Acasa | Frumusete si ingrijire | “Sa renuntam la sapun”. Vesticii se spala tot mai putin de dragul mediului inconjurator
Sapun de casa / Foto: Agerpres
Tot mai multe persoane aleg sa reduca dusurile zilnice si spalatul pe cap. Printre acestia se numara femei care au inlocuit deodorantul cu feliile de lamaie tinute la subrat sau care se improspateaza folosind servetelele umede pentru copii si barbati care nu mai folosesc samponul decat o data pe luna si au renuntat la deodorant de trei ani.
Credeti ca asta se intampla doar in Statele Unite? Nu e chiar asa. Exista numeroase semnale ca aceasta atitudine neglijenta devine tot mai populara si in Europa, arata The Guardian. Un sondaj realizat anul trecut arata ca 41% din barbatii britanici si 33% din femei nu fac dus in fiecare zi. 12% din persoanele intervievate fac dus doar o data sau de doua ori pe saptamana. Mai mult: peste jumatate din adolescentii britanici nu se spala in fiecare zi. Majoritatea prefera sa mascheze mirosurile cu un deodorant.
In ultimii ani au existat numeroase voci care sugereaza ca spalatul zilnic al parului, sau chiar spalatul parului in general, este complet inutil. Printre acestia se numara jurnalistul Matthew Parris, care sustine ca nu a mai folosit samponul de peste zece ani si comentatorul politic Andrew Marr, care s-a declarat perfect multumit de rezultat dupa ce a urmat aceeasi reteta o perioada mai scurta de timp.
Multi sunt de parere ca spalatul pe cap in fiecare zi este o corvoada. In acelasi timp, companiile specializate raporteaza vanzari tot mai mari la sampoanele uscate, care pot fi folosite ori de cate ori parul capata un aspect gras, fara sa fie nevoie de apa.
Acest gen de atitudine are, evident, beneficii pentru mediul inconjurator. In incercarea sa de a reduce consumul de carbon la minimul posibil, ecologistul Donnachadh McCarthy s-a limitat la doar doua dusuri pe saptamana, in restul timpului spalandu-se doar la chiuveta. “Cred ca sunt la fel de curat ca ceilalti”, a declarat el. Schimbarea l-a ajutat sa reduca consumul de apa la 20 de litri pe zi, fata de 100 – 150 litri, cat este media in Marea Britanie.
Citeste articolul integral si comenteaza pe MedLive.ro