Acasa | Smart Story | Scriitoarea Saviana Stanescu: “Suntem ca mesterul Manole: ne tot zidim nevestele”

Scriitoarea Saviana Stanescu: “Suntem ca mesterul Manole: ne tot zidim nevestele”

 SHARE  

Adaugat in 19 aprilie 2010

Scriitoarea Saviana Stanescu: “Suntem ca mesterul Manole: ne tot zidim nevestele”

Saviana Stanescu / Foto: SmartWoman.ro

In New York Times se spunea in 2008 despre romanca Saviana Stanescu ca a creat: “o incantatoare piesa de teatru, un imn de bucurie cantat orasului New York”. La finalul unui dialog condimentat am rugat-o pe Saviana Stanescu sa scrie ea insasi prezentarea de la inceputul interviului pentru SmartWoman: “Sunt un scriitor roman la New York. Si pentru ca un jurnalist are nevoie de un carlig as adauga: sunt un dramaturg roman de succes la New York. N-as avea nimic impotriva sa fiu numita asa. Nu e putin lucru sa am cronici bune in New York Times. Gandeste-te ca am venit aici la 30 si un pic de ani si scriu in alta limba”.

„Poti sa-mi raspunzi la intrebarea asta: ce e inspiratia?”

V.M.: In Romania multi parinti le spun copiilor: „nu poti trai din scris pentru ca asta nu e o profesie”. Tu ai o licenta in Automatica. Inteleg ca si tie ti s-a spus asa ceva?
Saviana Stanescu: Exact aceeasi fraza am auzit-o si eu. „Scrii tu pe langa”, imi spuneau. Eu am dat la facultate pe vremea comunistilor. Pe atunci, o solutie pentru a prinde repartitie la oras era sa faci Calculatoare, pentru ca astea nu existau decat la oras. Strategia tatalui meu era: „Te duci tu si faci Calculatoare ca sa prinzi orasul si poezii scrii pe langa. Uite cati scriitori mari au fost doctori, ingineri”. Asa a fost si asa am invatat multa matematica si fizica, dar mai tarziu asta m-a motivat puternic sa devin un scriitor profesionist. Am avut senzatia ca am pierdut atatia ani. Aici, in State, un scriitor poate debuta in liceu sau in facultate. La 20 de ani ei scriu prima carte, vin editurile, ii citesc. Pe cand la noi...

V.M.: Locuiesti de 8 ani in New-York. Ti-a influentat orasul asta scriitura?
Saviana Stanescu: Da, s-a schimbat ceva. Cand eram in Romania scriam cu mult umor negru, foloseam situatii absurde, grotesti. De cand am venit aici temele s-au schimbat: sunt mai preocupata de socio-politic, de probleme de identitate, de problemele emigrantilor. Sunt subiecte de care toata lumea este preocupata aici. Asa am inceput, culmea, sa vad mai bine si ce se intampla in Romania si ce se intampla aici cu mine. Pe de alta parte, acum o mare parte din scris este si un mestesug pentru ca asta am studiat la New-York University (NYU). Cand lucrezi pentru comenzi nu te poti baza total pe inspiratie, trebuie sa te bazezi si pe mestesug. Tu poti sa-mi raspunzi la intrebarea asta: ce e inspiratia? Pana la urma e vorba de o combinatie intre inspiratie si mestesug.

„Peste tot ai nevoie de relatii”

V.M.: Aici se poate trai din scris?
Saviana Stanescu: Da. Da. E o structura foarte bine pusa la punct.

V.M.: Se poate trai bine?
Saviana Stanescu: Depinde. De exemplu, romancierii sau cei care scriu non-fictiune traiesc foarte bine. Odata ce ai publicat o carte vin si altele. Uita-te in Romania. Eu am publicat multe carti, sunt si altii care au publicat poezie, teatru, critica. Si? Face cineva vreun ban in Romania? Poate ca s-au mai schimbat lucrurile. Aici, dupa ce ai publicat o carte la o editura care conteaza, ti-a crescut cota si ti se da un avans mai mare. E o structura bine pusa la punct.

V.M.: Cum ajungi aici sa publici la o editura importanta? Ai nevoie de un sistem de relatii pentru ca manuscrisul tau sa ajunga sa fie citit?
Saviana Stanescu: Ai nevoie de relatii peste tot. Aici e si mai valabil dictonul: „It’s not so important what you know, but who you know”. Din pacate e foarte importanta reteaua de relatii. Mai sunt cei norocosi, care au avut parinti scriitori sau au pe cineva in familie, si care sunt pusi pe orbita de mici si le este mult mai usor. Ideal este sa ai un agent, dar si pentru a ajunge la un agent ai nevoie de relatii. Asa stau lucrurile in proza si in poezie, desi poezia nu face prea multi bani. Asadar e ca in Romania: o combinatie de relatii cu noroc si perseverenta.

V.M.: Cum e in teatru?
Saviana Stanescu: Si in teatru lucrurile sunt mai bine structurate. Odata ce o piesa are o productie la un teatru care conteaza vin diversi editori si incep sa-ti propuna sa ti se publice piesa. Dar asta numai dupa ce ai o productie, nu ca in Romania unde mai intai se publica si abia apoi poate se produce.

V.M.: Dramaturgia in Romania: ai simtit ca e sprijinita in vreun fel?
Saviana Stanescu: Cand am plecat eu din Romania nici nu exista un departament de dramaturgie. A fost infiintat unul abia in 2004. Nu aveai unde sa studiezi dramaturgie. In 1999 am plecat sa studiez in Germania, la Bochum, si acolo am invatat foarte multe si datorita unei profesoare pe care am cunoscut-o. Acolo am fost invitata la NYU.

V.M.: Stii bine ca Romania e considerata a fi un taram blestemat pentru artisti. Totul functioneaza doar prin pile si relatii, valoarea nu conteaza. E o mentalitate de invins...
Saviana Stanescu: Mentalitatea de aici e total opusa. Trebuie sa vezi intotdeauna partea pozitiva a lucrurilor. Si pentru mine a fost greu, desi sunt optimista. Stilul asta al nostru in care ne declaram invinsi dintr-un inceput, fara sa incercam sa facem nimic, aici nu functioneaza. Americanii invata de mici sa vada tot timpul partea pozitiva, sa vada ce se poate face. Nici nu pierd energie cu indoiala, cu partile negative. Si mie mi-a fost greu sa ma adaptez. Aici totul e bazat pe actiune. Chiar si in infrangeri, in orice chestiune oricat de nasoala, trebuie sa vezi si partea pozitiva. Si asta e greu pentru noi romanii. E aproape imposibil. Noi suntem ca mesterul Manole, ne tot zidim nevestele pentru creatie. Sacrificiu pentru arta? Asta e o poveste ultra-demodata aici. Ce e aia sacrificiu? Aici trebuie sa fii activ. Go for it!

V.M.:
Dar nu iti e incomod sa comunici mereu in stilul asta excesiv de pozitiv?
Saviana Stanescu: Mi-a fost foarte greu sa comunic profund cu americanii, cu colegii. Comunicam profesional, dar inca mi-e foarte greu sa comunic la un nivel personal profund cu oamenii. Am foarte multi prieteni, profesional e impecabil, ador actorii americani, dar inca am probleme de conectare personala.

„E mai simplu sa lucrezi cu un dramaturg mort!”

V.M.: Se spune despre actorii romani ca sunt printre cei mai buni din lume. Dar nu sunt prea multi care sa aiba succes si afara.
Saviana Stanescu: Actorii romani sunt buni. Sunt talentati. Dar in Romania e o problema cu „sunt cel mai bun”. Asta e un stil care vine din epoca Ceausescu in care toti il cautau pe cel unic. Aici nu se discuta asa. Exista foarte multi buni, fiecare isi poate gasi o nisa. Important e sa fii bun, nu cel mai bun. Nu exista astfel de superlative absolute decat pentru doua minute, maxim o zi daca ia un Oscar. Actorii romani sunt buni, au forta si expresivitate, dar nu dau aceeasi consistenta jocului actoricesc in fiecare zi, la orice ora. Lucrurile evolueaza mai curand in salturi. Vrem sa demonstram ca suntem geniali? O facem. Daca nu prea am interes astazi sa demonstrez asta, daca nu e cineva important prin sala, atunci nu dau tot ce pot. Pe cand actorul american are un profesionalism de o asa factura incat iti da in fiecare zi o performanta de aceeasi calitate. Pe un actor american bun te poti baza ca va fi bun in fiecare zi, in acelasi fel, cu foarte putine variatii. Concurenta e mare si atunci ei incearca sa fie foarte buni tot timpul si incearca sa fie draguti cu regizorul, cu producatorul, cu dramaturgul. Pe baza acestor relatii iti amintesti la piesa urmatoare cu cine ti-a placut sa lucrezi.

