Acasa | Articolul tau | Nu ar fi trebuit ca fetele sa se viseze printese cu mult alai iar barbatul sa isi dea silinta sa le tempereze?
Lungul drum pana la nunta / Foto: Photoxpress
Au fost de ajuns cateva zile ca toata hotararea mea s-o ia in cu totul alta directie. Cand l-am vazut ingenunchiat, cu inelul in mana, noi doi fiind pe faleza ca sa prindem rasaritul soarelui, pur si simplu am simtit ca zbor si mi s-a parut normal sa spun da - ne iubim, suntem impreuna de 4 ani, este cazul sa trecem la "nivelul superior". Dar poate oamenii ar trebui intai sa discute despre nunta si casnicie, si abia apoi barbatul sa puna faimoasa intrebare.
Dupa ce ne-am intors acasa, am rasuflat adanc si am revenit cu picioarele pe pamant, am inceput sa punem totul la cale. Spre marea mea surprindere, el isi doreste o nunta mare, intr-un loc select, cu sute de invitati, cu formatie, cu nebunii... mi-a spus ca pot sa-mi iau rochia si de la Paris daca asa imi doreste inimioara. Asta in timp ce eu credeam ca, daca vom ajunge vreodata in punctul asta, o nunta foarte intima, cu cativa prieteni buni, este cea mai potrivita pentru noi. Ciudat, nu ar fi trebuit ca fetele sa se viseze printese cu mult alai iar barbatul sa isi dea silinta sa le tempereze?
Cand mi-a spus ca vrea sa inchiriem si limuzine, am ramas socata si nu am putut sa nu ma intreb cine este barbatul de langa mine. Eram sigura ca il cunosc, ca ii stiu preferintele, ca ne potrivim. Or eu nu vreau o nunta ca in filme, vreau ceva simplu si de bun gust. Si mai important, imi vreau inapoi siguranta ca iubitul meu este acelasi din ultimii ani. Nunta asta scoata la iveala un nou chip al lui sau am fost atat de amorezata incat nu l-am vazut asa cum este?
In primul caz, nu este vina nimanui, este doar presiunea de a fi la inaltime de vine, teama ca ar putea sa nu fie totul perfect in acea zi. Ar trebui sa-i treaca dupa. In al doilea caz, nu este vina lui ca este cum este, fiecare avem propriile preferinte, cel mult este vina mea ca, de dragul relatiei, am trecut cu privirea peste toate discordantele... insa acelasi lucru i se poate imputa si lui. Si iata-ne acum: doi oameni care ori n-au nicio vina, ori o au in aceeasi masura, incercand sa puna la capat o nunta asupra careia nu cad la pace.
Si nu stiu ce este mai corect: sa continuam negocierile pana ajungem la un compromis? Asa ar fi situatia ideala, ca un cuplu unit ce suntem, sa gasim o linie de mijloc care sa ne placa la amandoi. Dar, la fel de bine ar putea iesi o struto-camila care sa ne displaca la amandoi si sa pornim in viata de casatoriti cu niste frumoase frustrari gata sa infloreasca in timp si mai mult. Sau poate ca cel mai corect lucru este sa recunosc faptul ca ma sperie "noul el", sa punem totul in asteptare si sa ne mai dam putin timp pentru a vedea ce vrem unul de la celalalt.
In plus, cu ocazia asta, am realizat ceva la care nu m-am gandit inainte: nu am nevoie de nunta, nu am nevoie de casnicie, n-am nevoie decat de el sa-mi fie alaturi.
Nota redactiei: Acest material a fost
primit la rubrica "Articolul tau".
Scrie-ne si tu pe adresa redactiei smartwoman[at]hotnews[dot]ro. Noi vom trata cu toata atentia articolul tau si, daca il vei trata la fel, ii vom acorda prima pagina. Datele tale raman strict confidentiale, iar identitatea va fi protejata. Materialele pot fi trimise si prin intermediul formularului de pe site (din colt sus dreapta), alaturi de fotografii si clipuri video.