Acasa | Smart Story | Cantareata Sanda Weigl: “Mi se parea foarte nostim ca 6 barbati inalti si puternici au venit sa ma ridice pe mine.”

Cantareata Sanda Weigl: “Mi se parea foarte nostim ca 6 barbati inalti si puternici au venit sa ma ridice pe mine.”

 SHARE  

Adaugat in 11 martie 2010

Cantareata Sanda Weigl: “Mi se parea foarte nostim ca 6 barbati inalti si puternici au venit sa ma ridice pe mine.”

Sanda Weigl / Foto: Arhiva personala

Niciodata prejudecatile nu mi-au fost mai intaratate ca in ziua in care am intalnit-o pe cantareata Sanda Weigl. Tatal ei, un apropiat al lui Petru Groza, a fost unul dintre intelectualii marxisti care au adus comunismul in Romania. Dar ascultand-o pe Sanda povestindu-si incredibila viata, cu o voce adancita si calma, mi-am simtit rautatea imblanzita.

M-am linistit in fata femeii marunte care umple cluburile din New-York cu melodiile Mariei Tanase si cele ale vechilor lautari. Istoria i-a dat viata peste cap de multe ori: cand a parasit Romania, cand a ajuns star-rock, cand a fost arestata, cand a emigrat din nou. Si in toata aceasta valtoare nebuneasca, punctul fix al Sandei Weigl a fost muzica romaneasca.

Vlad Mixich: Stiti cine este prim-ministru in Romania?
Sanda Weigl: Basescu?
V.M.: Nu. Mai incercati?
Sanda Weigl: Nu, nu. Primul-ministru? Habar n-am.

“Mi-am pastrat limba pentru ca am cantat tot timpul in romaneste”

V.M.: Nu va intereseaza politica?
Sanda Weigl: Ma intereseaza dar nu ma mai descurc in Romania. Nu mai inteleg ce se intampla acolo cu partidele si cine e cu cine. Am incercat sa inteleg dar pentru ca... aaa... cum se spune?
V.M.: ....
Sanda Weigl: Trebuie sa intelegeti ca romana mea...
V.M.: E excelenta!
Sanda Weigl: ...e limba unei fete de 13 ani. Am avut 13 ani cand am plecat de acolo.
V.M.: Cat de des vorbiti romaneste?
Sanda Weigl: Vorbesc cu romanii de aici pe care-i cunosc si cu mama.
V.M.: Dar nu aveti accent deloc.
Sanda Weigl: Eu mi-am pastrat limba pentru ca am cantat tot timpul in romaneste. Numai asa am reusit. De fapt eu nu am mai avut cu cine vorbi: sotul meu e neamt, din pacatele pe fetele mele nu le-am invatat romana si ele sunt foarte suparate pe mine din cauza asta. Dar atunci traiam in Germania si sotul meu vorbea nemteste si m-am gandit “cum sa vorbesc eu romaneste cu fetele mele?”. Dar am gresit, trebuia sa o fac.
V.M.: Cand ati fost ultima oara in Romania?
Sanda Weigl: In 2007. Am fost la Timisoara, la Sibiu, la Cluj. La Bucuresti am avut niste sponsori si dintr-odata mi s-a spus acolo ca unul dintre sponsori este domnul...Mir-cea Geo-ana? E corect cum am spus, da? Eu nu stiam cine e. Am un verisor in Romania pe care-l iubesc foarte mult si trebuia sa cinez impreuna cu el si cu mama mea. Dar producatoarea mi-a spus ca asta, Geoana, vrea sa se intalneasca cu mine. Mama, care traieste la Berlin, nu stia nici ea cine e Geoana si a spus de ce sa nu cinam cu totii? L-am sunat pe varul meu si el mi-a raspuns categoric “Nu! In niciun caz nu vreau!”. Si m-am speriat si l-am intrebat: ”Dar cine e asta? De ce nu vrei?”. Dar verisorul meu, care a fost plecat multi ani din Romania unde are acum un birou de arhitectura foarte mare, nu vrea sa aiba nimic de-a face cu politica. Deci cine e primul-ministru?
V.M.: Emil Boc.
Sanda Weigl: Buc?
V.M.: Boc.
Sanda Weigl: B-O-C?
V.M.: Da.
Sanda Weigl: N-am auzit niciodata numele asta. Primul-ministru? Habar n-aveam.
V.M.: Da. E important.
Sanda Weigl: Si de ce e important?
V.M.: E primul-ministru. In Romania primul-ministru e important.
Sanda Weigl: Asa e.
V.M.: Am citit undeva ca ati fi castigat in Romania un concurs pentru copii la TVR.
Sanda Weigl: Aaa, nu... Uite asa se creeaza legendele. Am castigat o multime de concursuri dar in Germania, nu in Romania. In Romania nu as fi putut castiga concursuri pentru ca parintii mei erau deja... Nu mai aveau voie sa faca nimic.