V.M.: La noi sunt angajati la stat.
Saviana Stanescu: Si aici e cu doua taisuri. E o anumita parte din lumea teatrala americana care idealizeaza sistemul est-european al actorilor angajati. Am fost la o intalnire la care actori si regizori propuneau ideea unui teatru national, aici in State. Stii vechiul proverb: „ti se pare iarba mai grasa in partea cealalta”.

V.M.: Sunt pline teatrele in Bucuresti dar totusi productiile inovative sunt cam rare. Se monteaza doar lucruri de care nu ne speriem, de care nu se sperie nimeni.
Saviana Stanescu: Asta trebuie schimbat. Cred ca teatrele romanesti trebuie in primul rand sa produca mai multa dramaturgie romana. Desigur si dramaturgie contemporana internationala, dar in prezent aproape ca nu se produce deloc dramaturgie romana. Doar Visniec e tot produs si reprodus.

V.M.: De ce?
Saviana Stanescu: Pentru ca societatea teatrala romaneasca, si in general in Europa continentala, este bazata pe regizori. Regizorul selecteaza piese si le propune teatrelor. Directorii de teatru selecteaza regizori care propun proiecte lor si ei nu sunt neaparat interesati sa colaboreze cu un dramaturg roman contemporan. E si mai complicat: trebuie sa-l intrebi, sa discuti, e mai simplu sa lucrezi cu un dramaturg mort. Aici e o zicala: „un dramaturg bun e un dramaturg mort”. Regizorii romani sunt regizori de tip autor. Ei vor sa aiba spectacole de conceptie, sa aiba un anume control creativ, pe cand odata cu aparitia dramaturgului se iveste o alta parere. Si nu intotdeauna regizorii isi doresc asa ceva. In State insa, teatrele selecteaza piese si apoi regizorii sunt selectati. Asta creeaza o dinamica diferita: regizorul vine la tine si te intreaba daca ai o piesa noua. Desigur exista si exceptii dar miezul e de tipul acesta: producatorul selecteaza o piesa si angajeaza un regizor.

V.M.: Aduce aceasta dinamica mai multa prospetime?
Saviana Stanescu: Cu siguranta se produce mai multa dramaturgie noua. Ce conteaza aici e premiera. E foarte greu sa obtii o a doua productie a unei piese. Toate teatrele si producatorii se bat sa aiba premiere absolute si asta declanseaza o lupta pentru piese noi. Ceea ce creeaza un anumit tip de teatru si un anumit tip de dramaturgie.

„In Romania nu exista patroni ai artelor”

V.M.: De ce nu se vad mai des piesele Savianei Stanescu la Bucuresti?
Saviana Stanescu: Primele mele texte au fost montate de Radu Afrim la inceputul anilor 2000. Dar dupa ce am plecat, regizorii romani n-au mai fost foarte interesati de piesele mele. Din diverse motive. Poate si din cauza ca scriu in engleza si ca ma inspir din realitatea americana si poate nu sunt relevanta pentru Romania. Desi am impresia ca nu e din cauza asta. Incerc si eu sa-mi explic ce se intampla. E un paradox: cand eram in Romania si scriam cronica de teatru la ziar veneau nu stiu cati regizori sa-mi ceara piese. Nu stiu care e motivatia reala a regizorilor de a face o piesa. E o combinatie de criterii.

V.M.: Cand scriai in Romania la ziar erai mai solicitata ca dramaturg decat astazi?
Saviana Stanescu: Da. Nu-i asa ca e amuzant? Si scriam mai prost atunci decat acum. Pe de alta parte ar trebui din nou sa-mi cultiv relatiile cu regizorii romani. Imi propun si eu sa discut mai mult si sper sa apara cateva productii.

V.M.: Singuratatea emigrantului e un mit?
Saviana Stanescu: Cred ca e ceva adevarat in asta. Emigrantul e ceva dislocat, e un om care si-a taiat radacinile dintr-o lume si s-a mutat intr-o alta lume, cu alte valori, cu un alt tip de comunicare. Implicit exista ceva care lipseste. Eu m-am concentrat pe profesional si din cauza asta partea personala a contat mai putin. Altii isi gasesc ancore in familie, se casatoresc cu persoane din aceeasi cultura si asa apar comunitatile etnice. America nu mai e demult o oala in care se topesc toti ci, cum spunea si Obama, o societate formata din petice. Majoritatea emigrantilor fac fata insingurarii aducandu-si familia aici sau lipindu-se de comunitatile din tara lor, gasindu-si astfel o oaza de comunicare. Eu insa am avut un singur scop cand am venit aici: sa reusesc profesional si sa-mi inving limitele si sa fac ceva semnificativ la nivelul de aici. Dar sigur ca am reusit asta, si glumesc acum revenind la pesimismul nostru romanesc, cu multe sacrificii. Daaa...nepornind ca ceilalti colegi americani eu a trebuit sa muncesc triplu. Doar ca sa scriu in engleza competitiv si mai interesant decat altii, decat vorbitorii nativi. Eu nu am vrut sa fiu privita ca o emigranta care scrie si ea in engleza. Eu am vrut sa fiu judecata cu aceleasi standarde ca scriitorii americani.

