | Articolul tau | FOTOGALERIE Cat de frustrant este sa te intorci dintr-o tara ca Bulgaria si sa ti se para urat in Romania
Diferente la Marea Neagra / Foto: Cristiana
Ma enerveaza cei care zic din start: "Nu merg la bulgari in vacanta nici sa ma impusti" fara sa stie exact de ce, doar ca nu ii suporta pe vecinii "cu ceafa groasa". Spre deosebire de excursia din iarna la Banko (cand am fost opriti de politie si la dus si la intors si a trebuit sa fim "generosi" cu domnii politisti), de data asta nu am mai avut de-a face cu politia bulgara. Mai exact, nu am intalnit niciun echipaj de politie de la Vama pana in Sunny Beach. A fost urat ca o parte din drum era in lucru si erau o multime de limitari de viteza, multe cam exagerate (40 km/h).

Stiam ca la mare la bulgari este dragut, insa Nesebar a fost o surpriza foarte placuta pentru mine. Auzisem de multe ori ca este un loc superb, dar cum eu sunt cam reticenta, nu am crezut pana nu am vazut. Chiar este superb: cladiri istorice, restaurante romantice cu vedere la mare, alei pietonale pline de farmec, inghetata delicioasa. M-as intoarce si maine acolo.
Pentru cei care nu suporta sa vada prea multi romani in vacanta (eu nu am problema asta), sa stiti ca in Sunny Beach nu sunt atat de multi ca la Albena sau Nisipuri. Am auzit destul de rar romana pe plaja. In schimb, erau multi nordici, germani, englezi si rusi.

Personal, Nisipurile de aur mi se par peste Sunny Beach. Nu neaparat ca distractie, ci ca infatisare a statiunii. Dar per ansamblu e ok. Pe plaja se gasesc o multime de distractii: de la cluburi unde se danseaza ziua in amiaza mare, pana la ski jet-uri, parasailing, banane si alte nebunii. Ah, pentru amatori, niste sexy-bulgaroaice fac masaje chiar pe plaja. Sunt imbracate sumar si nu se tem sa exploreze :))
De mentionat ca marea majoritate a salvamarilor din Sunny Beach (si sunt multi!) arata mai bine ca aia din Baywatch: super bronzati si musculosi, aproape ca iti vine sa te duci in mare sa te ineci :)) Bulgaroaicele arata bine, nu am vazut fete grase pe plaja, iar bulgarilor le place, frate, sa mearga la sala! Erau o multime de musculosi pe plaja ;)

Pe forumuri am vazut ca sunt multi care se plang ca "vaaai, bulgarii nu vorbesc engleza! ce ne facem?"... In primul rand, la toate hotelurile la care am stat eu in Bulgaria angajatii vorbeau engelza destul de bine. In al doilea rand, hai sa fim seriosi - nici romanii nu sunt asa buni vorbitori de engleza. Cat despre amabilitatea chelnerilor si bunatatea si varietatea sortimentelor de mancare, nici nu are rost sa mai vorbesc.

Sa va dau un exemplu. Am fost la o terasa si am cerut o limonada. Nu stiu de ce, bulgarii nu prea au notiune de "limonada". I-am explicat chelnerului in ce consta limonada, a dat din cap ca a inteles. A mai intrebat o colega si a venit sa mai verifice odata: "E ca un fel de citronada?" I-am confirmat si a venit omul cu limonada. Se vedea ca nu o aveau pe meniu, pentru ca o facuse foarte concentrata, mai degraba ca un fresh. Dar au avut bunavointa si au vrut sa isi multumeasca clientul.
Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau”.
Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.
* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare.