Smart Woman

Luna iulie a fost o luna in care m-am confruntat din plin - direct si indirect - cu situatii care, in alte tari europene, nu sunt absolut deloc normale, dar pe care noi le toleram inghitind in sec. Ce-i mai rau, ii invatam si pe altii sa faca la fel.

Epopeea unui strain in satul romanesc

In satul in care locuiesc bunicii mei s-a pripasit o familie de francezi care vor sa investeasca in agricultura. Pe timpurile astea, chiar avem nevoie de investitii straine in tara. Satenii mei nu stiu prea multa economie si nici prea multe despre omenie. Nu era destul ca birocratia groaznica le-a mancat timp si bani francezilor, niste "binevoitori" au dat iama in ce plantasera ei si au cosit cat au putut. Francezii au trecut peste detaliul asta si au cautat sa inchirieze o casa cat mai aproape de culturile lor. Au gasit aparent casa perfecta, noua, cu toate utilitatile, dar cu un proprietar cam capricios. Initial au discutat sa dea 250 de euro pe toata casa, contract nu au semnat, ca deh, nu se face in Romania.

Dupa vreo 10 zile, proprietarul s-a razgandit: voia sa le limiteze accesul in casa (sa intre prin garaj oamenii), sa le lase libera doar jumatatea superioara a casei, insa bineinteles cu acelasi pret. Strainii au cerut termen de gandire, insa nu au prea avut: in cateva zile apa era oprita, curentul taiat si li se cerea sa paraseasca imobilul pana la lasarea serii. Motivul? Nu s-au conformat cu ce le ceruse proprietarul. Atitudinea proprietarului m-a lasat masca (eu  fusesem traducator si un fel de mediator), nu-mi venea sa cred ca arunca in strada doi oameni cu copii de 3 si 5 ani. Pentru ce motive! Si totul se intampla de pe o zi pe alta.

Francezii nu au reactionat mai mult decat un roman normal, stiu si de ce. Nu au avut curajul pe un teritoriu ostil sa arate si ei ostilitate. Ar fi aratat-o daca ar fi avut convingerea ca se pot lua cu adevarat masuri legale impotriva proprietarului. Cum se pot apara chiriasii de abuzurile proprietarilor? Si ce ar fi trebuit sa faca un roman in locul lor?

Inchirierea unei masini de cursa luuunga

Cineva din familia mea care locuieste in Italia a venit in vacanta in Romania (iarasi de apreciat ca a ales sa isi cheltuie banii pusi deoparte, pe aici pe la munte). Cum nu a dorit sa vina cu masina, si-a inchiriat de aici una. Masina facea zgomote ciudate la o roata si parea sa aiba probleme cu franele. In plus, avea vreo 120.000 de km facuti. Masinile care trec de 50.000 nu se mai inchiriaza... dar asta in tari civilizate, unde oamenii care platesc pentru un serviciu sunt respectati. Reactia firmei de la care se inchiriase masina (redata in mare, fara detalii despre nesimtirea cu care au tratat  problema): "Masina nu are nimic, daca nu va convine aduceti-o inapoi si va dam banii".

Femeia, bataioasa, a facut intocmai si si-a inchiriat alta masina de la alta firma. Insa timpul pierdut - vacanta compromisa, benzina platita pana in orasul din care inchiriase, au ramas nerambursate. Din pacate, reactia initiala a familiei a fost alta: "poate ca nu are nimic masina", "doar nu vor sa va omoare oamenii astia", "orice masina are probleme" etc. Ma intreb, cate persoane pun piciorul in prag renuntand la serviciile de proasta calitate ale unui furnizor? Si cum ii putem penaliza pe cei care nu respecta nici banul, nici munca noastra?

Scoala de conducere, mai putin Scoala de bun simt

In Franta, carnetul de conducere costa in jur de 1200 euro. In Romania de vreo 6 ori mai putin. Datorita unui lung sejour aici, un prieten (tot francez) se hotaraste sa profite de timpul liber si sa dea pentru carnet. Pasul unu: lupta cu birocratia prin traduceri, declaratii notariale, iarasi declaratii notariale, de doua ori cazier si asa mai departe. Multi bani si mai mult timp pierdut. Pasul doi: lupta cu instructorul: contract absent, lipsa unei programari adecvate, chematul la orele de conducere cu o zi inainte, lipsa punctualitatii, a informatiilor pe care in mod normal un instructor trebuie sa le dea inainte de inceperea orelor... Lupta pierduta. Cu dezgust fata de lipsa de organizare si nesimtirea omului ce i-a inchis telefonul in nas, prietenul meu a renuntat la serviciile proaste si nici ca a mai vrut transferul la o alta scoala. Ceilalti elevi de ce nu fac asta? Oare li se pare normal sa nu aiba un program prestabilit, sa faca instructie cu cineva care nu respecta nici jumatate din legislatia corespunzatoare?

Sa va mai povestesc de check-in-ul online cerut de Blueair, dar al carui sistem da eroare? De oamenii care au trebuit sa plateasca pe nedrept 10 euro inainte de imbarcare? De echipa angajata de parintii mei pentru reconstructia casei, echipa care a lucrat de mantuaiala, muncitorii uitand ca trebuie sa si curete dupa ei?  

 Toate aceste situatii au un numitor comun: "asa e in Romania". E replica pe care am auzit-o de fiecare data. In Romania mea nu e asa, refuz sa fie asa.

Ar exista aceste situatii daca oamenii ar sti sa-si ceara drepturile? Daca nu unul, ci 5, 6, oamenii ar reactiona si ar spune ca vor sa fie respectati, ca un cuvant dat e litera de lege, ca banii pe care ii dau pentru un serviciu nu cresc in pom, ca....