V.M.: De ce ai revenit atat de rar in Romania?
Saviana Stanescu: Eu am ajuns in State imediat dupa 11 septembrie. Datorita problemelor de securitate exista pericolul sa nu mai primesc viza. M-am speriat si eu din cauza asta si m-am concentrat sa-mi fac aici studiile si, timp de 4 ani, nu am fost deloc in Romania. Intr-un moment in care in Romania se intamplau lucruri frumoase, eu am pierdut complet contactul. Cand am revenit in 2005, nu am avut timp suficient sa reconstruiesc. Romanii nu au avut cu adevarat ocazia sa vada si sa urmareasca ce fac eu aici. Eu sunt inca cunoscuta dupa cum eram in trecut dar sper ca, in curand, voi reusi sa unesc imaginea mea veche cu cea noua, a experientei americane.

V.M.: Ai fi putut obtine vreo bursa ca dramaturg in Romania?
Saviana Stanescu: Nu. Sistemul de sprijin pentru dramaturgi este nul in Romania. Aici exista atatea burse si grant-uri si rezidente prin care pot incepe spectacole.

V.M.: Dar nu sunt date de Stat.
Saviana Stanescu: Nu. In general sunt private. Asta ar trebui sa dezvolte si Romania: o combinatie. Dar in Romania nu exista patroni ai artelor cum se intampla aici.

V.M.: De ce ar da un om de afaceri roman cateva mii de euro unor scriitori tineri cu aere avangardiste?
Saviana Stanescu: Ce pot sa spun? Cei cu bani sunt interesati aici sa ofere donatii in arta sau in fundatii caritabile. O fac pentru ca stiu ca e nevoie de artisti. De ce Shakespeare s-a dezvoltat cu bani de la monarhie, de ce familia de Medici a sprijinit artele? In Europa exista o traditie a mecenatului. Toti marii artisti s-au dezvoltat datorita mecenatului. Cine putea sa se dezvolte fara asta? Asta e adevarul: artistul e un etern cersetor, are nevoie de bani sa se dezvolte. Nimeni nu poate face bani din arta inca de la inceput. Artistii au nevoie sa fie protejati.

„Intotdeauna e vorba despre oamenii din anumite pozitii!”

V.M.: De ce crezi ca inca lipseste mecenatul in Romania?
Saviana Stanescu: Uite: am vrut sa organizam o rezidenta pentru un scriitor roman care sa vina in fiecare an la New-York, mai ales ca statul roman are un bloc intreg cu apartamente. Pai ce? Am putut? Dintre atatea apartamente date la atatia functionari ai Ministerului Afacerilor Externe nu exista nici macar un studio ca sa-l oferi unui artist roman pentru a veni sa lucreze in New York? Ce sa mai zic de Romania. Toate corporatiile care construiesc din greu la Bucuresti. Nu se gaseste nimeni sa ofere o bursa scriitorilor prin care acestia sa fie scutiti macar 6 luni de presiunile financiare?

V.M.: Dar de ce nu s-a putut organiza rezidenta la New York?
Saviana Stanescu: Nu s-a putut. Din cauza forurilor superioare din minister. Acea cladire tine de minister, nu de institutiile culturale. In Romania s-ar putea face foarte multe lucruri. De ce nu se fac? Pentru ca nu sunt numiti oameni noi, care stiu cum functioneaza lucrurile in alte tari. Cei care lucreaza peste ocean nu sunt stimulati cu nimic sa revina in Romania.

V.M.: De ce nu sunt stimulati?
Saviana Stanescu: Intotdeauna e vorba despre oamenii care sunt in anumite pozitii.

V.M.: Se tem sa nu li se ia scaunul?
Saviana Stanescu: Da. Cred ca e foarte important ca oamenii din anumite pozitii sa fie capabili sa recunoasca ce pot si ce nu pot, sa fie la curent cu modelele noi de leadership, sa aiba o idee clara despre rolul lor. E un set de calitati care trebuie cultivate dincolo de „hai sa facem bani” si dincolo de „cum ne mai facem o casa si cum mai facem rost de niste bani europeni”.

