Acasa | Smart Story | Dansul ca exhibitionism emotional: "Stilul meu reda ceva animalic in miscare, acea calitate fluida si conectata pe diferite parti ale...

Dansul ca exhibitionism emotional: "Stilul meu reda ceva animalic in miscare, acea calitate fluida si conectata pe diferite parti ale corpului"

 SHARE  

Adaugat in 16 decembrie 2010

Dansul ca exhibitionism emotional:

Cristina Lilienfeld / Foto: arhiva personala

Cristina Lilienfeld emana un aer de artist de cum o vezi, prin gesturi, mimica, felul de a se imbraca si modul de gandi. La varsta de 26 de ani are o facultate de psihologie si una de coregrafie pe care le imbina cu succes intr-un stil de dans contemporan.

„In clasa a XII-a mi-am dat seama ca vreau sa fac ceva mai serios in legatura cu dansul. Atunci am aflat si eu ca exista o facultate de coregrafie la noi si am zis ca as vrea sa incerc. Facultatea in primul rand te surprinde pentru ca foarte multi oameni care se inscriu se asteapta sa dea de cursuri de dans, ceea ce nu prea se intampla. Sunt cateva cursuri de dans dar in mare parte este creatie. Este o facultate in care inveti cum sa creezi spectacole de coregrafie iar asta, cumva, este primul soc. Desigur, nu e tocmai o problema ci doar lumea nu este informata. Problema majora este faptul ca facultatea este foarte rigida, esti incadrat in anumite tipare si devine foarte foarte greu sa te dezvolti acolo”.

Pentru dezvoltare personala a simtit ca cele mai potrivite sunt workshopurile. A participat in Ungaria, Germania si Finlanda insa in Romania sunt mai greu de gasit. „Eu le-am cautat, cu lupa! Exista un festival de contact improvisation, de tehnica, ce nu se adreseaza neaparat profesionistilor insa le este foarte folositoare. Se tine la Cluj in fiecare an pe timp de vara, o saptamana. E totul foarte intensiv, trei workshopuri pe zi; este o nebunie acolo. Dupa ce am fost in primul an efectiv am inceput sa ma deschid. Si am inceput sa caut, sa explorez si sa descopar ca exista lucruri foarte interesante pe care le pot face cu corpul meu”.

Cristina s-a aflat in toamna in China pentru sustinerea unei serii de spectacole la pavilionul romanesc al Expozitiei Mondiale de la Shanghai, un eveniment de proportii colosale. „Cei de la Teatrul Bulandra au tinut un casting pentru dansatori. Aveau deja actorii, insa vroiau sa fie un spectacol de miscare, ca sa treaca de bariera lingvistica. Am fost la casting, l-am luat si asa am intrat in acest proiect. Am lucrat cam 2-3 saptamani la Bulandra iar apoi inca 2 saptamani acolo [n.r. in China]. Experienta a fost foarte interesanta, eu nu am mai facut asa ceva. Era o combinatie intre teatru si dans, am lucrat foarte mult pe improvizatie si am descoperit lucruri noi”.

O echipa se leaga atat de repede? „La noi a fost putin complicat pentru ca actorii deja se cunosteau, aveau echipa lor, iar noi, dansatorii, incepusem sa lucram cu o saptamana inainte si deja creasem niste lucruri si o echipa. A fost greu sa combinam echipele, mai ales cat timp am fost in Bucuresti. De cand am plecat in China s-a creat efectul acela de tabara si ne-am unit, a fost o nebunie. Si acum cand ne vedem avem o stare de parca ne-am vedea cu cei mai vechi prieteni desi mai mult de o luna n-am stat impreuna. In acest spectacol am avut un coregraf - cu care am lucrat foarte mult inainte - si un regizor. Mai exact, coregraful Cosmin Manolescu si regizorul Ducu Darie. Ideal ar fi ca regizorul si coregraful sa colaboreze, sa fie cumva pe aceeasi idee. La noi insa au fost doua energii un pic diferite. A durat putin pana s-au pus de acord”.

