Smart Woman

Acolo, impreuna cu fratele meu, ne jucam cu toti cei de varsta noastra si nu ne-a trecut vreodata prin minte, nici la varste fragede si nici cand am mai crescut, sa facem diferenta intre cine e de la oras si cine e de la tara, ori cine e mai avut in sat si cine o duce greu. Din droaia de copiii cu care alergam pe ulita laolalta, m-am imprietenit la catarama cu o fata pe cat de frumusica, pe atat de vesela. Parintii ei o duceau tare greu, asa ca ai mei intotdeauna le aduceau una sau alta, ii invitam la noi de sarbatori si ii apreciam cu totii pentru cat de muncitori si corecti erau.

Noi am ramas pretene bune pana spre liceu, cand am rarit vizitele. Strabunicii murisera si numai bunicii mai se duceau peste vara acolo. Prietena asta a mea a plecat sa faca liceul in cel mai apropiat oras, gazduita fiind de o matusa de a ei. Eram prin clasa a XI-a cand mi-a povestit bunica despre supararea parintilor ei. Nu se tinea de carte, in schimb se incurcase cu un barbat mult mai in varsta decat ea (omul avea 29 de ani, insa cand esti adolescenta, diferenta de ani se simte).

Mai departe, am mai auzit cand si cand zvonuri despre ea. Se despartise de barbatul ala, apoi s-a cuplat cu un altul, tot mai copt decat ea. Dupa inca un an a schimbat iar partenerul, alegandu-si pe cineva care putea s-o sustina financiar fara probleme si complicatii (complicatii gen nevasta si copii). In ritmul asta a terminat fata o facultate, a intrat in diverse companii detinute de prieteni ai actualului iubit si s-a vazut fata implinita.

Anul trecut ma aflam la receptia unei firme unde urma sa dau un interviu pentru un post pentru care stiam ca am experienta necesara si eram destul de sigura ca il voi obtine. Asteptand sa se faca ora la care eram programata, o vad pe fata de care va vorbeam trecand pe langa mine. O salut entuziasta, asa cum, poate, ar face oricine cand isi revede un vechi prieten demult pierdut. Se opreste, ridica o spranceana si ma intreaba "Da' tu cine mai esti?". Ii spun si, cand reuseste sa ma localizeze in timp si spatiu, ma imbratiseaza adaugand un "Ce tare! Ce mai faci, fata? Nu ne-am vazut de o mie de ani...". Ii spun ca astept sa intru la un interviu si, daca vrea, ne putem vedea cu alta ocazie sa stam de vorba, sa recuperam.

In 5 minute sunt invitata in sala in care ma asteptau 3 persoane. Una dintre ele era si amica mea, din partea resurselor umane iar ceilalti doi erau un sef de departament si un sef ceva mai mare. Mi s-au pus o gramada de intrebari din domeniu, am discutat despre experienta pe care o am, le-am spus ce idei am, ce proiecte putem porni impeuna, am raspuns la obisnuitul set de intrebari de la HR. Toti trei s-au aratat multumiti de mine. A doua zi am primit de la ea un telefon prin care ma anunta ca am luat postul. Telefon ce l-a incheiat cu "Sa nu ma faci de ras".

Din discutiile pe care le-am avut mai tarziu cu seful meu direct, am inteles ca am fost angajata pentru ca am facut cea mai puternica impresie dintre candidati. Totusi, amica a continuat sa se poarte ca si cum i-as datora postul meu acolo si, in cateva randuri, a sugerat asa ceva inclusiv de fata cu mai multi colegi. Intr-o companie in care un nou venit isi consolideaza cu greu locul si fiecare este dornic sa se afirme, s-a raspandit rapid in tot departamentul zvonul ca as fi intrat "pe pile".

Mai rau, faptul ca era ea cea care, vezi doamne, m-ar fi ajutat, a fost inca o bila neagra. Nimeni nu o vedea cu ochi buni pe cea care mai mult facea parada modei decat sa munceasca, pe cea care cobora dimineata dintr-un BMW seria 3, ultimul model, si care nu ar recunoaste pentru nimic in lume ca a dus candva vaca la pascut, pana cand parintii nu si-au mai permis sa tina animalul.

Pentru un timp, m-am incapatanat sa raman pe pozitii, constienta fiind de capacitatea mea de a lucra si de aprecierea pe care seful o avea pentru munca mea. Stiam ca locul meu era acolo si speram doar la o sansa ca si colegii mei sa vada asta. In plus, ma rugam in fiecare zi sa nu dau nas in nas cu HR-ita, in a carei caracter nu mai exista nimic din sinceritatea si tenacitatea fetei cu care ma imprietenisem in copilarie. Intr-un final insa, am cedat. Mi-am depus CV-ul la una dintre firmele concurente, unde am luat-o de la capat cu interviurile, testarile si discutiile. Insa am trecut de acest hop si am putut sa o incep de la zero, ceea ce imi convine, avand in vedere ca la fostul loc de munca am inceput de la -10.