V.M.: Care e cel mai important lucru din viata unui artist?
Saviana Stanescu: Pentru mine cel mai mult conteaza ca ceea ce fac, ceea ce scriu, sa aiba impact. Eu nu mai cred in acel mit al geniului neinteles. Conteaza ca ceea ce faci sa fie plin de inteles, plin de sens pentru cat mai multi oameni.

V.M.: In toate interviurile pe care le-ai dat in presa romaneasca esti prezentata invariabil ca fiind „cel mai bun dramaturg roman contemporan”. Am o rugaminte: scrie tu prezentarea Savianei Stanescu, cu care sa inceapa dialogul nostru.
Saviana Stanescu: Ooops. Asta e mai complicat. Probabil as alege ceva simplu: scriitor roman la New York. Si pentru ca un jurnalist are nevoie de un carlig as adauga: dramaturg roman de succes la New York. N-as avea nimic impotriva sa fiu numita asa. (rade cu pofta). Ce scriitori europeni, in afara de Yasmina Reza, sunt jucati constant in teatrele mari din New-York? Nu e putin lucru sa am cronici bune in New York Times. Gandeste-te ca am venit aici la 30 si un pic de ani si scriu in alta limba.

V.M.: Exista in Statele Unite un proverb analog romanescului „lauda de sine nu miroase a bine”?
Saviana Stanescu: Nu. Din contra, trebuie sa stii sa te pui in valoare si sa subliniezi ce ai facut. In engleza e  „Nobody gives you anything. You have to go and take it.”

CASETA INFORMATIVA:
Saviana Stanescu s-a nascut in 1967 la Bucuresti si in 2001 a emigrat la New York. In 1999 a absolvit cursurile Academiei Internationale de Teatru din Ruhr, Germania, si in 2004 a obtinut masteratul in “dramatic writing” la New York University, unde preda in prezent in cadrul departamentului de dramaturgie.
Piesele scrise de Saviana Stanescu au fost jucate la New York pe scena teatrului La MaMa, Julia Miles Theatre sau The Lark Theatre. In 2007 a castigat “New York Innovative Theatre Award” si de-a lungul anilor primit mai multe burse. In Romania i s-a acordat in anul 2000 premiul Uniter pentru cea mai buna piesa a anului.



Autor: Vlad Mixich
 


 SHARE :  Trimite pe mail
maindramaturgnew yorkvlad mixichIntalniri onlinesaviana stanescu CITESTE MAI MULTE DESPRE

2875 citiri

1 comentarii

Participa la discutie. Citeste comentariile cititorilor si exprima-ti si tu parerea!
Adauga comentariu
Nume
Email
Website
Subiect
Comentariu
2000 caractere ramase
 
  Trimite

Good to know

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Plângi în fața copilului sau te ascunzi în baie? Să ascunzi emoțiile negative de copil sau să le exprimi? Studiile spun că există o cale de mijloc

Mulți părinți nu vor să devina emoționali în fața copiilor. Este bine sa procedezi asa sau ar trebui sa ii spui copilului ca ti-e frica de paianjeni sau ca esti furios din cauza jobului? În timp ce tema este complexă, din studii reies câteva răspunsuri clare, conform theconversation .

Good to know

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu a executat astazi, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obținerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forțele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacție.

Familie

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

„Tatăl meu a avut două familii. M-am născut când tatăl meu era încă în divorț de prima sa soție”

În curând, se împlinesc 14 ani de când tatăl meu a murit. S-a întâmplat brusc și, oarecum, neașteptat. Nu mai era chiar tânăr și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Era însă, în ciuda problemelor de sănătate, într-o formă foarte bună. S-a dus așa cum și-a dorit: ”mâncat bine, dormit bine, dimineața sculat mort”.

Relatii

 Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi

Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decât au în realitate, iar bărbații au viziune distorsionata asupra vieții sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu.

Familie

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Generația lui ''am fost bătut când eram mic și uite că n-am nimic

Au trecut câteva zile de când niște femei au plecat pe lumea cealaltă lăsându-și copiii pe mâna cine știe cui pe lumea asta. Am urmărit cât am putut cazul Nicoletei Botan. Am dat drumul chiar și la televizor, cu ocazia asta. M-am uitat la știri! M-am uitat câteva zile.

Good to know

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii. Și dacă nici nu-i fac, e foarte bine

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

Relatii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Poti avea o viata sexuala si daca ai copii

Cand sunteti doar voi doi, sexul se poate întâmpla oricând, oriunde, dar pe masura ce familia începe să crească, momentele de intimitate pot deveni o amintire.