“Petru Groza l-a aparat pe tatal meu”

V.M.: Tatal dumneavoastra a plecat din Germania si a venit in Romania pentru ca era evreu?
Sanda Weigl: Comunist.
V.M.: Comunist... Si ce s-a intamplat? Cum de a cazut in dizgratie in Romania?
Sanda Weigl: E foarte simplu. El era neamt, era intelectual, au fost atunci niste lupte pentru putere si Gheorghe Gheorghiu Dej a castigat si a scapat de toti cei care nu erau in grupul lui. Tata apartinea mai mult de grupul lui Lucretiu Patrascanu. Dar el nu era un functionar, era un om de stiinta, profesor la Universitate si dintr-odata, intr-o buna zi, a venit la Universitate si nu i-au mai dat voie sa intre. L-au dat afara. Si a aparut in Scanteia un articol mare in care scria ca el e un freudian, ceea ce nu era, dar nu era vorba despre asta ci despre a-i cauta un nod in papura. Pe vremea aia Freud era indezirabil. Mama era tanara, era romanca si nu avea nimic de-a face cu trecutul comunist legat de grupul Patrascanu, dar au dat-o afara pentru ca era sotia lui. I-au spus sa se desparta de el dar desigur ca ea nu a vrut si atunci au dat-o afara. Eu abia ma nascusem atunci.
V.M.: Tatal dumneavoastra a fost in puscarie?
Sanda Weigl: Nu. Nici el, nici mama. Fiind comunist, el a fost inchis sub Antonescu. Da, asta a fost grozav ca nu l-au inchis pentru ca multi prieteni de-ai lui au fost inchisi sau impuscati. Petru Groza l-a aparat pe tatal meu si probabil de aceea a si scapat. Parintii mei au crezut intotdeauna ca e o greseala si ca tovarasii isi vor da seama. Dar n-a fost o greseala. La inceput nu au avut voie sa lucreze nicaieri. Mama a incercat sa lucreze la o fabrica dar nu i-au dat voie. Atunci au inceput amandoi sa faca traduceri si, dupa un timp, mama a primit un post de lector la o editura. Dar tata nu. Chiar inainte de a pleca, prin ‘56, i-au dat voie si tatei sa lucreze la spital.
V.M.: Cand ati aflat povestea asta?
Sanda Weigl: Ne-au spus abia cand ne-am mutat in Germania. Pana atunci nu stiam pentru ca le-a fost frica sa ne spuna, mie si fratelui meu. Eu am fost disperata cand ne-am mutat in Germania. Aveam 13 ani si nu vroiam sa plec din Romania si sub nicio forma nu vroiam sa plec in Germania.
V.M.: Dar ce aveati cu Germania?
Sanda Weigl: Pentru ca Germania era in timpul meu, cand am crescut in Romania, Germania nazistilor. Am fost devastata cand am auzit ca plecam in RDG. Am plecat pentru ca se facuse din ce in ce mai rau. Spuneam “bine acum plec, dar cand voi face 18 ani ma intorc”. Desigur ca nu am facut asa ceva. Eu nu stiam nicio boaba de germana si a fost greu la inceput. Ne-am dus in RDG pentru ca verisoara primara a tatei, Helene Weigl, era sotia lui Bertolt Brecht. Ea a venit si ne-a vizitat la Bucuresti si a vazut cat de rau traiam acolo. Locuiam intr-o locuinta mica cu doua camere si noi ocupam una singura. In cealalta statea altcineva, o anumita Eliza care avea gaini in camera. Pentru tatal meu, care era profesor, era ingrozitor sa traiasca in felul acesta. Si Helene Weigl l-a convins pe tata ca RDG-ul e o Germanie noua.
V.M.: Si asa era?
Sanda Weigl: Ooo nu. Desigur ca nu era asa. Dar in orice caz a fost o noua sansa pentru tatal meu care avea 60 de ani, era bolnav si avea doi copii mici.
V.M.: Cum de au reusit sa plece? A existat un aranjament?
Sanda Weigl: Da, a durat 4 ani pana au reusit sa iasa pentru ca era ceva fara precedent. Daca lumea pleca din Romania, de obicei oamenii plecau in vest. Cine era atat de nebun incat sa plece in alta tara socialista? Helene Weigl a reusit sa aranjeze lucrurile la nivel inalt si, la sfarsit, practic i-au dat afara pe parintii mei. A trebuit sa renunte la cetatenie, la orice aveau. Si am ajuns la Berlin si era ingrozitor acolo. Era atat de frig si cenusiu si totul era o ruina. Dar apoi am invatat limba, am inceput sa merg la scoala...
V.M.: Va vad oftand. Nu sunt amintiri placute?
Sanda Weigl: Nu. Deloc. Desigur cand am avut 18 ani as fi putut sa ma intorc in Romania dar eram indragostita de un berlinez. In plus, deja ma gandeam cum sa fug in Vest, nu in Romania.

