Panorama a orasului Singapore / Foto: Agerpres
Tot ce a fost vechi, cu exceptia catorva puncte de interes turistic, a fost daramat si eventual reconstruit, asa ca acum nu mai poti vedea nicaieri case de lemn cu acoperis de stuf, ci numai zgarie-nori cu apartamente moderne.
Infrastructura este nu numai impecabil realizata, este un proiect grandios, conceput pentru toata insula, inclusiv pentru dezvoltarile ulterioare si include drumuri, pasaje, sistem electric, de gaze, de aer conditionat, totul subteran.
Ca pieton turist nestiutor insa s-ar putea sa ai o problema. Daca o iei la picior pe strada, constati la un moment dat ca trotuarul s-a terminat. Nu este nicio farsa si nicio greseala de proiectare. Pietonii au in general pasaje speciale, fie supra, fie subterane, garnisite pe margine cu magazine de lux si restaurante, astfel incat nici nu-ti dai seama cand ai traversat un sfert de oras.
Lumea pietonilor pare paralela cu cea a traficului auto si are indicatoarele ei. Odata coborat intr-un pasaj, care dupa standardele noastre poate fi usor confundat cu un mall, semnele iti arata directia catre alt mall, catre statii de metrou, obiective turistice, cladiri de birouri, hoteluri sau statii de autobuz. Rareori esti nevoit sa iesi la suprafata, unde, intre noi fie vorba, nu prea vrei sa dai cu nasul de caldura si zapuseala.
Totul este de o curatenie impecabila pentru ca amenzile sunt de ordinul sutelor sau miilor de dolari. Nu ai voie sa fumezi, sa mananci sau sa bei pe strada sau in mijloacele de transport si nimeni nu o face. Construiesc cladiri impresionante intr-un ritm ametitor pentru ca, ne-a spus-o un localnic, stiu ca trebuie sa fie primii, oricand le-o poate lua cineva inainte. Sunt constienti ca sunt o natiune mica si sansa lor este sa faca lucruri cu adevarat extraordinare.
Strategia lor economica este sa aiba o populatie educata, vorbitoare de limba engleza, competitiva pe piata muncii oriunde in lume si sa isi adapteze industriile la cerintele pietei mondiale. Nu au resurse naturale importante si nu produc mare lucru, in schimb, s-au orientat in ultimii ani pe productia de medicamente, turism, finante, organizarea de congrese si conferinte. Daca peste cativa ani se cere altceva, sunt gata sa se adapteze.
Anul acesta au aniversat 45 de ani de independenta si au facut doua repetitii pe care noi le-am crezut a fi sarbatoarea in sine. De ce? am intrebat. Pentru ca evenimentul propriu-zis trebuie sa iasa perfect. Pe insula Sentosa intentioneaza si au si inceput sa faca o mare statiune si un parc de distractii deosebit. Pentru asta au angajat cateva companii de consultanta de talie mondiala pentru a le spune ce anume sa construiasca acolo astfel incat sa atraga turisti din toata lumea si sa fie profitabile.
Au cel mai mare aeroport din sud-estul Asiei, au parcuri naturale extraordinare, gradini zoologice cu specii rare, turisti din toata lumea si totusi, vorbind cu un taximetrist, ne-a spus cu oarecare individie: "Ah, voi in Romania, aveti o tara mare, cu resurse multe, voi ce produceti acolo"?