Cristina Lilienfeld / Foto: arhiva personala

O mica problema a reprezentat-o insa publicul. "Din cate am inteles, era un sistem in care ei trebuiau sa viziteze cat mai multe pavilioane. In momentul in care vizitau unul primeau o stampiluta pe pasaport, sau ceva de genul asta. Iar daca aveau nu stiu cate stampilute, poate de la toate, nu stiu exact, primeau 3 zile libere de la guvern. Numai ca daca vroiau sa vada toate pavilioanele - fiind foarte multe - trebuiau sa stea maxim un sfert de ora in fiecare. Iar spectacolul dura jumatate de ora. Erau unii care stateau dar altii plecau. Si la un moment dat aveai senzatia aia de vanzoleala. Incepeai cu un public si terminai cu altul. A fost ciudat din punctul asta de vedere. Dar mi s-a parut ca a fost destul de bine primit [spectacolul]. Oricum, daca l-ar pune aici in scena, si sper sa il repunem, am avea o cu totul alta intalnire cu publicul, mult mai calda, sau macar mai sincera".

Dansul contemporan este de multe ori greu de imaginat daca nu il vezi si chiar greu de „digerat” atunci cand il privesti. Cum s-ar descrie cel mai usor in cuvinte? "Stilul meu merge foarte mult pe a gasi ceva foarte animalic in miscare, a gasi o calitate de miscare foarte fluida si foarte conectata pe diferite parti ale corpului. Nu merg prea mult pe verticalitate. Fac si asta ca sa rup, dar este mai mult un contrapunct. Merg foarte mult pe explorarea corpului moale, nu fac ceva foarte muscular. Acesta este stilul meu de dans. Stilul meu de creator inca nu e clar definit, il caut, stiu ce nu este dar nu stiu inca ce este. Merg foarte mult pe lucruri psihologice si pe emotii, eu ii spun exhibitionism emotional".

Desi poate greu de crezut pentru unii absolventi de facultate din tara noastra, licenta a reprezentat o experienta care a marcat-o: "A fost foarte speciala pentru mine. Ziceam mai devreme ca lucez foarte mult pe emotii si cand mi-am construit licenta a fost o perioada foarte intens emotionala si am pus lucruri foarte intime acolo - si din relatia mea cu mine insami si din fricile mele, frustrarile mele, poate si din relatia cu prietenul meu de atunci. El a si jucat in licenta mea, cumva era foarte pe fata totul, intr-o maniera abstracta si subtila, dar cumva putea fi citita. Pentru mine a fost foarte important ca am putut sa pun pe tava niste lucruri din mine pe care nu stiu daca as fi putut in alt fel si sunt lucruri de care nici acum nu sunt constienta in totalitate. In sensul asta seamana putin cu terapia. Si a fost foarte special pentru mine pentru ca m-a obligat cumva sa gasesc imagini, sa fiu creativa. O perioada stresanta din viata mea care a scos ceva interesant".

„Showbiz”, de Dorin Eugen Ionescu, este spectacolul care i-a redefinit modul de dezvoltare a unei reprezentatii. "Pe vremea cand eu imi faceam licenta, prietenul meu facea un alt spectacol in care jucam si eu. El era in spectacolul meu, eu eram in spectacolul lui. Este vorba despre un spectacol care trateaza tema superficialitatii din showbiz, a pilelor, lucruri de care el s-a tot lovit, ipocrizia de care se stie. Partea buna la acest spectacol este ca am avut 10 reprezentatii, in afara de cel din Shanghai, fiind spectacolul pe care l-am jucat de cele mai multe ori. Este un foarte mare exercitiu, asta pentru ca atunci cand joci ceva de doua-trei ori nu ai timp sa dezvolti iar in momentul in care tot joci un spectacol, se schimba pe parcurs si se tot creeaza si recreeaza".

Nu te plictisesti sa joci acelasi scenariu? "Nu ai cum, pentru ca nu joci acelasi lucru, tot timpul se schimba, nu il mai simti in acelasi fel si atunci schimbi ceva. In general la premiera e totul foarte intens, cu foarte multe emotii, dar nu este asezat. Cel mai bine este pe la al 7-lea spectacol".