“Comunismul? Niste oameni care au dorit sa aiba putere asupra altor oameni”

V.M.: Ce parere aveati ca adolescenta despre comunism?
Sanda Weigl: Parintii mei inca erau rezervati si nu le venea sa creada cum e in realitate comunismul. Spuneau ca “totusi cauza e o cauza buna” si pentru ei comunismul era o manifestare a anti-fascismului. Dar le era frica chiar si cand ajunseseram in RDG si imi aduc aminte cum tata mi-a explicat ce inseamna precautia si ca orice lucru are doua fete, una buna si alta rea. Pentru mine insa, fiind deja departe de Romania, cel mai important lucru era Zidul. Toate discutiile mergeau in jurul Zidului: daca Zidul e bun sau nu e bun. Daca e mai bine in Vest sau nu. Zidul s-a ridicat la o saptamana dupa ce am ajuns noi in Berlin. Tata a fost socat. Traise deja doua razboaie, fugise din Germania din cauza nazistilor, acum venise inapoi si, dupa o saptamana, vedea din nou tancuri pe strazi. Atunci era sa innebuneasca. Iar pentru mine nemtii erau tot nazisti. Nu puteam sa cred ca dintr-o data, bum, toti devenisera comunisti. Profesorul meu de istorie din liceu fusese ofiter nazist si apoi brusc intrase in partidul comunist. Pentru mine si pentru colegii mei de generatie asta era incredibil. Ii priveam pe toti cu un ochi foarte critic si aceasta atitudine a atins punctul culminant in 1968 cand am scris, impreuna cu grupul meu de prieteni, manifeste impotriva invaziei Pragai.
V.M.:Impotriva sovieticilor?
Sanda Weigl: Da, dar si impotriva nemtilor ca si ei au fost acolo. Iarasi in Cehoslovacia erau tancuri nemtesti si sovietice. Am scris de mana cam 500 de manifeste si a doua zi dupa invazie le-am imprastiat prin oras.
V.M.: Nu v-ati dat seama cat de mult riscati?
Sanda Weigl: Eu nu mi-am dat seama. Nu m-am gandit ca e posibil sa ma bage la inchisoare pentru ca am scris manifeste. Vazusem asta in filme, nu in viata adevarata. Prietenul meu mi-a spus “Vezi daca faci asta, te baga la inchisoare”. Si eu i-am zis “Ce esti nebun? Nu te cred. Ce acum ti-e frica?”. Si am scris.
V.M.: Cati ani aveati?
Sanda Weigl: Aveam 19 ani si eram deja studenta.
V.M.: V-au arestat?
Sanda Weigl: Da. Au venit la mine acasa si mi-au spus sa vin cu ei pentru ca au cateva intrebari. Erau doi la usa, doi stateau pe scara si doi asteptau jos. Sase. Pentru mine? Un metru cincizeci, subtire, 19 ani. Stii, de fapt nu m-am speriat si am inceput sa rad. Radeam tot timpul, isteric. Mama a crezut atunci ca am innebunit. Mi se parea foarte nostim ca 6 barbati inalti si puternici au venit sa ma ridice pe mine. Ar fi fost de ajuns unul. Aveau o masina mare si m-au asezat intre ei la mijloc si mi-au pus niste ochelari negri sa nu vad unde ma duc. Abia cand au inchis usa celulei mi-am dat seama ca e serios.
V.M.: STASI va arestase?
Sanda Weigl: Da. Pe atunci nu exista altceva in RDG decat STASI.
V.M.: Cat timp ati fost retinuta?
Sanda Weigl: Am stat o luna la inchisoare si apoi a fost procesul. A fost un proces-spectacol, in felul celor inventate de Stalin. A durat o saptamana si au vorbit acolo tot felul de profesori de universitate si scriitori care spuneau ca noi suntem sub influenta unor dizidenti cu care eram prieteni. Ne-au dat sentinta de inchisoare dar, dupa un timp, au schimbat-o in eliberare conditionata. M-au trimis intr-o fabrica de chimie unde impachetam la banda rulanta diferite medicamente. Am lucrat acolo si in alte locuri si, dupa patru ani, mi-au permis din nou sa studiez. Dar nu mi-au dat voie sa cant.
V.M.: Cum definiti comunismul?
Sanda Weigl: Eu nu sunt un om idealist. Sunt un om realist. Nu am o viziune despre ce ar fi putut sa fie comunismul. Eu stiu doar ceea ce s-a intamplat. Comunismul nu e o idee ci sunt niste oameni care s-au comportat asa cum au facut-o si care au dorit sa aiba puterea asupra altor oameni si sa-i oprimeze. De aceea sunt impotriva lui. Si eu imi doresc si visez la un fel de a trai impreuna, de a coexista. Fiecare sa-l lase pe celalalt in pace. Sa-l lase sa faca ce vrea. Daca fiecare si-ar face profesia asa cum trebuie, atunci totul ar fi in regula. Dar cum majoritatea lumii nu-si face treaba cum trebuie si se uita intotdeauna la celalalt si il arata cu degetul, lucrurile nu merg bine. In plus, toata lumea isi doreste sa aiba putere asupra celuilalt. Plecand din familie, unde parintii vor sa aiba putere asupra copiilor. De acolo piramida creste si isi intinde umbra peste tot.

“Am cantat Maria Tanase si mi-au dat medalia de aur.”

