Smart Woman

In urma cu 3 ani eram casatorita cu omul visurilor mele. Era iubitor si atent, ma puteam baza pe el si avea un bun simt rar intalnit. Totusi, intr-o seara a uitat sa mai vina acasa. Am stat treaza pana la 4 dimineata, eram plansa si ingrozita de gandul ca i s-a intamplat ceva. Sunasem pe la spitale si ma pregateam ca dimineata sa merg la politie. Cand a intrat pe usa, era beat si nu intelegea nimic din ce ii spuneam. A doua zi i-am facut un scandal monstru. Si-a cerut scuze si a promis sa nu se mai intample.

Doua luni mai tarziu s-a intamplat din nou, si apoi din nou dupa inca o luna, si tot asa pana cand a ajuns sa practice acest "sport" cam o data pe saptamana. Nu puteam intelege ce se intampla cu el. In rest era acelasi om minunat, insa in acele ocazii se ducea cu baietii la o bere, direct de la serviciu, nu dadea nici macar un telefon sa anunte ca intarzie si bea pana cand pierdea sirul paharelor si al orelor. Parea ca stie si realizeaza ca greseste, atunci cand discutam, insa faptele imi infirmau credinta de fiecare data. Si nu am putut niciodata sa scot de la el motivul: era nemultumit la serviciu? era nefericit acasa? ce nu mergea?

In timpul asta, un coleg mi-a cerut sa iesim. L-am refuzat categoric, doar eram maritata iar el insurat. Numai gandul ca am iesi la cea mai platonica intalnire posibila mi se parea nepotrivit. Iar ce se intampla cu sotul meu ma dadea complet peste cap. Am ales sa nu discut cu nimeni, ma tot pacaleam ca va fi ultima oara cand face asa ceva si ca nu are sens sa-i fac pe cei din familie si pe apropiati sa se uite la el de parca ar fi un om de nimic. In timpul zilei era totusi acelasi om pe care il stiam cu totii.

Colegul a insistat cam 6 luni pe langa mine. Nu i-am dat mare atentie, dar incepea sa ma oboseasca. I-am spus intr-un final de ce nu accept sa ne vedem. Nu ii spusesem inainte pentru ca, pentru mine, parea evident motivul. A inceput sa rada de mine, spunandu-mi ca sunt o naiva, ca nu s-a referit niciodata la genul ala de intalnire ci doar intre colegi, sa mai vorbim si noi. M-am simtit atat de prost ca mi-am imaginat altceva. Am acceptat intr-un sfarsit sa bem un suc in pauza de masa, langa serviciu. Am vorbit in mare despre proiecte comune. Dupa care, cu o trecere care nu mi-a dat de banuit, a inceput sa vorbeasca despre copiii lui, cat de minunati sunt si... cat de putin apreciati sunt de catre mama (?!). M-a intrigat, dar n-am continuat discutia. Nu atunci.

A inceput sa-mi povesteasca mereu despre cei mici iar intr-o zi a bagat iar ceva despre sotia lui, o tipa destul de egocentrica, spunea el. Intr-o alta zi, dupa o noapte de betie a sotului, m-am hotarat sa-i povestesc colegului, sub promisiunea ca nu va vorbi niciodata cu nimeni despre asta, ce se intampla acasa. Simteam nevoia disperata sa vorbesc cu cineva si nu-mi permiteam s-o fac cu cei ce il cunoasteau. Aveam nevoie de o viziune din afara care sa-mi explice daca ratez ceva, sa imi dea un sfat, orice. Am tot vorbit de atunci, ne spuneam problemele si ne incurajam reciproc. El insa a inceput sa-mi atraga atentia in cate feluri gresea sotul meu, lucruri la care nu m-as fi gandit, si apoi se dadea exemplu pe el, cum ar proceda. Mi-a spus apoi, intr-o zi, ca daca ar fi in locul meu, ar divorta. M-am uitat uimita la el. E drept ca situatia ma epuiza si incepusem sa ma satur de acele iesiri. E drept ca incepuse sa-mi bata inima mai repede cand imi vedeam colegul si ma surprindeam uitandu-ma mereu spre usa cand intarzia. Insa imi iubeam sotul si stiam asta. Tot ce vroiam era sa renunte la betii.

Raspunsul lui m-a pus insa pe ganduri: mi-a zis ca sunt mai mari sansele sa inceapa sa se schimbe si in viata de zi cu zi decat sa renunte la obicei si ca este mai bine sa fac pasul acum decat sa ajung in situatia lui - cu doi copii mici si cu o partenera careia nu-i pasa de ei, cu o relatie de ochii lumii in care de fapt s-a terminat totul de mult. Mi-a repetat si in alte ocazii si am ajuns sa-l cred. Nu-mi mai priveam sotul ca pe barbatul care este, ci ca pe tatal degenerat ce ar putea sa devina. Si totul a luat-o pe o panta foarte alunecoasa. Acasa nu ma mai intelegeam cu el, la serviciu colegul meu imi zugravea viata pe care am putea s-o avem. Cat de fericita m-ar putea face si cat de fericit i-as putea face eu, pe el si pe cei doi baieti ignorati de mama lor. Ma indragosteam tot mai tare de el.

