Smart Woman

Cine a trecut macar o data in viata de tipul 1 sa ridice mana. Nu e nevoie de statistici ca sa ne dam seama ca o despartire vine insotita de manifestarile fizice ale durerii. Cel de-al doilea tip de despartire e o noutate in palmaresul de ciudatenii. Mi-a ajuns la urechi de curand, cand niste cunoscuti au ales aceasta varianta de a pune punct.

Dupa o relatie de cativa ani, cu hopuri si damburi (ca oricare alta), pe parcursul careia si-au facut cumparaturile la comun, precum si prieteniile, au ajuns intr-un impas de care nu au putut sa treaca. Nu e o poveste lacrimogena cu inselat and co., ci o poveste trista a unor oameni care au avut nevoie de mai bine de trei ani ca sa descopere ca nu se potrivesc cu adevarat. Odata ajunsi in acest punct si-au spus ca o relatie civilizata cere o despartire pe masura.

Petrecerea data cu ocazia nefericitului moment a avut un dublu, daca nu chiar triplu scop:

1. sa ii anunte pe cunoscuti ca, incepand din acel moment, trebuie sa ii sune separat cand au ceva de vorbit cu ei;

2. sa faca o incheiere pe masura si sa clarifice lucrurile inainte de a-si vedea de viata;

3. sa scape de lucrurile pe care nu si le pot imparti sau pe care nu le revendica nici unul dintre ei. Asa se explica tombola cu surprize prin care cei doi s-au despartit de obiectele ce intrau in categoriile de mai sus.

Te-ai astepta ca o astfel de petrecere sa se asemene cu un priveghi. Va spun din experienta ca nu e asa. A rezultat o petrecere ca oricare alta, cu discutii vesele, rasete si amintiri din "vremurile bune".

Nu as putea spune daca ideea petrecerii de despartire le apartine sau nu. Nu mai cunosc alte cazuri de petreceri de despartire insa scriam in urma cu ceva vreme despre ceremoniile de divort la care apeleaza din in ce mai multe cupluri japoneze. Vazute ca ocazie pentru un ultim "DA" spus de bunavoie si "in cooperare", ceremoniile ii ajuta pe fostii soti sa isi vada de drum fara sa care in spate bagajul emotional al trecutului.

Oricat de elegant ar parea sa inchei astfel o relatie, fie ea oficializata sau nu, e greu de crezut ca vrem, cu incapatanare, sa sarbatorim un esec. Nu poti sa treci peste trei ani din viata cu o petrecere. Nu zic ca e nevoie de palme dar totusi…

Mai degraba as zice ca petrecerea e izvorata dintr-o nevoie actuala de a face totul in ochii lumii, dar si de ochii lumii. O despartire e inca o nota in cartea vietii noastre scrisa pe Facebook, Twitter etc. Cineva imi amintea cu umor zilele trecute ca, daca nu esti pe internet, nu existi. Drept completare putem spune ca daca oamenii din jur nu ne cunosc si nu ne stiu actiunile, avem impresia ca nu existam. Asta e boala societatii "vedetizate" in care traim.