Acasa | Smart Story | Descoperita dupa 60 de ani: O dadaca ce a pozat America anilor '50 este considerata astazi unul dintre cei mai talentati fotografi urbani...
Vivian Maier- Autoportret si scena stradala / Foto: vivianmaierphotography.com
Maloof a trecut prin sute de fotografii facute pe strazile din Chicago si New York in anii '50 si inceputul anilor '60 inainte de a da peste numele autorului notat pe un plic. Dupa cum recunoste pe blogul dedicat artistei, VivianMaier.Blogspot.com, nu avea la acea vreme niciun pic de cultura fotografica insa, chiar si asa, imaginile i s-au parut valoroase. Comparandu-le cu cele facute de fotografi apreciati ai vremii, a observat ca lucrarile au un stil propriu. Numele fotografei nu s-a dovedit a fi de prea mare folos la inceput. Nu era vorba de cineva cunoscut iar cautarile pe internet nu scoteau la iveala nici o informatie, pana cand, intr-un final, a dat peste un anunt mortuar in care se preciza ca Vivian Maier a murit pe 20 aprilie 2009. Astazi, la un an si jumatate dupa, o cautare pe Google scoate la iveala mai bine de 18 000 de rezultate ce vorbesc despre artista si imensa colectie ascunsa, povesteste Chicago Magazine.
Colectia e impartita la ora actuala intre Maloof si Jeff Goldstein (creatorul blogului VivianMaierPhotography.com).Acesta din urma are in jur de 12 000 de negative si 70 de filme neprofesionale facute de Maier. O parte dintre fotografii au ajuns initial si in mainile lui Ron Slattery (creatorul BigHappyFunHouse.com) insa acesta le-a vandut lui Maloof.
Prima reactie a publicului la vederea fotografiilor a fost una de soc. Maloof a postat cateva dintre imagini insotite de intrebarea "Ce pot face cu acestea (in afara de a vi le da voua gratis)?" iar reactia a fost una "virala". Unii internautii si-au exprimat admiratie, altii au lansat ideea ca ar putea fi o farsa la scala mare in care mii de oameni s-au imbracat in haine specifice anilor '50 si au iesit pe strazile din Chicago, insa cei mai multi au intrebat cum de un volum atat de mare de lucrari a ramas necunoscut pentru jumatate de secol. Treptat, Maier a adunat o multime de fani care asteapta cu sufletul la gura urmatoarele fotografii postate pe site-uri de Maloof si Goldstein, pe masura ce acestia rascolesc arhivele. Astazi lucrarile ei au parasit granitele continentului american; au aparut in publicatii italiene, argentiniene si englezesti, au fost prezentate in expozitii din Danemarca si Norvegia. Zilele acestea se organizeaza o expozitie dedicata autoarei si in orasul caruia i-a dedicat cea mai mare parte din munca ei.
Portretul lui Maier a iesit la iveala dupa ce Maloof a intrat in contact cu cei care au cunoscut-o. Vivian Maier s-a nascut la New York, in 1926, intr-o familie formata dintr-un tata austriac si o mama frantuzoaica. Dupa ce au fost parasite de tata pe cand Vivian avea patru ani, mama si fiica s-au mutat in Franta unde aceasta din urma si-a petrecut copilaria, informeaza Lens - blogul New York Times dedicat artei fotografice. S-a reintors la New York in 1951 unde si-a gasit de lucru in diferite ateliere de croitorie. A invatat limba engleza mai mult din filme. Si-a pastrat insa accentul frantuzesc. Cinci ani mai tarziu s-a mutat in Chicago unde a lucrat ca dadaca pentru familiile instarite din North Shore pentru mai bine de 40 ani.
Lane Gensburg, unul dintre copiii crescuti de Maier, a asemanat-o cu Mary Poppins. "Avea o abilitate incredibila de a se apropia de copii", povesteste acesta. Imaginea de Mary Poppins si-a creat-o inca de la prima intalnire cu familia cand a aparut imbracata intr-o haina mare cu o fusta lunga de sub care se vedea volanul de dantela al unui combinezon, incaltata cu pantofi rezistenti, masculini, si purtand o geanta imensa.
Si-a pastrat stilul neobisnuit, elegant si "foarte frantuzesc", dupa cum il descrie mama, Nancy Gensburg. Baietii familiei Gensburg au adorat-o pentru talentul ei de a pune la cale aventuri ciudate. I-a scos din viata protejata a suburbiei aratandu-le "lumea reala". I-a dus la filme de arta, au vizitat monumentele faimoase ale Cimitirului Graceland, i-a costumat pentru parada chinezeasca de Anul Nou, i-a dus in padure la cules de mure, le-a aratat zonele "muncitoresti" unde cei mici au fost uimiti sa vada sfori de rufe intinse afara, in fata geamului.
A lucrat pentru o vreme si ca dadaca a celor patru copiii ai lui Phil Donahue, gazda unui talk-show apreciat in anii '70. Baietii nu pastreaza insa amintiri la fel de placute despre Maier. In ochii lor, aceasta era o frantuzoaica excentrica care ii ducea sa viziteze monumente obscure si le facea cadouri ciudate.
Fotografiile descoperite au fost facute in zilele libere pe care Maier si le petrecea pe strazi capturand pe filmul aparatului Rolleiflex pulsul orasului. Miile de fotografii care acum se gasesc in doar cateva maini nu au fost aratate nimanui; de fapt, nici macar autoarea nu a apucat sa vada o mare parte din ele avand in vedere ca s-au descoperit cateva sute de role color si alb-negru nedevelopate. Cele mai multe dintre fotografiile lui Maier sunt alb-negru si surprind oameni obisnuiti facand lucruri obisnuite. Talentul acesteia consta in faptul ca a reusit sa scoata la iveala emotia si mina grava a subiectilor. Orasul Vantului nu a fost singurul pe care Maier l-a strabatut cu camera in mana. Timp de 6 luni a mers singura prin lume; stau marturie fotografii din Los Angeles, Bangkok, Manila, Beijing dar si din alte tari precum Italia si Egipt.
Maier a adunat in cutii fiecare fotografie pe care a facut-o, fiecare aparat pe care l-a folosit, dar si documente, inregistrari, ziare ba chiar haine si pantofi. A impartasit o parte din fotografii cu cei mici insa nu le-a daruit. "Daca vroiai o foografie, trebuia sa o cumperi", povesteste Nancy Gensburg. Scopul vanzarii nu era, cum ati crede, acela de a obtine profit. "Cei interesati trebuiau sa arate ca vor fotografia mai mult decat o vrea ea. E ca atunci cand un artist a pictat ceva si apoi nu vrea sa renunte la creatie. A iubit tot ce a facut", incheie Gensburg.
Toate lucrurile pe care le-a acumulat de-a lungul vietii le-a carat dupa ea. In cele din urma au fost depozitate intr-un spatiu inchiriat si scoase la vanzare de catre proprietari atunci cand chiria nu a mai fost platita. Asa au ajuns in mainile lui Maloof, Slattery si Goldstein. Dupa vanzarea fotografiilor, Slattery a iesit din ecuatie insa Maloof si Goldstein incearca sa aduca in atentia publicului lucrarile semnate de Maier. La ora actuala Maloof pregateste lansarea unui album cu fotografii si lucreaza impreuna cu Anthony Rydzon, un prieten absolvent al departamentului de film documentar al Columbia College, la realizarea unui film documentar intitulat "Finding Vivian Maier".
[gallery link="file" order="DESC"]