Acasa | Smart Story | In confruntarea cu boala mi-as fi dorit sa dau dovada de curaj! Preferam singuratatea ca si cand ce traiam nu era destul

In confruntarea cu boala mi-as fi dorit sa dau dovada de curaj! Preferam singuratatea ca si cand ce traiam nu era destul

 SHARE  

Adaugat in 11 octombrie 2010

In confruntarea cu boala mi-as fi dorit sa dau dovada de curaj! Preferam singuratatea ca si cand ce traiam nu era destul

In lupta cu boala mi-as fi dorit mai mult curaj / Foto: Photoxpress.com

In ziua in care am aflat ca am cancer, am pus timpul intre paranteze si… am pornit intr-o batalie al carei invingator inca nu il cunosc. Va marturisesc, dupa ce am trecut prin fel de fel de trairi, ca acum pot ridica capul privind cerul, multumind Domnului pentru fiecare rasarit de soare pe care imi este ingaduit sa-l mai vad.

Ma credeam puternica dar in fata bolii m-am  descoperit  vulnerabila, deloc curajoasa, depresiva si obosita sa mai lupt. Chimia medicamentelor lucra, paradoxal, in defavoarea mea. Singura in fata suferintei fizice si a socului psihic, nu am reusit mare lucru. NU am reusit sa ma prefac, nu am reusit sa imi protejez copiii cum as fi vrut, nu am fost curajoasa.

Nu. Nu am fost un exemplu asa cum mi-ar fi placut si asa cum multi din jurul meu ar fi dorit sa fiu si nu sunt deloc mandra de asta.

Nu frica de moarte m-a facut haotica si depasita de evenimente, ci faptul ca urma sa traiesc o incercare fara sa pot sa impart suferinta, gandurile si viata ce mi-a mai ramas cu cineva caruia ii pasa de mine intr-un fel anume, care sa ma iubeasca asa cum se iubeste o femeie cu un barbat in pofida oricarei schilodeli, a oricarei uratenii, deasupra oricarei ratiuni.

Faptul de a trece prin asa ceva singura, fara sufletul meu pereche… a fost acel «ceva» ce a declansat in mine un soi de nebunie. Am inceput sa urmaresc reactiile celor din jur si sa le contabilizez atentia judecandu-i adesea pe nedrept. Cand trupul nu te mai asculta si devi gretos si neputincios nu e mare lucru sa gandesti aiurea.

Dar de trait… Doar cel ce traieste si simte in carne proprie suferinta stie cat e de dureros sa te gasesti dintr-o data singur si devastat, schimonosit de o boala care nu iti da sperante. As fi dorit sa dau dovada de… curaj! Dar nu e dupa cum vrem!

Atunci cand esti condamnat, cand pe cealalta perna nu e nimeni si plangi de unul singur in tacere si mai ales cand totul te doare – trupul si sufletul deopotriva – cand te tii de pereti si lumea se prabuseste in jurul tau… curajul este ceva extrem de abstract.

In tot acest timp am dorit sa plang, sa ma plang, si asa sa mai cioplesc un pic din pietroiul ce-mi apasa sufletul. Preferam singuratatea ca si cand ce traiam nu era destul, dorind in acelas timp iubire si atentie. Retrasa in camera mea, ma prabusam in pat, ma rasuceam, ma chirceam ca un caine, apoi incepeam sa urlu ca un animal. Ma ridicam ca sa cad apoi din nou. Nu stiu ce durea mai tare : trupul sau sufletul ?

Cand imi era mai bine dadeam un telefon mamei… sau verificam e-mail-ul in asteptarea unui mesaj – si ce deziluzie sa nu gasesc mai nimic cand eu asteptam cateva cuvinte la care sa fiu nevoita sa raspund si asta ca sa mai incerc sa gandesc! Stiu ca toti voiau sa nu ma deranjeze, dar, Doamne, cat as fi vrut sa fiu derajata!

Imi doream ca cineva sa-mi spuna : "Draga mea, mi-e asa de mila de tine!" dar nu am auzit asta de la nimeni. De ce cred oamenii ca e jenant acest sentiment? Ce e urat in a marturisi ca ti-e mila de cineva?  Poate nu am eu destula demnitate dar asa de bine mi-ar fi facut cateva vorbe de compasiune! Eu… in timp ce primeam  incurajari… tanjeam dupa mila!

