Acasa | Calatorii | Road to Munchen. Cum sa-ti planifici bugetul si calatoria

Road to Munchen. Cum sa-ti planifici bugetul si calatoria

 SHARE  

Adaugat in 29 ianuarie 2011

Road to Munchen. Cum sa-ti planifici bugetul si calatoria

Gradina fostei resedinte regale / Foto: A.S.

Cand cineva rosteste cuvantul "Munchen" gandurile celor din jur zboara automat la Oktoberfest - sarbatoarea berii bavareze. Insa Munchenul este mai mult decat atat, este un oras al artei, al regalitatii germane, al arhitecturii de secol XIX, dar si al arhitecturii futuriste, al tehnologiei, al automobilelor BMW. Este poate cel mai frumos oras al Germaniei si da, este orasul in care berea este sarbatorita ca nicaieri in alta parte.

Oktoberfest 2011 isi va deschide portile in data de 17 septembrie si se va intinde pana pe 3 octombrie. Este o perioada festiva in care milioane de turisti (atat din restul Germaniei cat si din intreaga lume) iau cu asalt orasul. Doritorii trebuie sa-si rezerve din timp cazarea (sau sa se roage din timp de prietenii din zona) daca nu vor sa aiba o surpiza nu tocmai placuta. Totusi, in acea perioada preturile sar in aer si nu merita decat daca festivalul este scopul calatoriei. Pentru cei care vor sa viziteze orasul la un buget mai acceptabil, intre mai si jumatatea lui septembrie este perioada ideala (mai ales ca temperaturile din zona sunt usor mai scazute decat la noi).

Drumul catre Munchen

Distanta pana la Munchen este de aproape 1500 de km cu pornire din Bucuresti sau 940 km cu pornire din zona Timisoarei. O varianta pentru ruta spre Munchen poate fi cea cu iesire din tara pe la vama Nadlac urmand drumul prin Ungaria catre Szeged, spre Budapesta (pe soseaua de centura) si se tine drumul pe autostrada catre Viena. Intre Viena si Munchen distanta se poate parcurge in aproximativ 5-6 ore. Exista doua variante pentru aceasta portiune: prima este autostrada Salzburg-Munchen, care insa este foarta aglomerata, iar a doua Passau-Munchen. Aceasta din urma este mai lunga cu 30 km, insa este mai libera iar portiunea de pe teritoriul Germanie nu are limitare de viteza. Carburantul pentru un asemenea drum, plus taxele de drum, oscileaza intre 110 si 160 de euro, in functie de zona din care se face plecarea.

Zborurile directe Bucuresti-Munchen sunt disponibile la o serie de companii aeriene, dureaza 2 ore, iar preturile incep de la 129 de euro dus-intors, cu toate taxele incluse. Tarom si Lufthansa au in general cele mai bune preturi. Daca vizita este programata cu mai mult de 3 luni in avans, urmariti o vreme site-urile companiilor, sunt sanse sa prindeti promotii. Desigur, mai exista varianta in care sa zburati cu un low-cost pana in Stuttgart, insa trenul intre cele doua orase costa intre 30 si 55 euro pe segment, ceea ce inseamna ca per total nu este cea mai profitabila alegere.

Englischer Garten / Foto: A.S.

Cazare

Ca intotdeauna, cele mai recomandate pentru grupurile mari sau tinerii dornici de socializare sunt hostelurile. Wombat Hostel este printre cele mai apreciate. Cel din Munchen face parte dintr-o retea de 5 astfel de unitati (inca unul in Berlin si 3 in Viena). Indiferent in care dintre aceste orase va aflati, va puteti caza cu incredere la ei. Desi camerele sunt relativ simple, totul este proaspat si curat, personalul este foarte binevoitor iar camerele comune de recreere sunt minunate pentru a te distra cu prietenii.

Pretul pentru o camera dubla este de 38 euro/persoana in plin sezon, in timp ce in dormitoare pretul oscileaza intre 15 si 27 euro de persoana, in functie de perioada. In timpul Oktoberfest tariful sare la 80-100 euro de persoana in camera dubla si 60-70 euro in dormitoare. In pret nu este inclus micul dejun, insa fiecare primeste o bautura din partea casei, de bun venit. Micul dejun costa 3,70 euro de persoana si se serveste sub forma de bufet "all you can eat". Rezervarile pentru Oktoberfest se pot face online, numai in data de 1 iunie, incepand cu ora locala 12. Daca doriti o camera, trebuie sa va miscati repede.

