Smart Woman

Adriana Titieni: De ce mint copiii?

Diana Stoian: Atat copilul, cat si adultul, mint despre lucrurile pe care le fac pentru a nu stirbi imaginea de sine si pentru a nu-si stirbi imaginea in fata celorlalti. Cu alte cuvinte, minciuna intervine pentru a pastra perfecta imaginea despre sine, conform asteptarilor celorlalti, dar si propriilor asteptari. De obicei, minciuna izvoraste din dorinta copilului de a nu insela asteptarile parintelui.

Minciuna presupune un comportament complex, care depinde de dinamica familiei, adica de relatia copilului cu parintii. Un parinte care descopera ca copilul sau minte trebuie, in primul rand, sa isi dea seama ce fel de parinte este. Parintii pot fi de mai multe feluri, iar fiecare tipologie genereaza alt tip de minciuna la copiii lor. Exista, de exemplu, tipul de parinte hiperprotectiv, dar nu foarte autoritar, care are asteptari foarte mari de la copilul lui si isi exprima asteptarile fata de copil. In acest caz, copilul va minti pentru a nu dezamagi parintele, a nu-i crea suparari.

Mai exista tipul parintelui hiperprotectiv, dar autoritar, al carui copil minte ca sa iasa din incurcatura, pentru a evita o pedeapsa. Cu cat pedeapsa e mai mare, cu atat tendinta copilului de a minti este mai mare. De asemenea, copilul va minti pentru a evita o pedeapsa si in cazul unui parinte care este autoritar, fara a fi hiperprotectiv. Pentru a nu-l indemna pe copil catre minciuna, parintele ar trebui sa fie un parinte “partener”.

Adriana Titieni: Ce presupune a fi parinte partener?

Diana Stoian: Parintele care este un partener pentru copilul sau trebuie sa-l faca pe acesta sa inteleaga ca este acolo, langa el, pentru a-l ajuta sa solutioneze orice problema si orice situatie, oricat de rea ar fi. Copilul trebuie sa intelegea ca aceste probleme se pot rezolva atata timp cat cere ajutorul parintelui, informandu-l corect asupra situatiei.
Atunci cand copilul ii prezinta o problema, parintele trebuie sa-i arate si sa-i exprime supararea fata de ce s-a intamplat, desi asta nu trebuie sa-l impiedice sa decida, impreuna cu copilul, ce este de facut.

Dupa ce rezolva impreuna situatia vor exista niste penalizari pentru fapta copilului, pe care parintele i le anunta si i le explica acestuia. Dincolo de toate astea, parintele trebuie sa ii arate copilului ca este multumit ca i-a spus adevaraul, ba chiar sa-l laude pentru ca a avut curajul sa spuna. De asemenea, pentru a incuraja comportamentul sincer al copilului, parintele ii poate «usura pedeapsa», motivand gestul spunandu-i ca-l apreciaza pentru ca i-a prezentat problema. Astfel, va intari comportamentul pozitiv al copilului, iar acesta va simti ca este gratificat.

Adriana Titieni: Mai exista o problema pe care noi, parintii, o facem adesea in astfel de situatii: avem senzatia ca, din moment ce copilul minte si il tot prindem cu minciuna, el devine un mincinos. Am auzit chiar parinti care le spuneau copiilor:  «Eu nu cred ce-mi spui acum, tu de obicei minti, esti un mincinos».

Diana Stoian: Asta e una dintre cele mai mari greseli pe care le poate face un parinte intr-o astfel de situatie. Din pacate, multi parinti reactioneaza asa, punandu-i o eticheta copilului. Acestuia ii va fi apoi foarte usor sa se conformeze etichetei puse si sa continue sa minta, obisnuindu-se treptat si cu sanctiunile pe care le primeste pentru
minciunile descoperite de parinte.

Adriana Titieni: De multe ori se intampla sa aflam de la altcineva ca ne mint copiii. Ce facem in cazul acesta?

Diana Stoian: Se intampla frecvent acest lucru, inclusiv in cazul parintilor parteneri, iar problema este, si aici, teama copilului de a nu dezamagi. Parintele trebuie sa-i spuna copilului ca a aflat ca a mintit si ca este dezamagit pentru ca i-a ascuns greseala facuta. Este important ca parintele sa-i spuna copilului ca este mult mai dezamagit de faptul ca a fost mintit decat de greseala facuta. Cu alte cuvinte, nu greseala trebuie scoasa in evidenta, ci faptul ca a mintit pentru a o ascunde.

Nu in ultimul rand, parintele trebuie sa aiba mereu in vedere tonul pe il foloseste in discutia cu copilul. Fie ca a mintit, fie ca spune ce greseala a facut, parintele trebuie sa incerce sa pastreze un ton calm, prietenos, fara sa trateze situatia cu tipete".