As fi dorit un umar pe care sa  imi pun capul uratit si chel si sa plang, sa simt o mana pe crestetul transpirat de dureri… aveam nevoie de cineva care sa ma priveasca cu drag  atunci cand eu nu ma mai puteam privi. Dar mi-a fost dat sa fiu singura si asta trebuie sa fi avut un rost.

Aproape dupa fiecare telefon primit strangeam perna si plangeam continuand conversatia de una singura, spunand cuvintele pe care as fi vrut sa le spun celui de la capatul firului dar pe care, de teama de a nu-l tulbura prea tare, le inghitisem cu… demnitate.

Spiritual insa nu eram singura: ii aveam alaturi pe Dumnezeu, pe Maica Domnului - a carei icoana o lipesc de corpul meu cand niciun medicament nu ma mai ajuta - si sfintii pe care ii iubesc! Si asta nu a fost putin lucru! Asa am reusit ridicarea.

Ma doare insa si azi suferinta muta a copiilor mei.

Cred insa ca as fi fost mai puternica daca as fi primit ceva mai multa atentie. O comunicare mai profunda m-ar fi ajutat sa ma regasesc, sa ma depasesc, sa ma iert. Disperata, haotica, nu am stiut sa ma fac inteleasa si cu siguranta eu sunt de vina pentru felul in care a reactionat anturajul meu. In loc sa-mi protejez copiii, i-am facut sa sufere.

Imi asum intreaga nereusita a comunicarii si cred cu putere ca am primit ceea ce Dumnezeu a vrut pentru ca sa pot cauta in mine puterea, caci numai singuri ne putem salva. Nimeni si nimic nu-ti poate salva sufletul daca tu nu vrei  sa o faci,  invatand din neputinte si greseli si incercand sa iesi din marasmul propriilor tare.

Cand in sfarsit am inteles, in sufletul pustiit de suferinta si tristete am pus nadejdea in Dumnezeu si am inceput recladirea adevarata pentru ca privind in launtrul meu sa nu ma rusinez.

In revolta mea legata de disparitia omului meu, am uitat de multele daruri primite si l-am suparat pe Dumnezeu. El, in mod constant, in tot acest zbucium, mi-a daruit o multime de lucruri minunate pentru a-mi indulci amaraciunea pe care trebuia sa o traiesc ca sa imi mantui sufletul. Am fost insa oarba.

Am primit enorm in viata asta, asa ca suferinta am sfarsit prin a o oferi lui Dumnezeu jertfa pentru tot ce mi-a daruit. Azi, privind inapoi, pot zice : "Multumesc, Doamne, si iarta-ma,  caci acum stiu ca tu erai cu mine cand eu credeam ca m-ai uitat si ma auzeai cand eu credeam ca strig in pustiu!"

Oare suferinta, nefericirea, durerea si insingurarea pot sa ne faca mai buni?

Eu sunt convinsa ca da! Altfel… la ce bun totul? In fond, nimic nu ni se intampla degeaba. Golgota mea inca nu s-a sfarsit si doar Dumnezeu stie cum si cand se va termina; fiecare are istoria lui, fiecare isi are un parcurs anume.

Tot ce imi doresc este sa pot sa ma iert pentru lipsa de curaj, pentru suferinta adusa copiilor mei si mamei mele, sa ma bucur de ceea ce imi este dat si sa ma impac cu ceea ce trebuie sa traiesc. Nu astept miracole. Viata, cu toate cate le cuprinde,  merita traita caci este ea insasi un miracol. 

Va multumesc daca ati citit pana la capat spovada mea si va cer iertare daca v-am intristat. Dar numai asa, miscand in noi sentimentul compasiunii fata de semenii nostri, putem deveni mai buni. Altfel… sfarsim aroganti si cinici. 
 

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau”.

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare.



Autor: Cita
 


 SHARE :  Trimite pe mail
maincancerboalaiubireviatabucurie CITESTE MAI MULTE DESPRE

16310 citiri

101 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.