Smart Woman

Eram deja de patru zile in Buenos Aires. Vremea trecuse brusc de la primavara la iarna. Ploua pe rupte si, desi erau atatea de vazut intr-un oras imens, nu reuseam sa ies prea des din cartierul relaxat in care ne aciuasem. Pentru ca inca nu se aratase nici un loc care sa semene a salon de tango, devenisem putin stresata de ideea de tango despre care vorbeau toti calatorii care trecusera prin Buenos Aires si cu care ma intilnisem in Rio de Janeiro. Pentru ca cel mai bun loc unde se dadeau lectii de tango era in centru, la cateva statii bune de cartierul unde stateam, amanam zilnic.

Din cauza ritmului orasului (porteños, locuitorii Buenos Aires-ului, nu cineaza inainte de 22:00) si a micului dejun cu dulce de leche (varianta argentiniana a caramelului), nu reuseam sa ajung la timp in Confiteria Ideal unde puteam beneficia, contra sumei de 25 de pesos, de lectiile de tango. Am ajuns intr-un final, dupa cinci statii cu metroul si cateva strazi sau "quadros".

Am intrat in salonul plin de oglinzi, cu vitralii si mese asezate in cerc. Aerul de Bucuresti interbelic m-a facut sa ma simt transpusa intr-un alt timp. Urc scarile si dau de profesorii de tango: el, mai mic decit mine cu cel putin un cap dar teribil de impozant prin prestanta, si ea, o doamna respectabila de 40 de ani cu un umor contagios. Cu doua cuvinte in spaniola si unul in engleza, mi s-a explicat putin despre filosofia tangoului, dansul declarat patrimoniu cultural UNESCO in 2009, dupa cum zice Wikipedia. Se pare ca ideea in tango este sa lasi barbatul sa conduca in timp ce tu, femeia, opui rezistenta dar atat cat sa fii ghidata. Nu ca mi-ar placea conceptul, dar parca in acel cadru mergea la fix cu senzualitatea nostalgica emanata de cuplurile care dansau deja milonga. Pentru ca oricat erai de incepator, puteai lua parte la „milonga” dupa invatarea miscarilor de baza.

Eu am avut noroc cu un bibliotecar, fost profesor de tango. Dupa ce ma chinuisem cu lume mai mult sau mai putin artimica sau afona, cind am fost invitata la dans de un dansator de tango adevarat, am prins din zbor miscarile. Atunci am inceput sa ma uit in jurul meu in timp ce imi calculam in cap pasii: batrani, tineri, eleganti, cu bijuterii sau fara, oamenii venisera ca in fiecare vineri in Confiteria Ideal pentru milonga. Pentru ei era un ritual, inainte de a se intilni cu prietenii cu care vor petrece pana inspre dimineata. Nimic pentru turisti, nimic pentru "ochii lumii". Erau doar el si cu partenera eleganta, miscandu-se cu fruntile apropiate si ochii inchisi pe ritmuri eterne de tango. Zambetul lor era sincer, placerea dansului era reala. Pasional sau pur si simplu placut, tangoul parea un fel de defulare fizica a unei tensiuni acumulate.

Daca ultima scena din "Ultimul tango in Paris" se incheie cu impuscaturi, ultima scena din "Primul tango in Buenos Aires" se incheie cu rucsacul si bocancii cu care calcasem in mod profan pe un ring de dans pe care vor aluneca pentru totdeauna imaginea unui oras sublim si amintirile unei natii bulversate de crize economice. Cred ca tangoul nu va disparea niciodata din Buenos Aires. Sper.