Acasa | Smart Story | Nostalgia crinolinelor si a umbrelutelor interbelice

Nostalgia crinolinelor si a umbrelutelor interbelice

 SHARE  

Adaugat in 12 martie 2010

Nostalgia crinolinelor si a umbrelutelor interbelice

Epoca / Foto: SmartWoman

Nu am deloc inclinatii vetuste. Dimpotriva, contemporaneitatea mi se pare de-a dreptul captivanta. Prin urmare, nu am nimic special impotriva femeilor din zilele noastre. Insa am, din cand in cand, o nostalgie a trecutului, fie el apropiat sau indepartat.

Femeile de azi sunt altfel pana si fata de femeile de ieri. (Evident, ma refer la cele care traiesc cel putin intr-o societate cu un grad minim de civilizatie!) Ele sunt deosebite din multe perspective, de la aspectele fizice pana la cele psihice.
Uneori, mi se pare ca femeile contemporane sunt profane, dar mai sincere decat predecesoarele lor. Sau, cel putin, asta proclama ele atat in viata, cat si pe ecrane. Multe sunt aproape transparente: isi etaleaza ostentativ trupul si gandurile cele mai intime, spre placerea sau disperarea barbatilor.

Alteori, mi se pare ca doamnele si domnisoarele de altadata si-au dus viata sub semnul unei pudori ipocrite, reusind, totusi, sa fie gratioase (nu neaparat voluntar, ci sub presiunea unei societati dominate de tabieturi si constrangeri sociale). Am senzatia ca dincolo de suavitatea lor studiata s-a ascuns o fireasca nevoie de bestialitate, de expunere si exprimare fatisa cel putin la nivel instinctual, pentru ca acesta este mai greu de controlat.

Ma intreb daca barbatii mai simt azi nevoia de a descoperi cu rabdare femeia sau femeile de langa ei. Sunt curioasa daca s-ar mai infiora vreunul la vederea unei glezne care se infiripa delicat de sub o crinolina de catifea. Sau a unei priviri straine si speriate tainuite cu grija in spatele unui evantai imaculat. Sau a unei suvite valuroase de par care anina de sub o umbreluta dantelata leganata de o femeie incantatoare.

Sper ca intelege toata lumea exprimarea metaforica. Vremurile nu pot fi si nu trebuie intoarse. Vremurile pot fi cel mult amintite, regretate, elogiate, condamnate si asa mai departe.

Vremurile pot fi comparate. Tot asa cum incerc si eu sa pun fata in fata femeile de acum cu femeile de atunci. Si, inevitabil, ajung sa ma intreb daca emanciparea castigata cu atata truda ne-a schimbat radical. Nu pe mine sau pe tine in plan particular. Nici pe modelele din mass-media. Ci pe majoritatea femeilor. Si nu in calitate de individe (cu toate implicatiile sociale, domestice, profesionale, emotionale etc. ale acestui statut), ci strict in calitate de femei, de reprezentate ale „sexului frumos”.

Multe femei au uitat ca natura le-a pecetluit ca fapturi frumoase. (Si am convingerea extraordinara ca fiecare om, de sex masculin sau feminin, poate fi asa, doar ca multi fie nu si-au descoperit frumusetea, fie nu stiu sa si-o puna in valoare, fie o ostenteaza, devenind respingatori.) Timpurile actuale parca le obliga pe majoritatea femeilor sa traiasca la extreme – eclipsandu-si prea circumspect propria frumusete sau etaland-o cu o trufie vecina cu penibilul! Exista si exceptii, dar sunt rare.

De fiecare data cand vad pe strada o batranica frumoasa, ingrijita si dichisita cu gust, imi vine s-o felicit din suflet! La fel mi se intampla si cand intalnesc cate-o doamna care straluceste prin ea insasi, prin perfectiunea si distinctia ei sculpturale. Mi-ar placea sa le cunosc pe fiecare in parte, sa le descopar.

Inhibarea sau exhibarea trasaturilor umane nu este imbietoare. Nu-ti ofera nimic sau iti ofera totul pe tava. Pe de alta parte, frumusetea reverentioasa a unei femei te invita s-o dezvalui. La fel cum, pe vremuri, doamnele – misterioase, dar cu gesturi sagalnice, invesmantate exagerat si pretios, dar dezgolite adesea cu un dor nebun de trup – ii asmuteau pe barbati de la distanta si anevoios. Acestia luptau pentru frumusetea femeii. O castigau la fel cum se castiga o batalie.

Acum, femeile se expun si se daruiesc cu indolenta. (Iar barbatii le privesc cu aceeasi indolenta.) Romania nu este situata la ecuator, dar, cu toate acestea, femeile de aici mai mult se dezbraca decat se imbraca. (Asta daca se imbraca, in sensul cat de cat decent si firesc al cuvantului!). Prin opozitie, doamnele de altadata le daruiau inteligent si insidios barbatilor cate-o scanteie din frumusetea lor. Mai intai isi scoteau gratios manusile, apoi isi dezgoleau „neatent” un umar plapand si, in cele din urma, isi despleteau parul navalnic si tulburator.

In timpurile noastre, „scanteia” despre care vorbesc a ajuns aproape o piesa de muzeu, asta in cazul in care nu s-a stins sau nu s-a aprins cu totul. De demult, oamenii au descoperit ca scanteia naste focul. (Dar si ca focul neintretinut devine cenusa. Sau ca cel nestavilit arde tot in calea lui.) Din pacate, astazi, multi dintre noi, deopotriva femei si barbati, am uitat acest lucru „primitiv”. Societatea actuala, evoluata, libera poarta cu ea riscul demistificarii. Al unei demistificari pe care fie n-o constientizam, fie ne-o asumam pentru ca ne desfata, fie o ocolim cu grija. In cele mai multe cazuri, alegerea este a noastra. Dar si privirea violata fara scrupule cel putin de fiecare data cand luam contact cu spatiul public.