Hotelul Adria, cotat cu 3 stele,  se afla la numai 5 minute de mers pe jos de Englischer Garten (Gradinile Englezesti). O camera dubla poate fi rezervata cu 52 euro/noapte de persoana, in plin sezon. Camerele sunt spatioase, primitoare si destul de vesel colorate.

O alta propunere este Hotel Laimer Hof,  cotat pe locul doi in top hoteluri din Munchen pe TripAdvisor.com. Hotelul este o vila neo-renascentista, amplasata in mijlocului cartierului Nymphenburg, unul dintre cele mai exclusiviste din Munchen. Preturile insa sunt accesibile: 45 euro pe noapte de persoana, in camera dubla. Daca doriti sa va luati si companionul, cainii sunt bineveniti pentru 5 euro pe noapte. In perioada Oktoberfest, pretul este de 104,5 euro/noapte de persoana, iar camerele sunt aproape epuizate de pe acuma (gasiti aici cea mai buna oferta).

Bed and Breakfast Zeevat este cel mai apreciat B&B conform topului TripAdvizor, cu 99% dintre cei 235 care au scris un review recomandand locatia. Pensiunea este tinuta de un cuplu olandezo-brazilian iar camerele sunt mai mereu ocupate, asa ca daca vreti o rezervare in acest loc, faceti-o din timp. Tariful oscileaza intre 50 si 90 euro pe noapte pentru o camera dubla. Pentru rezervare se cere un acont de 50% din care se ramburseaza jumatate in cazul unei anulari.

O alternativa la cazare este de obicei inchirierea unui apartament. Munchenul nu face exceptie, asa ca puteti gasi usor apartamente cu un dormitor (30 mp) in jurul sumei de 80-90 euro pe noapte (gasiti exemple aici). Puteti gasi chiar si mai ieftin, incepand de la 25 euro pe noapte/de persoana in plin sezon (ca aici), insa in perioada Oktoberfest, tariful sare la 50 euro/persoana.

Rathaus / Foto: A.S.

Prin oras

Prin Munchen este ideal, chiar daca ati facut drumul cu masina pana acolo, sa o lasati intr-o parcare si sa apelati la transportul in comun ori la bicicleta, mai ales in perioadele calde ale anului. Sistemul de transport public, nu este nicio mirare, este foarte bine gandit si punctual. Fiecare statie are afisate orele la care tramvaiele, autobuzele sau metrourile trebuie sa soseasca in statie. Alegerea si folosirea biletelor insa este destul de complicata.

Biletele se folosesc in functie de zone: Munchenul si zonele limitrofe sunt impartite in 4 zone concentrice, biletul compostandu-se in functie de cate zone parcurge calatorul la un singur drum. "Streifenkarte" (biletul cu benzi) are 10 benzi si se composteaza cate una pentru fiecare zona parcursa (un astfel de obicei ajunge pentru 3-5 calatorii).

Daca la o singura calatorie treceti prin 4 zone, atunci puteti composta 4 benzi pe "Streifenkarten" sau puteti composta un singur bilet de 4 zone (acesta costa intre 2,5 si 10 euro). Pentru turisti, cele mai simple si mai sigure sunt abonamentele de o zi ("Tage-karte" la 5,40 euro) sau cele de 3 zile ("3-Tage-Karte" la 13,30 euro), care ofera numar nelimitat de calatorii, indiferent de zona. Daca perioada de vizitare a orasului depaseste o saptamana, cele mai rentabil este abonamentul "Isar Karten". Daca sunteti mai multi, renteaza un abonament de grup care permite calatoria apana in 5 persoane, in acelasi timp, iar pretul pe zi este 9,80 euro (2 copii intre 6 si 14 ani se considera un adult). Pentru mai multe detalii, accesati mvv-muenchen.de.

Germanii incurajeaza sistemul de deplasare "tren+bicicleta" asa ca in majoritatea statiilor sunt centre de inchirieri ale bicicletelor care se pot lasa apoi langa marile intersectii, odata ajunsi la destinatie. Benzile pentru biciclisti (care insumeaza 200 km) sunt respectate iar harti ale traseelor destinate celor care se deplaseaza pe doua roti se pot gasi foarte usor. Pentru instructiuni privind inchirierea in sistem CallBike, foarte popular in Germania, apasati aici.

