Smart Woman

Amy Chua, profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Yale, si-a lansat de curand volumul de memorii "Battle Hymn of the Tiger Mother" (in trad. "Imnul de lupta al mamei tigru"). Cartea descrie felul in care americanca de origine chineza si-a crescut cele doua fete, informeaza AP via Yahoo News. In ciuda caracterului confesional, lucrarea traseaza, intentionat sau nu, cateva diferente dintre doua stiluri de educatie total opuse: cel vestic, permisiv, si cel chinezesc, extrem de strict. Aceasta foloseste termenul de parinte vestic pentru a-i descrie pe cei ce adopta primul stil si cel de parinte chinez/ asiatic pentru a-i descrie pe cei ce il prefera pe al doilea. Desi in categoria secunda se numara cu precadere persoanele de origine asiatica, aici intra, dupa cum precizeaza chiar autoarea, si parinti de origine irlandeza, africana, jamaicana etc. ce adopta o metoda de educatie bazata pe stilul chinezesc.

Wall Street Journal a publicat cu cateva zile inainte de lansare un fragment al controversatei lucrari. Sectiunea intitulata "De ce chinezoaicele sunt superioare ca mame" incearca sa explice cum de atat de multi copii de origine asiatica fac performanta in diferite domenii. Povestea merge la radacina stereotipului "copilul asiatic = geniu".  Autoarea pleca de la prezuptia ca toti parintii vor (sau ar trebui sa vrea) ce e mai bun pentru copii lor. Diferenta consta in felul in care obtin asta. Pentru mamele ce adera la acest stil, numite de autoare "mame tigru", traseul parcurs e plin de bucurii, satisfactii dar si reprosuri, iar in cazul autoarei, chiar si acuzatii.

Ce reprezinta, de fapt, stilul chinezesc de educatie? Un documentar realizat in urma cu doi ani de National Geographic scoate in evidenta modalitatea de abordare a educatiei in randul unei clase mijlocii in in plina dezvoltare in China. Materialul releva presiunea la care sunt supusi copiii; educatia incepe de la varste fragede si e foarte dura. Orice scapare scade drastic sansele celui mic de a ajunge la o scoala generala buna, un liceu bun si, de acolo, la una dintre putine universitati din tara. "Materia la care un elev e slab dicteaza nivelul acestuia. Daca nu intra intr-un dintre scolile generale de top din Shanghai, soarta acestuia e sa aiba colegi mediocri si profesori care predau doar ce e in manual. Sansele de a ajunge intr-un liceu bun, ca sa nu mentionam un colegiu bun, se diminueaza". Severitatea programului ce contribuie la crearea unui "viitor luminos" e inteleasa si acceptata de cei mici. Dintr-un unghi european, un astfel de program echivaleaza cu sacrificare copilariei. Pentru cei ce vor sa-si pastreze locul in clasa sociala de mijloc, acest model educational e e necesar si cat se poate de normal.

Desi departe de lumea orientala, Amy Chua a pastrat o parte din lectiile primite de la parinti si le-a transmis mai departe copiilor ei. Prin urmare, modelul educational pe care l-a aplicat celor doua fete, Sophia in varsta de 18 ani si Louisa (Lulu) de 14 ani, e cel cu care a fost crescuta. Acesta ne este prezentat mai ales prin exemple si comparatii. Un astfel de exemplu e reactia mamei la refuzul mezinei de a interpreta un fragment muzical dificil pe motiv ca nu poate. Pentru a o convinge pe Lulu sa continue repetitiile a amenintat-o ca ii confisca jucariile si le doneaza. Lovindu-se de incapatanarea unui copil cu personalitate care a inceput sa loveasca clapele fara nici cea mai mica intentie artistica, i-a spus ca nu are voie sa manance sau sa foloseasca baia pana cand nu reuseste sa interpreteze corect partitura. Minunea s-a intamplat in seara aceleiasi zile cand mainile lui Lulu au reusit sa tina cele doua ritmuri diferite ale piesei iar copila a izbucnit bucuroasa ca a reusit sa faca ceva ce nu credea ca e posibil.

Chua subliniaza faptul ca, chiar si atunci cand parintii vestici au impresia ca sunt duri, nu sunt nici pe departe la fel de stricti ca mamele chinezoaice. Cele 30 de minute pe zi de repetitii la un instrument muzical impuse de un parinte in mod obisnuit se transforma in trei ore in cazul unui parinte asiatic. Mai bine de jumatate dintre parintii vestici considera ca nu e bine pentru copil sa ii impui necesitatea succesului academic ci mai degraba e binevenit sa transformi prcesul de educare in ceva amuzant. Procentul mamelor chinezoaice care sustin acelasi lucru se apropie vertiginos de zero. Marea majoritate a acestora cred ca propii copii pot fi cei mai buni elevi si ca succesul academic reflecta succesul tacticilor de educatie. Pe de alta parte, atunci cand un copil nu exceleaza la scoala parintii sunt constienti ca exista o problema, ca nu isi fac treaba cum trebuie si ca singurul remediu e mai multa munca impreuna cu cel mic. Studiile arata ca, prin comparatie cu parintii vestici, cei asiatici petrec cam de 10 ori mai mult timp cu copiii ajutandu-i sa studiez. In schimb, copiii vestici sunt mai implicati in activitati sportive.

