Smart Woman

Degeaba apari tu la patru ace, cu mapa de prezentare in mana si aerul "profi" sperand sa fii luata in serios; se strica efectul imediat ce seful te ia cu "auzi, papusa, lasa naibii hartiile si toarna si tu cate o cafea". Insa, in lipsa de altceva, taci si inghiti. Mai bine asa decat pe strazi cu mana intinsa.

Ii aud pe multi cum zic ca studentii din ziua de azi sunt lenesi, ca freaca menta cu gratie si spor timp de 3 ani iar apoi asteapta sa le pice din cer job-uri de vis. Padurea e mare, sunt si uscaturi. Raman insa destul de multi studenti care muncesc in facultate in speranta ca, dupa ce termina, isi vor gasi un job decent si, dupa ani buni de munca grea se vor uita inapoi multumiti de ceea ce au facut. Pentru acestia viata de student nu e numai alcool si petreceri. Nu ca astea ar lipsi doar ca, pentru multi, nu ele reprezinta o prioritate.

In cazul meu, facultatea a fost un moment bun sa fac voluntariat in diferite domenii. Cand nu eram la vreo activitate de ecologizare, ma ocupam de un workshop pentru elevi ori de un proiect comunitar. Am mai aruncat in combinatie si cate o perioada de practica in diferite companii. Am reusit sa imi adun ceva experienta.

Pe cand am terminat facultatea si m-am trezit cu patalamaua in mana, mi-am dat seama ca nu va fi asa de usor sa imi gasesc ceva pe placul meu. Cand zic asta nu inseamna ca pusesem ochii pe vreun job de CEO de multinationala cu salariu astromic. Desi, cui i-ar displacea :) Insa ma asteptam sa imi gasesc un loc de munca, cat de cat ok.

Nu s-a intamplat… asa ca, temporar, intre trimisul unui CV si alergatul spre un interviu, mi-am gasit un stagiu intr-o multinationala. Au mai urmat alte cateva, si de fiecare data cei de acolo au considerat ca e mai important sa ma foloseasca pe post de secretara decat sa imi dea sansa sa fac ceea ce am invatat in facultate si sa imi rodez mana. Nu ca ar fi ceva gresit cu servitul de cafele, dar poate fi foarte frustrant atunci cand faci doar asta.

Un an, trei stagii si undeva la 100 de interviuri mai tarziu, ajunsesem deja la exasperare. Bani ioc, economiile erau deja duse si imi venea sa intru in pamant la gandul ca va trebui sa ii sun din nou pe ai mei sa le cer un imprumut. Nu mai zic ca de fiecare data cand ajungeam pe acasa tata ma intreba cu voce scazuta: "Nu ai nevoie de niste bani? Hai, ca noi ne descurcam!".

Intr-un final mi-am gasit o pozitie de incepator, de asemenea intr-o multinationala. Din nou, aveam impresia ca daca ma platesc sa fac o munca de proiectare, se asteapta sa fac tocmai asta. Mai degraba se asteptau sa merg cu tava de aperitive de la o persoana la alta in timpul receptiilor si a intalnirilor de afaceri, sa am grija ca sticlele de vin sa fie bine racite inainte de servire si sa fiu o companie placuta.

Am ramas acolo mai bine de un an, pana mi-am gasit altceva. Cu tristete trebuie sa spun ca uneori trebuie sa iti calci pe mandrie, pe visuri si pe principii, pentru ca altfel nu ai cum sa te descurci. Asa ca ii inteleg pe absolventii care se plang ca nu isi gasesc nimic ok. Multi nu viseaza la cai verzi pe pereti, ci doar piata muncii e de asa natura in momentul acesta incat, oricat ai fi tu de dornic de munca, nimeni nu te baga in seama.