V.M.: Cand ati inceput sa cantati?
Sanda Weigl: Cand aveam 16 ani la Berlin am cantat impreuna cu o trupa de rock destul de celebra, Team 4. Unul dintre cantece a ajuns pe locul 1 in topurile din RDG si am ajuns peste tot, peste tot la televiziune, la radiouri. Asta s-a intamplat chiar inainte de episodul cu manifestele si, dupa ce m-au arestat, nu am mai avut deloc voie sa apar in public. Eram ca ciumata. Abia dupa ani buni am reusit sa cant din nou, impreuna cu o trupa de jazz.
V.M.: Prin urmare ati fost un star rock in RDG?
Sanda Weigl: Nu prea mi-am dat eu seama si nici nu mi-a placut sa fiu atat de cunoscuta. Nu mi-a placut cantecul, era un text tampit despre seara care vine. Mi-a fost rusine sa ajung numarul 1 cu acel cantec. Mai tarziu, cand eram deja la Universitate, m-am dus singura la un concurs international de chanson care avea loc la Dresda. Am cantat un cantec romanesc al Mariei Tanase, “Maine toti recrutii pleaca”, si juriul mi-a dat medalia de aur. Cu acel cantec am ajuns din nou la televiziune si am crezut ca am scapat. Dar imediat dupa prima difuzare mi-au pus capac si nu am mai fost difuzata.
V.M.: De ce ati ales atunci un cantec romanesc?
Sanda Weigl: Nu pot sa explic. De cand eram mica am cantat cantecele Mariei Tanase. Intotdeauna mi-au placut. Cred ca asa a vrut Dumnezeu. Aveam un caiet in care scriam toate textele si la scoala in pauze cantam tot Maria Tanase.
V.M.: Erati o tanara cantareata din Berlinul de est care nu fusese niciodata in Occident. Ce credeati ca exista dincolo de Zid?
Sanda Weigl: Peste Zid era literatura grozava, muzica grozava, pictura, oameni liberi care puteau sa discute, puteau sa calatoreasca. Pentru mine Spania era un vis si imi placea foarte mult muzica flamenco si muzica tiganeasca. Sa ajung in Spania era visul meu. Dupa ce am trecut peste Zid, in 1977, in prima luna m-am dus in Spania.
V.M.: Cum ati trecut peste Zid?
Sanda Weigl: M-au dat afara. Partidul a hotarat sa-i dea afara pe toti dizidentii. Eu abia asteptam sa plec. Am plecat cu o valiza in mana si parintii au ramas in Berlin. Tata a si murit un an mai tarziu si nu am avut voie sa merg la inmormantarea lui. Nu am mai avut voie sa ma intorc. Aveam 25 de ani si vroiam sa raman in Spania dar mi s-a oferit un post de secretar literar la un teatru din Berlinul de vest. Si m-am gandit sa ma intorc sa lucrez pentru bani si, cand voi strange suficient, sa plec din Germania. Intotdeauna am vrut sa plec din Germania. Dar la Berlin mi-am cunoscut sotul cu care sunt si astazi impreuna si am avut copii.