Regula de baza a educatieie chinezesti e ca: "nicio activitate nu e amuzanta pana cand nu o faci bine". Pe principiul "foamea vine mancand", copiii sunt pusi sa studieze, iar pentru a se asigura ca o fac cum trebuie parintii ii urmaresc indeaproape. "Pentru a deveni bun la ceva trebuie sa muncesti, iar copiii nu vor niciodata sa munceasca din proprie initiativa; de aceea e crucial sa treci peste preferintele lor. Acest lucru cere adesea tarie din partea parintilor deoarece copilul va opune rezistenta; lucrurile sunt intotdeauna mai grele la inceput, si acesta este punctul in care parintii vestici au tendinta de a renunta. Dar aplicata cum trebuie, strategia chinezeasca produce un cerc virtuos. Perseverenta in practica e cruciala pentru excelenta; repetitia mecanica e subestimata in America", sustine Chua. De indata ce copilul exceleaza la o materie acesta e laudat si e admirat. Astfel parintii ii construiesc stima de sine; in plus succesul poate face o activitate sa para amuzanta. In schimb, esecul e insotit de critici dure.

Visit msnbc.com for breaking news, world news, and news about the economy

Autoarea recunoaste ca, din punct de vedere vestic, tacticile aplicate nu sunt intotdeauna acceptabile. Da drept exemplu faptul ca o mama chinezoaica nu se fereste sa ii spuna fiicei "Grasuno, mai slabeste!" sau "Esti lenesa. Toti colegii tai trec inaintea ta!". Alti parinti nici nu ar indrazni sa zica asa ceva. Mai ales cand vine vorba de chestiunea greutatii. Chua identifica trei diferente majore intre mentalitatea orientala si cea vestica:

1. Viziunea asupra respectului de sine
"Am observat ca parintii vestici sunt foarte ingrijorati cand vine vorba de stima de sine a copiilor. Isi fac griji in legatura cu felul in care se vor simti copii daca esueaza si incearca constant sa ii asigure ca sunt foarte buni in ciuda performantelor mediocre la un test sau la un recital. Cu alte cuvinte, parintii vestici sunt ingrijorati din cauza psihicului copilului. Parintii chinezi nu sunt. Acestia presupun putere, nu fragilitate; drept rezultat se comporta foarte diferit", explica Chua. In plus, acesti parinti considera ca e mai periculos pentru stima de sine a unui viitor adult sa il lasi sa esueze, sa renunte sau sa fie la un nivel mediocru. Pe de alta parte, sa duci la indeplinire o sarcina pe care nu credeai ca esti in stare sa o faci incurajeaza respectul de sine si increderea in propriile abilitati.

2. Copilul:  intre responsabilitate, datorie si proprietate
Conform autoarei, "parintii chinezi considera ca proprii copii le sunt datori. Motivul caruia acest fapt se datoreaza este putin neclar, dar probabil are de a face cu o combinatie intre pietate filiala confuciana si faptul ca parintii se sacrifica si fac atat de multe pentru copiii. […] In fine, se intelege ca acesti copiii sunt datori sa isi traiasca restul vietii rasplatindu-si parintii, ascultandu-i si facandu-i sa se simta mandri". Parintii vestici au o alta mentalitate. Copilul nu alege sa se nasca; parintii sunt cei care le dau viata prin urmare sunt responsabili pentru copiii. Copiii nu le datoreaza nimic parintilor.

3. Parintele stie mai bine
"Parintii chinezi considera ca stiu ce e mai bine pentru copil, drept rezultat ignora dorintele si preferintele odraslelor. De aceea fiicele nu au voie sa aiba un iubit in anii de liceu si de aceea copiii nu au voie sa mearga in tabere. […] Nu ma intelegeti gresit: Nu e ca si cum parintii chinezi nu ar tine la copiii lor. E chiar invers. Ar renunta la orice pentru copii. Doar ca e un model de educare complet diferit", povesteste Amy Chua.

In S.U.A. si nu numai, copiii asiatici sunt considerati, din start, inteligenti - de unde si stereotipul micului geniu asiatic. Testele ulterioare confirma sau infirma acest fapt.  Totusi, la nivel de performanta, acestia detin locurile de varf, fie ca vorbim se stiinte sau arte. Conform autoarei, aceste succese se datoreaza nu vreunei gene ci nivelului ridicat de munca.

Demersul autoarei a primit reactii dure. Conform New York Times, publicarea segmnetului si lansarea cartii au fost urmate nu doar de critici ci si de amenintari cu moartea. In cele peste 5.000 de comentarii primite pe pagina de internet a Wall Street Journal, Amy Chua a fost descrisa de unii ca "monstru", "nebuna", in timp ce altii au atras atentia ca parintii tinerilor asiatici ce se numara printre "alesii Harvard" trebuie sa fi facut ceva bun. Exemplul personal dat de Chua e reprezentativ pentru o educatie stricta care poate da, sau nu, rezultate. In cazul ei a functionat. Sophia e un "copil minune" al muzicii. La 14 ani debuta pe scena prestigioasei Carnegie Hall. Tanara are un parcurs academic impresionant, cea mai mica nota pe care primit-o vreodata fiind un "A-". Louisa, rebela familiei, a interpretat pentru Jessye Norman, una dintre cele mai apreciate cantarete de opera de la ora actuala, a studiat vioara sub tutela unor profesori renumiti si a fost vioara intai intr-un concert important sustinut de tinere talente muzicale. Ramane de vazut care e pretul platit atat de parinti cat si de copiii.