Isabella Prodan este redactor si traducator de carte.



Autor: Isabella Prodan
 


 SHARE :  Trimite pe mail
mainfemeicrinolinaunbrelafrumusete CITESTE MAI MULTE DESPRE

3625 citiri

11 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Articolul tau

Amsterdamul meu

Amsterdamul meu

O zi frumoasa de primavara olandeza. Soare cu dinti si nori pufosi de toate culorile scosi parca din panzele lui Vermeer. Ea alearga sa prinda un tren provincial catre capitala tarii in care isi face veacul de ani buni de zile.

Familie

Ai da șpagă pentru binele copilului?

Ai da șpagă pentru binele copilului?

În timp ce mă apropii de terenul de fotbal, simt cum mă apucă o furie oarbă şi cum îmi vine să mătur pământul cu puştiul ăsta pe care, de cum am dat colţul şi m-am apropiat de şcoală, l-am văzut bătându-şi joc şi lovind trei copii, la rând. Unul dintre ei este al meu. Încerc să pun stop şi îl strig pe al meu. Refuză să lase jocul, spunându-mi că vrea să mai stea puţin “cu prietenii lui”.

Familie

Alice - „o mamă cerşetoare”

Alice - „o mamă cerşetoare”

Se luminase de ziuă când Alice a deschis frigiderul ca să le pregătească micul dejun copiilor de 2 şi 11 ani, care încă dormeau. Cu o seară în urmă veniseră toţi trei de la bunica, aduşi de o rudă. Mihai, soţul ei, îi lăsase acolo fără bani sau maşină şi se întorsese în Bucureşti. Supărată că frigiderul era gol şi ea nu avea niciun ban, Alice a încercat să-l trezească: „Ţi-a venit familia acasă. Dă-mi bani să cumpăr de mâncare”.

Fotografia poveste

FOTOGALERIE Turist pe strada ta

FOTOGALERIE Turist pe strada ta

Strada mea, situata intr-o zona centrala a capitalei - numita in sec.al XIX-lea Mahalaua Flamanzi - era cunoscuta ca Ulita Intortocheata. Are aprox. 70 de numere, casele pastrand memoria vechiului oras Bucuresti - a scapat de distrugerile regimului comunist, dar astazi se afla si ea sub presiunea dezvoltarii urbane haotice, ca tot Bucurestiul istoric. de altfel.- Ioana Marinache

Carte si Film

VIDEO Sidewalk. Cum se transforma corpul unei femei pe parcursul vietii

VIDEO Sidewalk. Cum se transforma corpul unei femei pe parcursul vietii

O femeie merge pe strada, anii trec, ea inainteaza in varsta, se confrunta cu schimbari ale corpului sau si învata sa se iubeasca.

Familie

Momentul meu…

Momentul meu…

Nu e nimic, dar nimic, care să-mi încarce bateriile și să mă relaxeze așa cum face o dimineață petrecută cum trebuie.

Articolul tau

Happy wife, happy life

Happy wife, happy life

Am citit de curind un articol in Spiegel in care titlul m-a atras imediat si mi-a incitat curiozitatea: Fericirea in casnicie o decide intr-un mod definitoriu femeia.

Articolul tau

Lipsește o bucată mare din mine, dar chiar și așa... sunt fericit

Lipsește o bucată mare din mine, dar chiar și așa... sunt fericit

Povestea mea cu G. a început acum 12 ani. Era (și este) o fată frumoasă pe care am agățat-o studențește la o discotecă. Mi-a plăcut tot la ea, mai puțin că se supăra ușor și nu ierta la fel de ușor.

Familie

Să le spunem copiilor că sunt frumoşi!

Să le spunem copiilor că sunt frumoşi!

Ştiam de mult că nu suntem în cele mai bune relaţii, însă abia în momentul în care am realizat că aş mai putea avea doar puţin timp în care să mă bucur de el mi-am dat seama că îmi uram corpul de multă vreme. Şi mi-a părut atât de rău…

Articolul tau

Pe cine iubesti mai mult: pe mama sau pe tata?

Pe cine iubesti mai mult: pe mama sau pe tata?

Intrebarea copilariei, pe vremea mea cel putin, adica in urma cu vreo 30 de ani. Raspunsul meu insa nu era unul standard, reuseam sa-i surprind pe toti cand raspundeam: Tataie.

Articolul tau

Domnule Remus Pricopie, va multumesc!

Domnule Remus Pricopie, va multumesc!

Va multumesc pentru ca inainte de inceperea anului scolar trebuie sa spal pe jos, sa sterg praful, sa spal geamurile clasei unde va invata copilul. Pentru diversitatea perspectivei de la fereastra, aceasta clasa se schimba in fiecare an.

Fotografia poveste

Provocarea saptamanii: Clipa unei dimineti...

Provocarea saptamanii: Clipa unei dimineti...

'Fiecare clipa are magia sa,fiecare clipa are fericirea sa,fiecare clipa are durerea sa! Din magie ,din fericire si din durere se nasc clipele si doar clipele diminetii ne aduc cu sine speranta spre un nou inceput!', scrie Brindusa Aluculesei .