V.M.: Ati lucrat atunci cu faimosul regizor Robert Wilson.
Sanda Weigl: I-am fost asistenta pentru trei productii si am fost si inca suntem foarte buni prieteni dar ideea mea era sa plec din Germania la prima ocazie. Si ocazia s-a ivit cand sotul meu, Klaus Pohl, care este actor si dramaturg, a avut dintr-o data un succes enorm cu doua piese care s-au jucat peste tot. Dintr-odata am avut bani si ne-am gandit daca sa ne cumparam o masina mai scumpa sau o casa. Si am hotarat sa folosim acesti bani pentru a trai un an la New York, unde sa ne inscriem copiii la o scoala buna, sa invete engleza, sa mai iasa din Germania. Si asa am facut.
V.M.: Nici acum nu vorbiti Germania de bine. Care e limba dumneavoastra materna?
Sanda Weigl: Romana. Clar. Desi stiu cel mai bine nemteste. Romana mea e mai ruginita dar cand ma intreaba un strain ce sunt, intotdeauna spun ca sunt romanca.
V.M.: Desi ati trait doar 13 ani in Romania. De ce nu spuneti ca sunteti nemtoaica?
Sanda Weigl: Niciodata nu am spus ca sunt nemtoaica. Nu m-am simtit niciodata asa.
V.M.: E greu de inteles.
Sanda Weigl: Da, asa e. E greu de inteles. Mie imi place limba germana, sotul meu fiind scriitor ii citesc piesele, am mult de-a face cu limba germana. Dar nu imi plac oamenii si nu imi place mentalitatea lor.
V.M.: Dar la romani ce va place?
Sanda Weigl: Imi sunt mai aproape. Imi place umorul si caldura romanilor. Si limba imi place foarte mult. Pe strada daca aud romaneste ma intorc si ascult, daca aud germana trec pe celalalt trotuar. Daca ai asa o legatura cu Romania cum am eu, prin muzica, atunci asta nu are cum sa se piarda. Asta e radacina mea. Si acesta e de fapt raspunsul: ce imi place mie in Romania e muzica. Cand vorbesc in germana nu am niciun accent dar cand cant in germana, am accent. Si sotul meu si copiii ma roaga sa cant in limba romana. Mi se intampla ceva atunci cand cant muzica romaneasca. E asa... ca o vraja.