Nu puteam incheia fara sa vorbim despre public. Mai exact, despre publicul acestor stiluri de dans contemporan: „Nu este un gen foarte accesibil, trebuie sa ai un pic de experienta in spectacole de genul asta. Nu se merge pe lucruri frumoase, expresive, se merge mai mult pe concept. La noi exista urmatoarele genuri de public: cel de la Centrul National al Dansului, care merge foarte mult pe ideea de happening, performance, minimalism, spectacol conceptual, ceva care nu merge atat de mult pe miscare ci mai degraba pe ideea de concept. Iar pentru asta vad ca deja s-a creat un public. Nu unul atat de numeros, dar este. Si mai exista publicul care merge la balet, la neoclasic, la reprezentatii un picut mai plastice care merg pe retete deja foarte incercate, pe lucruri estetice. Dar ceva de mijloc nu exista la noi in tara si mi-ar placea foarte mult sa pot sa fac eu asta pentru ca mi se pare zona cea mai interesanta”.



Autor: Alexandra Crisu
 


 SHARE :  Trimite pe mail

6174 citiri

4 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Calatorii

Ce fac bulgarii mai bine decât românii?

Ce fac bulgarii mai bine decât românii?

Turism. Asta fac mai bine decât noi. M-am întors după șase zile de Bulgaria, într-un sătuc de lângă graniță, pe care toată lumea-l știe, dar e mare secret să nu se strice cumva ca Vama Veche și 2 Mai, visele de aur ale vacanțelor românești de litoral.

Articolul tau

Hai Simona!!!

Hai Simona!!!

Da, știu că tocmai a pierdut un meci și înfrângerea a fost rușinoasă. Suntem cu toții dezamăgiți, dezumflați, reveniți cu picioarele pe pământ. Ne reamintim că e mică, n-are forță, nu știe să pună o scurtă sau un lob și mai ales că-i labilă psihic.

Good to know

 Mituri și fapte despre vaccinurile pentru copii

Mituri și fapte despre vaccinurile pentru copii

De-a lungul anilor, vaccinurile care ajută la protejarea copiilor împotriva bolilor infecțioase precum rujeola și oreionul au salvat sute de mii de vieți în S.U.A. și au împiedicat milioane de spitalizări, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), conform consumerreports.org .

Familie

”Ești prost! De ce ești prost?”

”Ești prost! De ce ești prost?”

Vă rog să-mi promiteți doar atât: că dacă vreodată, în orice fel de circumstanță, voi ajunge să-mi jignesc copilul, să mi-l iau în ”caterincă”, să-l ridiculizez, să-l reduc la zero și să-mi bat, efectiv, joc de el și de viața lui, să mă luați și să mă bateți cu pietre în piața publică. la Obor!

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

Părinții fac sex foarte rar? O problemă care trebuie rezolvată

„Într-o zi, la postul de radio la care am o emisiune a sunat Jake”, spune pe pshycholytoday.com Laurie J. Watson, specialist în probleme sexuale și lector la Universitatea Duke. „Bărbatul mi-a spus că în ultimul trimestru de sarcină al soției nu au avut relații sexuale. Apoi, după nașterea fetiței lor, s-a întâmplat de doar trei ori – pe fugă și de mântuială”. O altă ascultătoare s-a plâns în cadrul aceleași emisiuni că, după nașterea primului lor copil, soțul ei și-a pierdut interesul pentru sex. „Preferă să muncească peste program și jocul cu copiii a înlocuit joaca în pat. Ce pot face?”.

Familie

De ce creierul copilului tău este dependent de videoclipurile de pe YouTube

De ce creierul copilului tău este dependent de videoclipurile de pe YouTube

Videoclipurile pentru copii sunt printre cele mai vizionate conținuturi din istoria YouTube, astfel ca oamenii de știință, producătorii de filme video și comercianții se străduiesc să descopere ce îi face pe tinerii spectatori atât de obsedați de ele.

Articolul tau

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Aventuri cu maşini şi bătăi în SUA

Chiar dacă-mi făcusem ceva filme de groază în minte înainte a veni în Florida (rezultat, desigur, al filmelor şi documentarelor în care cineva te împuşcă în cap când mergi după pâine), am descoperit repede că mă simt mult mai în siguranţă decât mă aşteptam; ba chiar, în mod ciudat, chiar mai în siguranţă decât în Iaşi. Dar asta până nu demult, când cinci indivizi.... Dar mai bine să încep cu începutul.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.