Am hotarat de comun acord sa rupem relatiile actuale in acelasi timp. El urma sa ceara custodia copiilor si zicea ca are toate sansele ca, vazandu-se singura, sotia sa ii dea de bunavoie acest drept, nu era prea incantata sa se ocupe ea de baieti. La timpul potrivit, eu m-am despartit de sot. Asta a venit ca un val de soc in familie. Nimeni nu intelegea ce am cu bietul baiat. Nimeni nu stia cate nopti albe si cate zile amare imi facuse bietul baiat. Nimeni nu stia ca, pe langa alea, mai avea si 100 de alte vini, nici eu nu stiu cate reale si cate inchipuite. Poate ca era totusi "bietul baiat". In acelasi timp, sotia noului iubit s-a operat. Nimic serios, insa l-am incurajat sa mai stea o luna cu ea, nu era normal sa-i dea o asemenea veste aflata intr-o asemenea stare. S-a conformat, numai ca luna aia se transformase deja in 3 luni cand lumea de la serviciu a inceput sa se prinda ca ne-am apropiat mai mult decat era cazul. A inceput sa vorbeasca iar vorbele au ajuns curand si la sotie.

Dupa certuri peste certuri, s-a mutat intr-un final la mine. I-am spus sa se gandeasca bine inainte, inca avea timp sa dea inapoi, sa faca ceea ce eu n-am fost in stare: sa-si salveze caminul. A refuzat. A insistat ca pe mine ma iubea si nu avea cum sa mai traiasca alaturi de ea, ca incepusera si baietii sa se prinda ca mami si tati nu se mai iubesc si ca asa va fi mai bine pentru toti, mai ales pentru cei mici care vor fi mult mai ingrijiti cu noi. In timpul asta, eu eram pentru toata lumea scorpia care l-a despartit pe bietul om de familia lui, care a lasat 2 copii fara tata. Am tacut si am acceptat reprosurile tuturor. Il iubeam la nebunie pe noul barbat din viata mea si ii doream din inima fostului sot sa-si gaseasca pe cineva mai bun decat mine, care sa il ajute sa treaca peste noptile acelea urate.

Povestea s-a incheiat dupa inca un an, cand iubitul a plecat cu alta domnisoara, mai putin dispusa sa aiba grija de copiii lui, dar asta nu ar fi o problema. Am aflat intre timp ca mama copiilor nu este o narcisista care incearca sa scape de baieti, dimpotriva. Asa ca acum toata lumea este fericita: cei din familia mea si fostul sot considera ca am meritat-o, am parasit si am fost parasita la randul meu (si au dreptate), familia lui si fosta sotie rasufla usurati, daca tot este omul cu alta decat mama copiilor lui, macar nu este cu nenorocita care i-a sucit mintile (aici nu au dreptate). Una peste alta, ma pot considera vinovata fata de fostul sot si pentru faptul ca m-am lasat dusa de nas, dar nu ma vad ca pe o distrugatoare de casnicii.

Ce ma revolta la culme este tendinta oamenilor de a-i da barbatului intr-o asemenea situatie prezumtia de nevinovatie. Chiar daca n-ar fi el cel care a initiat totul, are cineva impresia ca un barbat in toata firea poate fi hipnotizat, sau ademenit precum un soricel cu cascavalul? Chiar au impresia ca el nu stie ce face si este pur ca un ingeras? Si chiar au impresia oamenii ca absolut intotdeauna femeia este cea care a inceput si a insistat pana cand a cedat bietul nevinovat?

Oricum, pentru cele care vor sa fie mai smart decat mine, le dau un sfat: nu luati totul de bun. Cercetati si singure si vedeti daca ceea ce va spune omul este adevarat. Daca este divortat, sau procesul este pe rol sau este despartit si urmeaza divortul, pana nu ii vedeti actul in mana nu acceptati nicio intalnire. Iar daca aveti probleme cu sotul, vorbiti totusi cu familia, pentru sustinere si pentru sfaturi. Intr-un final, ar putea sa mearga totul bine, iar daca relatia se incheie totusi, macar nu se va intreba toata lumea ce ati avut cu bietul baiat.

Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica “Articolul tau”, ca reactie la articolul Exista viata dupa copil

Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a modera materialele primite si de a le publica sub aceasta rezerva.

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a alege, de a edita si de a transforma o parte dintre comentariile postate de cititori (ca raspuns la articolele de pe site) in materiale de sine statatoare

* Pentru a evita confuziile si a pastra coerenta discutiei va rugam sa postati folosind un singur nume / ID in cadrul aceluiasi articol

* Redactia SW isi rezerva dreptul de a sterge sau edita mesajele ce contin atacuri la persoana, insulte sau cuvinte licentioase