Taraful de lautari japonezi

V.M.: Dar la New York, unde locuiti de multa vreme, nu sunteti inconjurata de romani. Sunteti o romanca singura?
Sanda Weigl: Da, poate. Am doua prietene care lucreaza la ICR, aici in New York. Dar sa va mai spun o poveste. In urma cu cativa ani am cantat la un festival mare din Germania. A doua zi am primit un telefon si un domn m-a intrebat in engleza in ce an sunt nascuta si daca am facut scoala la Bucuresti. Dupa ce i-am raspuns ca da, am inceput sa vorbim in romaneste si mi-a spus ca suntem fosti colegi de clasa si ca sunt ultima din clasa noastra pe care trebuia sa o mai gaseasca. De la el am aflat ca aici, in New York, mai traiesc alti 9 colegi din clasa mea. Din clasa mea! Noua!!?? E o multime! Prietena mea cea mai buna din scoala, Eva, e aici in New York. Si Nuti, si Vicki. Imediat ne-am intalnit, am facut o masa cu mancare romaneasca.
V.M.: Si ce v-au intrebat cand v-ati intalnit?
Sanda Weigl: Ha...M-au intrebat “Ce faci ma Sanda?”. Le-am spus ca sunt cantareata. “Cantareata? Ce canti ma?”. Cantecele Mariei Tanase. “Esti serioasa? De ce faci asta ma?”. Pai pentru ca imi place. “Dar ce-ti place la cantecele astea? O sa-ti trimit eu alte cantece.” Le adusesem un disc si l-au ascultat: “Da ma, e frumos, dar de ce cantecele astea Sanda?”. Atunci mi-am dat seama ca sunt in Romania iarasi (zambeste nostalgic). Iata ca m-am mutat la New York si aici mi-am regasit radacinile.
V.M.: Cum ati inceput sa cantati in New York?
Sanda Weigl: Am cunoscut un violoncelist tanar care tocmai venea de la Julliard School si i-am povestit despre cantecele mele si am inceput sa cantam impreuna si am avut cateva concerte cu mare succes si am format un grup.
V.M.: Mai canta cineva in SUA muzica Mariei Tanase?
Sanda Weigl: Nu. Eu nu am auzit. Singurul care canta si el acum, pentru ca a cantat impreuna cu mine, e Balanescu. Cand m-am dus la el la Londra i-am spus ca vreau sa fac asta, el tot asa a reactionat: “Dar de ce vrei sa faci Maria Tanase?”. Zic: “Eu nu te inteleg, tu esti violonist, ai invatat muzica in Romania si vii din Romania si nu canti Maria Tanase? Imposibil. Cum poti?”. Si pe urma am inceput sa lucram si asa a inceput si lui sa-i placa.
V.M.: Prinde aici Maria Tanase?
Sanda Weigl: Da. Foarte mult. Americanilor le place la nebunie, dar vin si o multime de romani tineri, studenti, si au venit multi la mine si mi-au spus ca niciodata nu au ascultat muzica asta dar acum au auzit pentru prima data ce frumoasa e muzica asta. Da. Sunt mandra ca am reusit lucrul asta.
V.M.: Cu cine cantati in prezent?
Sanda Weigl: Acum cant cu cativa instrumentisti japonezi cu care am avut foarte mult succes. Combinatia asta de muzica romaneasca cantata de muzicieni japonezi e extraordinara. Romanii care ii asculta spun ca suna exact ca un taraf.
V.M.: Un taraf de japonezi? E incredibil.
Sanda Weigl: Da. Si sunt extraordinari.
V.M.: Cantecele. Unde le gasiti?
Sanda Weigl: Acum patru ani am fost cu fiica mea in Romania si am mers prin sate sa culeg cantece. Nu prea am mai gasit multe pentru ca din pacate nu prea se mai cantau. Se cantau manele. Dar am fost intr-un sat mic din apropiere de Targu-Mures, Ceuas, unde traiesc laolalta foarte bine tarani romani si tigani. Sunt foarte saraci. Acolo am fost la cateva nunti unde am prins putina muzica. Am cantat acolo cu o tiganca, o fata foarte frumoasa, si ea mi-a spus “Acum sa-mi canti si tu ceva”. Si i-am cantat “Recrutii” si a ascultat asa, iar apoi mi-a spus: “E multa viata in cantecul tau. Ai trait mult. E multa viata.”
V.M.: Ce ati invatat dupa viata asta multa prin care ati trecut?
Sanda Weigl: Ca nu conteaza sa ai, ci cel mai mult conteaza sa inveti. Sa stii. Cea mai importanta posesiune este sa stii. Doar asa poti intelege cum merge viata si doar asa poti sa storci tot ce-i mai bun din ea.

