Acasa | Insider | Femeile in presa din Romania si din lume - doar 6% din stiri contesta stereotipurile de gen
Femeia in mass media / Foto: HotNews.ro
Studiul "Who Makes the News" ("Despre cine vorbesc stirile") are ca obiectiv oferirea unei imagii detaliate a numarului de femei si barbati din stirile din intreaga lume, genurile de povesti in care sunt implicati si rolul pe care il joaca in stire. Studiul a inclus televiziune, radio si presa scrisa. In Romania cercetarea a fost derulata de catre Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii.
In 10 noiembrie 2009, echipe de cercetatori din 108 tari au monitorizat 1,365 ziare, radiouri, programe TV si pagini de internet. Astfel, s-au analizat aproximativ 17.800 de stiri si peste 38.000 de subiecti prezentati de aceste stiri. Lumea portretizata in stiri este preponderent masculina, 76% din oamenii despre care auzim sau citim in cadrul stirilor fiind barbati. Iar in cele 24% din cazuri in care subiectul este o femeie, majoritatea promoveaza clisee si doar 6% din stiri contesta stereotipurile de gen.
Rezultatul primului studiu de acest fel, desfasurat in1995, a relevat ca numai 17% din subiectii stirilor erau femei. In 2005, a treia monitorizare a evidentiat si faptul ca sexul celui care face stirea influenteazs accesul femeilor ca subiect al stirii: erau mai multe femei-subiect in stirile prezentate de jurnaliste (25%) decat in stirile prezentate de jurnalisti (20%).
S-a remarcat faptul ca femeile reporter au o prezentă semnificativa in stirile sociale - 80%, in stirile despre stiinta si sanatate - 76%, in stirile despre celebritati, artăsi media - 72% si în stirile despre violenta - 65%. Stirile din domeniul politic sunt in continuare predominant prezentate de barbati-reporter.
In Romania, asa cum au aratat-o si alte cercetari, se remarca o tabloidizare puternica a presei scrise, dar si a televiziunii si radioului. Astfel, stirile sunt dominate de celebritati şi de violenţă. Probleme serioase, din domeniul juridic, economic sau social, chiar si atunci cand sunt foarte importante pentru populatie, nu sunt evidentiate ca atare sau chiar lipsesc total.