Recomandabil este ca dupa ce v-ati instalat sa luati metroul pana in Marienplaz. Acolo este punctul central al orasului si primaria - Rathaus. Gura de metrou din piata da chiar spre unul dintre multele info centre turistice din Munchen, iar in statiile de metrou sunt harti foarte clare care indica traseul spre destinatia dorita. La centrul de informatii sunt pliante in mai multe limbi de circulatie internationala, nu si in romana, iar angajatii indruma catre ce merita vizitat si care sunt preturile. Foarte multi germani vorbesc engleza, asa ca va puteti intelege usor cu ei in aceasta limba.

Berariile nu sunt tocmai ieftine, dar nu trebuie ratate. Fiecare marca de bere a orasului are propria berarie, de obicei in centru. Astfel, Hofbraeuhaus, Paulaner Brauhaus sau Spatenhaus nu sunt celebre numai pentru berea pe care o ofera musteriilor, ci si pentru bucatele traditionale bavareze.

Gradinile de bere sunt locurile ideale unde clientii pot veni cu mancare de acasa. In cazul in care cosul de picnic lipseste, pot comanda ceva din meniurile mai simple sau mai variate, in functie de locatie. Bautura insa poate fi cumparata numai si numai de ei. Si merita! Multe dintre aceste gradini se gasesc in Englischer Garten iar cea mai faimoasa se gaseste langa Turnul Chinezesc. Cu cat va indepartati de centru, cu atat devin mai accesibile.

Intotdeauna restaurantele din zona centrala vor avea preturi mai ridicate in timp ce, daca va aventurati pe stradute cochete dar mai putin cunoscute, veti avea o supriza placuta in ceea ce priveste restaurantele accesibile. Daca totusi nu aveti timp de cautat, Munchener Freiheit este locul ideal. Piata cu acest nume este o zona studenteasca unde se gasesc restaurante si cantine cu mancare buna si ieftina. La Munchener Freiheit se poate ajunge foarte usor cu metroul, statia avand acelasi nume.

Munchen nu este un oras ieftin, insa exista destule obiective care se pot vizita gratis si la fel de multe posibilitati de petrecere a timpului liber fara niciun cost. Marienplatz este piata centrala a Munchenului, in care se afla atat noua cat si vechea primarie. Pornind de aici se pot vizita o serie de puncte de interes, majoritatea gratis. Una dintre atractii este columna de pe care vegheaza o statuie aurita a fecioarei Maria. In zona se afla biserici precum Theatiner Kirchesi si Domul din Munchen, dar si Gradina fostei resedinte regale.

Un alt obiectiv de interes major este superbul Englischer Garten, unul dintre cele mai mari parcuri din lume, care ofera o priveliste deosebita si nu prea are semne gen "Nu calcati iarba". Pentru cei pasionati, exista zone pentru nudisti. Pentru cei mai putin pasionati, vor trebui sa se descurce singuri in ocolirea acelor zone, nu sunt cu nimic ascunse ochiului (vorbim in continuare de zonele parcului).

In Munchen se afla si multe muzee de arta foarte valoroase. Una dintre cele mai interesante destinatii pentru pasionatii de arta este Koenigsplatz (Piata Regelui, usor accesibila cu metroul la statia cu acelasi nume) unde se gasesc cele trei faimoase pinacoteci ale orasului (Alte Pinakothek - Pinacoteca Veche, dedicata vechilor maestrii, Neue Pinakothek - Pinacoteca Noua, dedicata artei secolului XIX si Pinakothek der Moderne - arta moderna, arhitectura, design), Glypthotek (galeria de sculpturi romane si grecesti) şi Lenbachhaus (colectia de pictori expresionisti, exponenti ai curentului Blaue Reiter).

Pentru cei pasionati de tehnologie, Deutsche Museum, localizat foarte aproape de centru (accesibil cu tramvaiul sau linia S-Bahn) este unul din cele mai mari muzee de gen din lume. Aici se pot admira automobile, avioane, trenuri, vapoare si submarine expuse in sali imense. Vizitatorii pot de asemenea sa incerce experimente de fizica si chimie. In hala dedicata masinilor industriale este prezentata si o moara de apa romaneasca, una din cele mai eficiente dintre cele expuse. La periferia orasului muzeul are o extensie importanta unde mai multe hale generoase sunt dedicate aparatelor de zbor.

