Smart Woman

Despre primul an de scoala si despre primele litere pe care le-am invatat nu-mi amintesc mare lucru, stiu doar ca la sfarsitul clasei intai invatatoarea ne-a pus pe toti sa citim o lectie ceva mai lunga. Cum am citit nu stiu, dar ii vad si acum privirea plina de dispret si mai stiu si acum, dupa 30 de ani, ca in fata intregii clase mi-a spus: "Tu nu stii sa citesti, habar nu ai!" De-a lungul anilor multi oameni voit sau nevoit m-au jignit. Dar de atunci niciodata, nimeni si nimic nu m-a ranit si nu m-a umilit ca acea invatatoare. Poate tonul pe care mi-a vorbit, poate sufletul meu de copil a fost de vina, nu stiu.

In saptamana aceea a venit si vacanta, vacanta cea mare pe care o astepta toata lumea si cu ea serbarea sfarsitului de an scolar. La serbare s-a adunat la scoala aproape tot satul. Si, ca de fiecare data la sfarsitul anului scolar s-au dat si premiile. Premiantii clasei mele au fost doi frati gemeni, noi ii poreclisem fratii Grimm. Invatatoarea le-a pus pe cap cate o coronita care mie mi se parea imensa, o coronita facuta din trandafiri rosii. Ce mandra era mama acelor baieti! Si eu, ah, cat ii invidiam! Cat mi-as fi dorit si eu sa port o coronita de premiant! A mea ar fi fost din albastrele si maci -la capatul gradinei noastre aveam un lan de grau si as fi avut de unde sa-mi culeg florile.

Cand am plecat de la acea serbare in drum spre casa, mama care ma cunostea bine si a vazut cat sunt de trista mi-a zis cu jumatete de voce: "Lasa ca nu sunt notele chiar atata de importante". Cu lacrimi in ochi i-am raspuns ca notele sunt foarte, foarte importante. Acasa am luat o carte si plangand am inceput sa citesc. In vara aceea am citit si a doua carte apoi a treia si tot ce am facut in prima mea vacanta de vara a fost sa citesc. La inceputul clasei a doua doamna invatatoare ne-a pus sa citim din nou. Nu stiu nici atunci cum am citit dar stiu ca mirata doamna mi-a spus "se vede ca ai citit in vacanta"! De atunci am citit sute de carti. Citesc chiar si atunci cand merg pe strada- citesc ce este scris in vitrine sau pur si simplu citesc numarul masinilor care trec pe langa mine. In fiecare zi simt nevoia sa citesc asa cum simt nevoia de aer. In primii mei patru ani de scoala nu am luat niciodata premiul intai. Chiar daca aveam media 10 la matematica si limba romana sau 10 la istorie si geografie, avea grija doamna invatatoare sa primesc un 8 la muzica pentru ca "esti afoana", asa imi spunea, sau la educatie fizica imi punea cate un 7 pentru ca "de bleaga ce esti abia te misti".

In liceu si de atunci la multe examene am reusit sa fiu eu cea mai buna dar coronita din albastrele si maci nu am avut niciodata. In acei patru ani de scoala cu doamna invatatoare am invatat pentru prima data ce inseamna sa ti se faca nedreptate, am invatat ca nu ajunge doar sa inveti daca nu esti preferatul doamnei, am invatat ca aceasta iubea cadourile si am invatat sa urasc. Pentru ca eu imi uram invatatoarea. Uram acel om la care ar fi trebuit sa tin, acel om despre care astazi as vrea sa scriu ca m-a invatat sa tin in mana creionul, omul despre care as vrea sa pot scrie ca mi-a dat aripi sa zbor cat mai sus.

Dar in toti acei ani am avut si un bunic grozav. Un bunic de la care am invatat ca daca esti un om bun si cinstit esti un om respectat, un bunic care imi spunea mereu "cine are carte are parte", un bunic de la care am invatat sensul cuvintelor "arunca painea ta pe ape si dupa mult timp o vei gasi", bunicul meu care avea doar doua clase! Cand am ajuns in clasa a cincea Profesorul de limba romana m-a trimis la olimpiada. Ii placeau lui compunerile mele si imi spunea mereu ca am talent la scris! Tema pe care am primit-o acolo a fost, spre marea mea surpriza si dezamagire, "Invatatoarea mea". Nu am fost in stare sa scriu nimic. Ma chinuiam sa scriu pe o ciorna fraze cat mai pompoase dar la sfarsit am dat foaia alba. Compunerea aceea o scriu acuma, dupa 30 de ani.

Premiantii clasei mele au ramas acasa in sat si fac agricultura. Eu sunt psihotherapeut si-mi practic meseria in Germania. Cateodata, cand imi este atat de dor de casa incat ma doare, ma gandesc la ei, la cei doi premianti cu coronite de trandafiri si iarasi ii invidiez. Ii invidiez pentru ca ei sunt acasa, ii invidiez pentru ca lor nu trebuie sa le fie dor si pentru ca mie cateodata mi-e dor pana si de pietrele de pe drumul satului meu.

Nota: Daca macar o singura invatatoare, dupa ce va citi articolul meu, la scoala se va gandi de doua ori atunci cand va critica un copil, daca nu se va mai lasa impresionata de cadouri sau alte interese, daca va incerca sa descoperere nu numai calitatile ci si dorintele si trairile unui copil, atunci as putea cu siguranta sa spun, ca articolul meu a fost un succes.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau” ca reactie la articolul Amintirile unui profesor incepator: Puteai sa deduci statutul unui profesor in institutie dupa numarul si felul cadourilor si al florilor primite

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a sterge sau edita mesajele ce contin atacuri la persoana, insulte sau cuvinte licentioase