Kristy Fraser-Kirk / Foto: captura YouTube
Kristy Fraser-Kirk, in varsta de 27 de ani, si-a dat in judecata fostul sef acuzandu-l ca a lansat impotriva ei o campanie de hartuire sexuala ce a presupus, printre altele, incercari repetate de a o atinge si de a o saruta. Acuzatia s-a extins si asupra echipei manageriale a companiei, deoarece, conform fostei angajate, acestia au fost informati cu privire la comportamentului CEO-ului si nu au facut nimic sa il previna, informeaza The Telegraph.
Reclamanta a cerut initial suma record de 37 milioane de dolari luandu-si angajamentul de a dona o mare parte din ea unor organizatii caritabile ce ajuta vicitemele hartuirii sexuale la locul de munca. Ulterior avocatii au negociat pana la suma de 850,000 dolari, iar Fraser-Kirk si-a reviziut promisiunea argumentand ca suma ce urma sa fie donata reprezenta, de fapt, daunele acordate prin hotarare judecatoreasca. Dupa cum era insa de asteptat, australianca s-a declarat multumita de intelegere, chiar daca suma obtinuta este semnificativ redusa fata de cea ceruta.
In urma scandalului, Mark McInnes, acum fost sef executiv al cunoscutului lant comercial David Jones, a devenit primul CEO australian nevoit sa isi dea demisia din cauza unor acuzatii de hartuire sexuala. Dupa ce a plecat din companie cu suma de 2 millioane de dolari in cont, McInnes a recunoscut ca s-a comportat "intr-o maniera necorespunzatoare pentru un sef in ceea ce priveste interactiunea cu personalul de sex feminin."