Acasa | Articolul tau | Norocul meu a fost traficul, altfel se ducea toata credibilitatea mea daca ma gasea clientul dand la matura
Gata cu treaba / Foto: Photoxpress
Ma uimeste faptul ca aceste fete se ocupa de 3 etaje, spala pe jos zilnic, geamurile sunt impecabile, cafea mereu facuta, toaletele foarte curate, mai spala si canile sau farfuriile celor carora le lipseste timpul sau bunul simt sa curete dupa ei. Dupa ce se ocupa si de praf si de aspirator de vreo doua ori pe saptamana, tot le ramane timp berechet sa se uite pe pereti asteptand sa se faca ora de plecare sau sa apara ceva neprevazut care sa le scoata din amorteala.
Poate nu as fi observat cat fac, sau nu fac, daca la fostul loc de munca nu ar fi fost trei femei de serviciu in acelasi timp, care trebuiau sa se ocupe de 4 etaje (nu mai mari decat etajele actualei cladiri, ca si intindere). Cu toate astea, intr-un an cat am lucrat acolo, nu s-a dat niciodata cu aspiratorul - nici macar o data! Praful de pe birouri il stergeam singuri atunci cand simteam nevoia iar geamurile se spalau la cateva luni. La toaleta era mereu un afis care ne indemna sa nu cumva sa murdarim ceva sau sa curatam singure.
Intr-o zi aveam la protocol o intalnire cu un client. Asteptand sa apara, am aranjat lucrurile pe masa si am daramat, in proces, un pahar care s-a spart. Panicata sa nu apara omul inainte de a fi totul din nou impecabil, i-am cerut ajutorul uneia dintre femeile de serviciu. Nu am putut s-o conving. Tot ce am obtinut a fost unde gasesc o matura. Norocul meu a fost ca a fost prins intr-un ambuteiaj clientul si a intarziat, altfel se ducea toata credibilitatea mea daca ma gasea dand la matura.
Tot ce stiu sigur ca faceau femeile alea era sa spele farfuriile dupa masa, care se lua la cantina intre ora 13 si 14. Mai era si biroul sefului, care stralucea mereu. In rest nu am reusit sa descifrez misterul: de ce era nevoie de trei si ce faceau ele, efectiv, in afara de citit ziarele de scandal. Asa ca de fiecare data cand le vad ca stau degeaba pe fetele responsabile de curatenia din firma actuala, nu ma pot gandi decat cu respect ca si-au facut treaba bine si rapid.
Iar asta este valabil pentru toti angajatii, din orice domeniu: sunt de apreciat cei care stau pentru ca si-au terminat treaba, spre deosebire de cei care stau ca sa nu se apuce de treaba.
Nota redactiei: Acest material a fost
primit la rubrica “Articolul tau”.
Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii si clipuri video.