Caseta informativa:

Sanda Weigl s-a nascut la Bucuresti unde a locuit pana la 13 ani, cand a emigrat impreuna cu familia in Berlinul de Est. Adolescenta si-a petrecut-o in casa vaduvei celebrului dramaturg Bertolt Brecht. A facut parte dintr-o trupa rock est-germana, unul dintre cantecele ei devenind numarul 1 in topurile vremii.

Sanda Weigl a colaborat cu regizori faimosi, precum Robert Wilson sau Luc Bondy, lucrand in teatrul Schiller, de aceasta data in Berlinul de Vest. Emigrata la New York a adaptat melodiile Mariei Tanase si muzica tiganeasca pentru ritmurile specifice jazz-ului.

Succesul muzicii sale in cluburile new-yorkeze i-a adus numeroase cronici pozitive in presa germana si americana. Printre muzicienii romani cu care a colaborat se numara Alexandru Balanescu si Lucian Ban. In prezent, Sanda Weigl este acompaniata de un taraf de lautari format din instrumentisti japonezi, impreuna cu care canta in turnee in Statele Unite, Germania sau Romania.

Informatii istorice:

Egon Weigl, neuropsihiatru si psiholog, a parasit Germania nazista pentru a trai in Romania. In anii ‘40 a activat in ilegalitate, in casa sa desfasurandu-se intalniri conspirative ale activistilor comunisti. A fost deconspirat si inchis in timpul regimului Antonescu.

Odata cu instalarea dictaturii comuniste, Egon Weigl a devenit profesor al Universitatii din Bucuresti. A cazut in dizgratie in urma luptei pentru putere dintre doua factiuni comuniste, una avandu-l drept lider pe Lucretiu Patrascanu (executat in 1954), iar cealalta condusa de Gheorghe Gheorghiu Dej.

Profesorul Egon Weigl s-a reintors in Germania, in Berlinul de Est. Lucrarile sale stiintifice din domeniul neurolingvisticii si neuropsihologiei continua sa fie si astazi citate in articole de specialitate.



Autor: Vlad Mixich
 


 SHARE :  Trimite pe mail
mainnew yorkvlad mixichSanda Weiglromania CITESTE MAI MULTE DESPRE

6579 citiri

20 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.