Recomandabila este alegerea zilei de duminica pentru vizitarea muzeelor, atunci cand multe dintre ele ofera intrare libera. Majoritatea au colectii fascinante care te pot retine pentru o zi intreaga. Aproape toate ofera vizitatorilor posibilitatea inchirarii de ghiduri audio in mai multe limbi - o investitie de 2-5 euro care cu siguranta face vizita mult mai interesanta si mult mai indelungata.

Munchen este, printre altele, si orasul BMW. Marca de automobile are aici un centru impresionant care consta in renumita cladire de birouri "4 cilindri", muzeul BMW şi BMW Welt. Ultimul din lista, cu o arhitectura futurista, este un centru de livrari al masinilor, dar si un spatiu de prezentare a autmobilelor, motocicletelor si tehnologiilor marcii, cu restaurante si magazin de life-style. Fascinatia pentru BMW si faptul ca accesul este gratuit au facut ca BMW Welt sa devina mai vizitata atractie turistica din Bavaria in 2010. Fabrica BMW se poate vizita la randul ei, insa trebuie sunat din timp pentru rezervarea unui tur.

De ne ratat este Tierpark Hellabrunn, mai mare decat gradina zoologica din Viena si una dintre cele mai mari din lume. Animalele sunt tinute in zone ce recreeaza mediul lor natural iar gradina in sine este impresionanta. Copiilor le este oferita propia zona de joaca cu animalele. Biletul costa 9 euro pentru adulti si 4,5 euro pentru copii cuprinsi intre 4 si 14 ani. La Zoo se poate ajunge cu autobuzul nr. 52, cu plecare din Marienplatz sau cu U-Bahn U3 pana la Thalkirchen.

Castelul Neuschwanstein / Foto: sxc.hu

Prin imprejurimi

Si in afara orasului sunt destule de vazut. Din Munchen se poate ajunge usor in orase precum Nuremberg, Stuttgart sau Innsbruck si Salzburg (in Austria). Drumul catre aceste orase dureaza 1-2 ore cu masina si un pic mai mult cu trenul. Pentru asemenea excursii cu trenul, recomandabil este biletul Bayern, care permite calatorii in Bavaria cu orice tren regional, timp de o zi. Pentru drumul catre Salzburg, biletul ramane valabil pe intregul traseu. Acesta costa 20 euro de persoana sau 28 euro pentru grup de pana la 5 persoane. Atentie, biletele cumparate de la ghiseu costa cu 2 euro in pus decat cele achizitionate de la automate.

Se ajunge relativ usor si la faimosul castel Neuschwanstein, situat langa oraselul sudic Fussen, la granita cu Austria. Zilnic, odata la 2 ore, pleaca trenuri din Munchen catre Fussen si invers. Din statia Hauptbahnhof, Munchen, pleaca numeroase autocare catre Fussen, unele avand inclus in pret un tur complet al Neuschwanstein-ului. Acesta ar putea fi cel mai ieftin mod de a vedea castelul si superbele imprejurimi. Langa Fussen (oras care merita vazut la randul lui) se afla satul Schwangau, din care se poate ajunge usor la celalalt castel important al zonei: Hohenschwangau. Biletele de intrare la Neuschwanstein costa 12 euro de persoana sau 8 euro daca faceti parte dintr-un grup de 15 persoane, iar taxa de rezervare pe internet (care se poate face aici) costa 1,8 euro in plus de persoana.

La sud de Salzburg, insa pe teritoriu german, se afla Parcul National Berchtesgaden. Zona de o frumusete rara, aceasta are ca punct central lacul glaciar Konigssee. O excursie de o zi merita din plin, mai ales ca se pot face drumetii la picior sau se poate admira privelistea de pe lac, intr-o plimbare cu vaporasul.

Din aceeasi serie:
Road to Amsterdam. Cum sa-ti planifici calatoria
Road to Helsinki. Cum sa-ti planifici bugetul si calatoria

Road to Sankt Petersburg. Cum sa-ti planifici bugetul si calatoria



Autor: A.C.
 


 SHARE :  Trimite pe mail

35644 citiri

36 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.