Smart Woman

Orice ma face sa ma intorc in trecut cu placere: o melodie de acum 15 ani gasita intamplator pe net, o discutie despre desenele copilariei, o intamplare recenta care imi desteapta amintiri. Au fost vremuri magice pe care le-as rememora intruna. La o reuniune de clasa cu colegii din generala, cativa s-au apucat sa discute ce ar schimba ei daca ar putea. Ei bine, eu nu as schimba nici macar o secunda din tot ce a fost.

Pastrez in minte fiecare zi de scoala, fiecare peripetie pe care am facut-o in pauze, fiecare scrisoare schimbata intre mine si ce cea mai buna prietena in timpul vacantelor, le pastrez o amintire draga fiecarui coleg si fiecarui profesor, chiar daca unii, la vremea respectiva, ne inspaimantau cu severitatea lor.

Cea mai buna prietena din copilarie imi este in continuare aproape. Intr-o zi, vizibil plictisita de rememorari, m-a intrebat daca sunt fericita. Normal ca sunt, nu i-am inteles intrebarea asa ca am rugat-o sa-mi explice de unde si pana unde. Mi-a spus ca, pentru ea, incapatanarea de a tine cu dintii de trecut ii demonstreaza ca eu nu am trecut, pana in prezent inclusiv, niciodata printr-o perioada mai fericita. Ca daca in prezent as fi mai multumita de viata mea, nu m-as mai uita atat de mult in urma.

Eu, la randul meu, cred tocmai contrariul. Este absolut normal sa-mi vad copilaria ca pe o perioada magica. Toti o vedem asa. Cred ca ea, prietena mea, nu este cea care isi traieste viata. Este mereu atat de ocupata si entuziasmata de ce va fi, de ce va veni. Mereu o aud vorbind numai de noi plecari in vacanta, mereu face planuri pentru ce urmeaza sa viziteze, ce o sa mai faca prin casa... este genul de om care stie de pe acum cum o sa-si dramuiasca banii pentru tot anul viitor si care incepe din octombrie sa topaie de bucurie ca se apropie Craciunul.

Oare are dreptul cineva care traieste in viitor sa judece pe cineva care traieste in trecut?