Smart Woman

Ajung cat de repede pot la gradinita, ma interesez ce, cand si cum s-a intamplat si imi fac socoteala ca treaba e grava: posibila fractura. Ea, in general, e un copil care nu plange din orice, dar acum plangea de ti se rupea inima si singura solutie ad-hoc de a mai potoli din planset a fost sa o tin in brate. Ajungem la urgente la ortopedie, spun ce si cum si mi se raspunde sa iau loc sa astept ca mai sunt si altii inaintea mea. Dupa ceva timp (care mi s-a parut o eternitate) vine o doctorita, si ne trimite la radiologie pentru poze.

Cand ajungem la X, bineinteles ca si aici mai erau altii inaintea noastra. Iau un loc pe scaun si iarasi ne pregatim de asteptare. Inaintea noastra era un batran in scaun cu rotile, o mama cu fata ei (care pareau in regula) si un cuplu de tineri pe la vreo treizeci de ani (astia pareau si mai in regula, de altfel ei erau singurii care afisau o atitudine foarte optimista). Dintre toti, numai fetita mea plangea si se vaita. Atitudinea celorlalti fata de decibelii plansetului era de la ignoranta totala pana la compasiune induosatoare.

Tanara, in mod special, ii atragea atentia (oarecum matern) partenerului sau asupra tragicului situatiei: "biata de ea, saracuta de ea, ce mica e, da’ tu crezi ca si-a rupt mana?" si alte chestii din astea. Ochii lor tineri erau plini de empatie. La un moment dat m-am simtit chiar asediat de empatia lor pentru ca remarcile lor atat de induiosatoare erau auzite printre lacrimi si de fiica mea, iar spectrul unei maini rupte nu era un lucru pe care si l-ar fi dorit. Nu le-am zis nimic, ca mi se facuse deja lehamite si de atata asteptare si de inflatia lor de mila.

In schimb, cu copilul in brate, ne-am dus la geam si am incercat sa-i distrag atentia cu spectacolul strazii.  Din cand in cand mai iesea radiologul si ne mai chema pe cate unul si altul. Vine randul mamei cu fata si aceasta ii spune radiologului ca desi e randul lor, ei cedeaza randul lor fetitei care plange. Radiologul atunci ne face semn sa il urman, dar este intrerupt repede de tanarul cuplu: "Noi am fost aici inaintea lor. E randul nostru". Si simultan, tanara s-a si ridicat si a luat-o inaintea radiologului. N-am zis nimic, in fond si la urma urmei eu nu am cerut nicio favoare nimanui. Dar cu ocazia asta am hotarat sa ma intorc inapoi pe scaun.

Tanarul, ramas de-acum fara un companion care sa-i atraga atentia (eventual matern) isi invinge timiditatea si ma intreaba sfios "da’ ce are?" Ii raspund pe un ton foarte politicos ca "nu stiu ce are, asteptam sa vedem radiografiile si ce o sa ne comunice medicul". "Aha, zice el gandindu-se putin, da’ ce are?" In aceste conditii i-am raspuns suficient de tare si suficient de clar "Nu stiu mah ce are!" cat sa-i dau de inteles si lui ca nu posed cunostiintele minime de a pune un diagnostic medical.

Acuma, fiecare e liber sa inteleaga ce vrea, dar genul asta de atitudine, de jeluire si bocire gratuita pe de o parte, iar atunci cand ti se da posibilitatea sa ajuti cu ceva efectiv, pe de alta parte, sa te faci ca ploua mie mi se par anormale. Pentru ca treburile astea demonstreaza ca unul dintre cele mai intime caractere ale omenirii e pe undeva afectat: umanitatea din noi are o problema daca noi confundam curiozitatea morbida exersata la stirile de la ora cinci cu compasiunea.

Nu as fi avut nimic de comentat daca tanara doamna si tanarul domn si-ar fi vazut de ale lor. Ei in schimb, au preferat sa faca caz de cat de inimosi pot fi ei si inca la modul ostentativ (eu ii auzeam foarte clar, desi aveam un copil de patru ani in brate care imi plangea si desi eram la vreo trei metri distanta de ei cel putin). Si cu toate ca au facut tapaj de empatia lor, nu au avut nici cea mai mica retinere de a isi economisi timpul de asteptare. Nu imi ramane decat sa trag concluzia de final: oameni de nimic.

Epilog: in urma consultului medical, mana dreapta a fost pusa in gips pentru 5 saptamani.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau”.

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare

* Pentru a evita confuziile si a pastra coerenta discutiei va rugam sa postati folosind un singur nume / ID in cadrul aceluiasi articol

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a sterge sau edita mesajele ce contin atacuri la persoana, insulte sau cuvinte licentioase